joi, 24 noiembrie 2016

Sase

Cand varsta ei se masura in zile si in luni mi se parea ca 6ani-ul e asaaa, o alta planeta, din alta galaxie, far, faaaaar away. Am ajuns la poarta acestei planete. Iris e hotarata s-o topaie de la un capat la altul, io-s un pic in urma ei, debusolata.

Am ajuns, deci, aici. Ce cacat facem mai departe?! Cam asta e feelingu'. Sa fie bine, gen, nu orisicum. Stiti, e greu. E la varsta in care, pe de o parte, privim nedumeriti la fatetele personalitatii ei, necunoscute sau prea putin vizibile pana acum, cu manifestari nervoase, reprosuri, trantit usi, cu "tu nu esti sefa mea, n-o sa fac cum spui tu NI-CIO-DA-TA!", iar pe de alta parte, iata, apar roadele muncii tale din ultimii 6 ani. Ai sfeclit-o cu mancarea?, ai lalait-o cu somnul?, ai scapat-o in lanul cu jucarii si acum crede ca tot ce trebuie sa faca ca sa le aiba pe toate e sa intinda mana?, ai exagerat cu desenele?,ai imbulinat-o cu recompensele? (btw, I rili, RILI hate ideea de recompensa, pe acelasi nivel cu pedepsele), ai mancat mult bors in zile cusute cu ata cacanie?, ai calcat pe cuie si-ai tipat?, ei, bine, ia acum si bucura-te de toate efectele pe care fiecare cacatel pe care l-ai facut sau nu l-ai facut cum trebuia, pe care l-ai spus cand ti se innodau ficatii de nervi, totul, TOT, efectiv tot din ce suntem, din ce facem si, the horror, chiar din ce gandim si nu spunem, pentru ca suntem fiinte adulte dotate cu inteligenta si credem ca ne putem controla, dar, dar, iata ca unde nu sunt cuvinte, sunt gesturi, mimica, mama ei de mimica, cum spuneam, totul se vede, totul se simte, tot este remarcat, inmagazinat, impachetat frumos si trantit in moalele capului cu prima ocazie. Am regretele mele, sigur, am greselile mele, sigur, nu stiu daca ne putem gasi cu adevarat scuze,viata ne fura, avem zile negre si creierul intins pe sarma afara, de atat de multe ori, dar cred ca adevarata abordare e sub umbrela we are only humans, deci supusi greselii, important e ce faci de-acolo-ncolo, gen. 

Iris. Iris a mea. Iris a lu' ta-su. Iris Toparceanu (a venit intr-o zi de la gradinita cu acest nume pe buze si toata ziua a ras: ahahaha Toparceanu, ce nume, ahahahaha, Iris Toparceanu, ahahaha. mda, umor special ca a lu' ma-sa). Iris luata pe sus de colegi- a venit I-li-lis,Iriiiiiiis!. Iris si bucuria cu care descopera micul-dejun pregatit de ta-su inainte sa plece la munca. Iris si vorbele ei de baba: ei, ma prostesc si eu, ca stiiiii?!, is copil. Iris si inventarea povestilor la doua capete: stam in pat si ea incepe- a fost odata o bufnita cu aripile sclipicioase si toti copiii de afara radeau de ea... acum tu, mami... si-o tinem asa si povestea infloreste asa frumos, e atat de creativa si are un limbaj asa de bogat, jur ca aportul ei este mai misto decat al meu:p

Am scris si sters de zeci de ori. Nu poate fi descris un iris de 6 ani, dar mai jos e un ghiveci de inima, luati cu muraturi:p

Iris,
my so very darling Iris,
to me
you are perfect
nu cum pot fi multe lucruri
facute de mana de om
ci
cum sunt primii
fulgi de zapada
cum sunt tufele de cimbru
 de langa gutui
cum e marea
incolacita la picioare
cum sunt mugurii de cires
abia infloriti

Iris,
tu esti nascuta
in
anotimpul iubirii.

Asta e certitudinea mea pentru tine.
PS: mama tuturor certitudinilor

vineri, 17 iunie 2016

Mic ghid de chinuit vecinii

3 moduri diferite de a-ti nenoroci vecinii, folosind o singura unealta- copilul:
  • pentru pct. 1 va trebui sa apelezi la bunavointa intestinelor copilului, dar have no fear, karma face ca ele sa functioneze conform scopului, asa ca, ori dimineata devreme, ori in linistea intepenita a pranzului, ori in letargia post cina, din negura apartamentului de la parter, cu atarnat de usa baii while... you kno', fuge pe geamuri si pe usi, probabil speriat si el de propria-i intensitate, racnetul care ar trezi si neculcatii: MAAAMIII, AM FACUUUT CACAAAAAAAA!. A FACUT CACA! OMAGA! FUGI! Acum tu. Ba tu. N-apuci s-ajungi la jumatatea drumului ca unda racnetului nr. 2 te face sa te clatini pe picioare si sa te sprijini de pereti: MAAAAMIIII, AM FACUUUUUT CACAAAAAA, N-AAAAAUUUUZIIII?!? Aud. Eu. Vecinii. Intreaga galaxie si orice fiinta vie posesoare de urechi functionale.
  • pct. 2: fa o cinstita petrecere pentru copii la tine-acasa. Daca te mananca fuarte, fuarte tare. Nu multi, vreo 8. Ofera-le intimitate si unda verde la distractie. Toti vor fi foarte incantati si vor dori sa revina, pacat ca tie ti-e clar ca not in this life. Anyway, 8 copii intr-un apartament il si te pot distruge pe viata. Dar vecinii, ah, ce multumire poti sa ai stiind ca nu pot dormi, nu pot manca, doar stau cu mobila in usa de la intrare ingroziti de faptul ca tatarii minori ar putea navali peste ei (ar putea, io nu zic nu).
  • pct. 3: cumpara-i pretiosului un instrument muzical. BINEINTELES, doar n-o ramane el afonul lumii!  Sa fie mare, sa se auda loud and clear, peste zari si mari (ca altfel cum sa i se duca vestea talentatului?) si sa exerseze. In fiecare zi. Mult. Des. Multiplu de des. Talentul (sau macar exprimarea cvasi artistica) trebuie incurajat. Toata lumea stie.
Gata. I-ai aranjat pe viata. Esti GARANTAT febletea vecinilor. Cu placere.

joi, 24 martie 2016

Povestea unghiilor negre

Era o duminica cu soare. Mi-am pus o fusta si tenisii din Peru si-am iesit sa vizitez pomii din cartier. Corcodusul din spatele blocului imi daduse de veste ca a inceput sezonul popcornului, perioada cand imi innebuneste capul si devin obsesiva in legatura cu florile lor.

In tot acest timp, la tara, se faceau bai de soare, gratare, se vorbea si se radea mult. Ai mei, niste prieteni de-ai lor, mamaia, vecini.

In dimineata zilei de luni, mamaia a iesit din casa, soarele era deja pe cer, s-a asezat pe bancuta de la intrare, a cuprins toata curtea cu privirea, dupa care, brusc, si-a agatat inima-n cui si s-a dus intr-un loc de unde n-o sa se mai intoarca. Maica-mea a gasit-o acolo, cateva minute mai tarziu, senina si linistita. Infarct.
Clipele, zilele ce au urmat de atunci- piese de puzzle care nu-si gasesc rostul. Vestea. Intepenirea. Indolenta soarelui. E o zi asa buna sa traiesti, mamaie, nu sa mori! Privitul in gol, durerea, nedumerirea. Imaginea ei pe bancuta imi innebuneste inima. A durut-o? A fost speriata? Iuresul de la tara. Pomii din stanga curtii si florile lor mici si nerusinate. Galosii ei intr-o camera, dezorientati. Toti oamenii aia veniti pentru ea, cand ea nu mai era. Babele care canta in ultima noapte de priveghi. Acel dumnezeu s-o ierte! repetitiv izbit de al meu da' ce cacat a facut de cerem toti acum indurare pentru ea?. Scurmatul in sufletul apropiatilor cu traditiile ilogice si complet neempatice. Maica-mea si-ale ei vorbe care m-au zgariat pe inima "ma doare spatele. si piciorul asta. si ma mai doare si sufletul". Sicriul. Femeile de la bucatarie. Camera ei. Televizorul ei. Un rest de ciocolata pe o masuta. Poseta de la mine cu care mergea la biserica. Privitul in gol, nodul din gat, lacrimile. Parca-i aud hasaitul pasilor. Parca-i aud vocea. Bratul de garoafe albe si vernil planse de ploaie. Drumul prin ploaie mocaneasca pana la biserica. Lacrimile. Drumul prin ploaie mocaneasca pana la cimitir. Lacrimile. Drumul prin ploaie mocaneasca pana la mamaia acasa. Unde acasa la mamaia nu mai avea nici un sens.

Am trait zilele astea. In ciuda tristetii, am trait sigur, am fost acolo si am fost aici, dar mintea mea nu poate inca traduce aceasta realitate, asa ca nu inteleg, niciodata nu o sa inteleg. Insomniile, trezitul la ore mici ale diminetii- ia uite, mamaia mi-a lasat mostenire ora ei de trezire!, maica-mea cu sosetele ei in picioare, pozele, atata viata in ele, nu stiu cum vine asta, dar i-am visat vocea intr-o seara, ma gandesc la ea mereu si sper ca a ajuns acolo unde spera ca va ajunge. E ciudat, pana nu ti se intampla tie, te gandesti cu o oarecare lejeritate si resemnare nepasatoare ca na, oamenii batrani mor, dar cand esti tu la pierdere, 80deanilunaviitoare sunt ca 40, tot prea devreme si greu de impacat cu ideea e.

A doua zi dupa inmormantare mi-am facut unghiile negre si asa vor ramane o perioada. Mamaia ar rade si mi-ar spune: stuchi-te-ar matili in bot, ca alta treaba n-ai avut!. N-am avut, mamaie, asta e felul meu de a arata ce culoare are sufletul meu acum.

vineri, 5 februarie 2016

Despre intrebari (si-un dor nepotolibil)

Ce este curentul?, De ce sunt pelerinele de ploaie galbene?, Ce sunt particulele?, De ce se spune la iarba iarba si la sapte sapte?, Cine este Dumnezeu?, Ce fac preotii in biserici?, Noi toti o sa murim?, Care este animalul cu cel mai ciudat nume?, De ce unii serpi mananca oameni?, De ce pe Darius l-a nascut tatal lui?, Unii oameni sunt rai?, Exista oameni cu piele multicolora?, O sa pot sa fiu sirena cand o sa fiu mare?.

Bine ati venit la lectia deschisa de azi! Luati loc, treziti-va neuronii si sa incepem! Va avertizez, Iris este necrutatoare. Nu poti sa te fofarlesti, sa n-ai destula prezenta de spirit si nu conteaza daca nu te-ai trezit decat vreo 15%, daca vorbesti la telefon, daca mananci sau daca pur si simplu nu ai chef sa te impunga cineva cu intrebari din astea la care nu ai mereu cel mai ma-sa raspuns din toate raspunsurile posibile. Ea o sa vrea sa stie. Daca cumva reusesti sa scapi atunci, va reveni si va fi mai naspa, pentru ca intrebarile vor zbughi din gura ei in rafale, una dupa alta, una dupa alta, fara capat.

Daca ai o zi buna si-i servesti numa' raspunsuri unu' si unu', alese pe spranceana, destepte, potrivite, clare, fara inflorituri si alte chichimoate, care te fac pe tine, ditamai ma-sa, sa te pupi in oglinda de data dracu' ce te crezi, Iris, chiar ea, va avea ori o fata de genul ei, cacat!, ori mdea, eu stiam, te verificam pe tine ori nu va da nici un semn ca te-a auzit.

Daca nu stii cum sa ii explici ceva si google-esti, esti mancat, de fapt, tu nu stii nimic, telefonul stie tot. Nu conteaza ca ai avut nevoie de imagini edificatoare (cum arata un oposum, un macac sau picturile lui Dali), daca ai cautat pe net, esti varza!

Daca sunteti toti aliniati in patul familial (mi-am pierdut speranta ca va dormi vreodata in camera ei), imbaiati, spalati pe dinti, impijamalati, giugiuliti si cu cate un ochi inchis, Iris va considera ca e momentul potrivit sa zbarnaie intruna intrebari ca cele de mai sus si cate altele. N-o sa accepte ca e ora de somn si nici n-o sa respecte conventiile de genul inca 5 intrebari si gata, va negocia, apoi va negocia negocierea si apoi negocierea negocierilor, iti va intinde capcane (intrebari care te vor face sa razi) numa' sa te atraga din nou in jocul ei, orice, numai sa nu se culce.Pentru ca mie nu-mi place sa dorm, e prea greu. Pacat ca mie da.

Si-apoi incepe scoala.

PS: Ce n-as da, ce n-as da sa ma intorc o fuga in anul de gratie 2011, macar vreo 5 minute, sa-i miros ceafa calda si s-o strang tare-tare in brate! Caci, nu-i asa, nu stii ce e dorul pana cand nu te uiti la poze cu bebelusa ta, actualmente semiadolesecenta:p