marți, 28 aprilie 2009

O lume absurdă, absurdă, absurdă

Căutăm să ne umplem viaţa cu prea multe lucruri inutile, deşi ştim că nu vom putea să luăm nimic cu noi. În loc să ne preocupăm de suflet, ne îmbrăcăm corpul şi ne ungem cu toate alifiile ca şi cum el ar fi mijlocul nostru de transport care ne va duce sigur şi indubitabil spre lumea cealaltă, în Rai.

Ne înconjurăm de prieteni, căutăm apropierea lor, le plângem plecarea, dar ne grăbim să-i înlocuim, să-i minţim, să-i uităm ca şi cum, la un colţ, special pe noi, ne-ar aştepta prieteni mai buni, mai frumoşi, mai deştepţi.

Plângem când ne mor părinţii, prietenii dar nu ştim să-i preţuim, să-i luăm în braţe, să-i pupăm aşa, din senin, să fie. Moartea cuiva e faptul care nu permite să mai îndrepţi o greşeală, totul urmând să se desfăşoare sub realitatea crudă a lui prea târziu.

Facem alegeri pe care ajungem să le uităm, să le regretăm întrebându-ne mereu cum ar fi fost dacă?, cum ar fi fost invers? fără să ne mai dăm seama că locuim în aceeaşi casă cu fericirea, că fericirea asta atât de dorită doarme pe perna de lângă noi, îşi bea cafeaua cu noi, merge în vacanţă cu noi...

Tânjim să avem, să achiziţionăm, să colecţionăm, să înmulţim ce avem şi nu ne dăm seama, deloc nu ne dăm seama!, că toate bunurile de care avem cu adevărat nevoie sunt infungibile, individual determinate.

4 comentarii:

Daiana spunea...

Ingrozitor de multa dreptate ai... Eu voi duce toata viata "crucea" unui astfel de prea tirziu. Desi nu lumea e absurda, ci oamenii se scufunda atit de adinc in propriul lor orgoliu, incretindu-si fruntile sub mici ranchiuni inutile, uitind sa formeze numere de telefon, prefacindu-se ca au si altceva mai bun de facut decit sa dea o imbratisare. Pacat...

Sorin Grumăzescu spunea...

Să știi că intr-o zi m-am "trezit" și eu cu aceleași probleme și am început să mă apropii mult mai mult de lucrurile pe care le-ai menționat tu și pe care nu le facem.
Știi ce bine e?! N-ai idee...sau poate ai. :)

Ambasadoarea spunea...

Daiana, si eu am un "prea tarziu" in viata mea... eu vreau sa invat sa nu uit numere de telefon, sa nu ma prefac ca am altceva mai bun de facut. Rili! Da'-i a dracu' de greu, stii?;)

Sorin, vad si eu in mine schimbarile astea si, sa stii, la inceput, mi s-au parut "niste apucaturi de femeie batrana sau doar imbatranita", nu-mi dadeam seama ca incep sa devin o inteleapta:D Poate am... cateodata am...

INTJ spunea...

nush ... eu zic ca e foarte simplu: incepi cu mirajul acelui prim sarut. de ce sa-l pierzi sau sa alegi sa-l traiesti doar cand il scoti din naftalina memoriei? de ce sa nu-l traiesti zilnic? dar prima imbratisare? sau clipele fericite petrecute impreuna cu prietenii? daca vrem, nimeni nu ne poate opri sa le retraim "ca prima data" ...