joi, 24 ianuarie 2008

Sa nu pleci!

Ma vad in tine
ca intr-o oglinda sparta.

Zeci de bucati se intind
una spre alta.
Atatea maini care nu se ating
niciodata!
Atatia ochi care nu se vad
niciodata!

Sa nu pleci!
Ma ascund in tine
ca intr-o fantana fermecata.

Si tremur cand plangi,
tresar cand tipi.
Eu te cunosc!
Mi-e inima legata de a ta.

Sa nu pleci!
Inghet daca pleci...

Sa fiu el

E unul,
mai mic decat mine,
care umbla mereu dezbracat.

Si mi-am dat seama-
vrea sa-mi atraga atentia!

Il stiu eu...
l-am vazut de cateva ori!

Nu, nu ne vorbim
ca...
pare mai destept decat mine
si mai frumos...

Il vad mereu cu o chitara,
o cara in spate,
dar nu canta niciodata la ea...
Numai ca eu stiu ca el poate sa cante!

Si de fiecare data cand il vad
are degetele colorate.
Ala mare e mereu verde,
celelalte sunt pe rand ba galbene, ba rosii,
cateodata mov...

Si, dupa mers imi dau eu seama ca a fost la Amsterdam.
Si ca stie sa iubeasca!

Ma priveste mereu pe furis,
dar nu-mi vorbeste.

Cateodata imi scrie,
parca mai rar ca la inceput...

Traim independent, paralel,
niciodata nu ne ciocnim,
doar ne studiem, de la distanta...

Ne invatam,
eu pe el sa fie pragmatic,
el pe mine sa vibrez

Si , uneori,
as vrea macar pt o clipa,
sa fiu el!

miercuri, 23 ianuarie 2008

Byron


Long time passing doesn’t mean it’s gone,

that touch is still there and it will never leave -

as you did…