marți, 24 aprilie 2012

1y5m: și-are vorba legănată, tu-tu-ru-ru-rum

Are privirea isteață, jucăușă și obraznică. Zâmbetele ei au mii de fețe, iar de râsul ei, râzi și tu ca prostul. E vorbăreață și după moaca ei când se trezește și se strâmbă la mine, pe sub suzetă, sunt leșinată. Mă uit la ea cu ochii beliți și sufletul plin și sper să nu-ncetez niciodată să mă minunez.

Îmi soarbe cuvintele din gură când îi spun ceva, parcă ar vrea să absoarbă tot, mă întreabă cu un î-î (aproape enervant), predecesorul lui ce e?/de ce? îmi imaginez, despre orice, unde sunt pantalonii, ce face bebe (care bebe, numai ea știe), când vine bubu, unde-i tata, Meme, 'Ana, bucu, etc.
Are momente când nu vrea altceva decât să stea tolănită pe mine și să se gudure, în poziții care-o avantajează doar pe ea, normal.
Au înnebunit irișii. Am avut o perioadă (resimțită ca un catralion de ani) în care între 23.30 și 2-3 o lua razna (probabil din cauză de canini): urla, behăia, se foia, făcea orice, numai să doarmă nu. Iar dimineața era fresh ca o capră pe câmpii, în timp ce io încercam să mă recompun și să zâmbesc unei zile care-a început prost.
Când o las la bunici, nu plânge și nu-i bufnită, doar spune de 5 miliarde de ori mama-mama. Și când mă vede sau doar mă aude când o strig, i se împleticesc picioarele de nerăbdarea de-a ajunge mai repede la mine.
Cu somnul am ajuns aici: se culcă undeva  între 20 și 21.30, ori doarme tun până dimineață, ori se cârâie noaptea o dată (dacă-i o noapte bună) sau de mai multe ori (dacă-i proastă sau foarte proastă), ocazie cu care aterizează și în pat, apoi se trezește (iarăși, după cum ne e norocul) la 6.15 sau 7. Din fericire, la prânz are un somn-mamut de 3-4 ore.
1y4m1w3d: am renunțat la laptele praf, Napolact e noua licoare albă magică.
Aleluia, a început, în sfârșit, să o tolereze pe stră-bunică-sa!
Se scobește-n nas, o splendoare!
Cuvinte noi: MAMI (i-i--i-am-ză-mami :p), nica (maimuțica), biții (biscuiți), biței (băieței), dedea (mingea), tcica (floricica), tic (balansoar), tapu (tobogan), ana (leagăn), ipii (copii), antu (elefantul), tucu (nasul), pipiș (puișor), pitsiu (picior), tița (fetița), biica/mamu (bunic-sa), ma-ma-i (strămămaia), coco (cocoșul sau plouă), nonu (telefonul), nonoi (gunoi), pacu (copacul), baba (barba sau iarba), oaoaie/oaoaiu (oaia), nenea, nana, numele persoanelor cu care are contact: Miki e Miti sau Micu, Iuliana e Ana în continuare, Meli e Meme, Edi e Edi, Iulian e Anu, Anda e Ada și tot așa pentru că, de fapt, ea repetă orice și dă cuvintelor o formă specială, irisească. Faptul că are atât de multe cunoștințe, mă umple pe mine de încântare la culcare pentru că mă întreabă despre toți, adică ce fac, păi ce să facă, mami, fac nani, toată lumea face nani acum. După care, când zic c-am scăpat și-a adormit, o și aud (ca și cum a stat și-a cugetat) pisi-caaaaaa-cacuuuu-muuu-macaaaa?, etc. Da' îi so very drăguță! 
Recunoaște culorile. Ieri mi-a dat 2 cuburi galbene și mi-a zis că-s abeen-abeeen.
La ea vorbitul nu e normal, e legănat-întrebător (ceva de genu' mamaaaaaaa???, babaaaaa???), și toată lumea adultă o imită.
Am găsit curajul necesar (și eu și ea) să se dea singură în tobogan (singură=o ajut, dacă mă lasă, să urce scările, după care fug și-o aștept la sosire).
E o mare mâncătoare de ceapă și-i place să se uite la cocoși/găini.
Și mai și numără: eu zic unu, ea zice do-doi, eu zic trei, ea patu.
Nume de alint: jeggenstein, prințesa bobi, dodonel, mitica.

Abia în comparație cu alți copii mi-am dat seama că ea chiar e înțelegătoare, nu mai bagă toate prostiile in gură pe-afară (mai ales dacă-i și zic să n-o facă), înțelege că jucăriile copiilor nu sunt ale ei, deși nu-i convine asta, nu e sălbatică și răutăcioasă (cum am văzut alți copii în parc :p) și-n general, așa, cred că-i cel mai mișto și mai isteț copil de pe fața pământului :D

Eu? Eu am început de câteva zile (grație știu eu cui :p) să biciclesc. Urmarea celor 25-30 de minute pedalate zilnic e că nu mă mai doare spatele, ura!

luni, 9 aprilie 2012

The look

Privirea aia. Scanarea. 
Oriunde mergi cu copilul (altfel, poate nu e evident că te-ai reprodus și tu la un moment dat :p) ai parte de aceeași privire. Poți să fii în parc, pe stradă, în supermarket sau orice magazin, în vizită sau pe lună, nu vei scăpa. În 20 de secunde (maxim!) ești studiată din cap până-n picioare și deasupra capului îți atârnă implacabilă sentința good, bad or so-so mom.
Privirea poate spune în câteva secunde:
- câte pete de mâncare uscată ai pe blugi sau în păr
- dacă copilul a fost alăptat, cât și unde
- dacă și de cât timp părul tău e în paragină
- ce și cât mănâncă odorul
- dacă aveți haine de firmă sau nu pe voi
- dacă ești nearanjată, obosită, deprimată
- unde ai muncit înainte și, mai ales, cât mai stai acasă
- cât timp a trecut de la naștere și câtă burtă mai ai
ș.a.m.d.
Trebuie să știți că nu e cazul să stabiliți vreun contact cu vreuna dintre posesoarele the-look-ului pentru simplul motiv că ele s-au născut nemulțumite și-asa vor rămâne. Dacă ești pe trendul bio, ești ciudată și exagerată, dacă nu ești bio, ești ignorantă, dacă nu te muți în cabinete medicale, nu-ți pasă de sănătatea copilului, dacă rupi ușile lor, n-ai ce face cu banii, dacă nu l-ai alăptat, nu meriți să fii mamă, dacă ai alăptat, dar te-ai oprit (vreodată) copilul n-o să te ierte niciodată, dacă îi dai lapte praf o să ai un copil defect fizic și psihic, dacă-l îmbraci cu haine din bumbac, îl cocoloșești, dacă n-o faci, ești tâmpită, dacă accepți haine/jucării de la alții, ești o pomangiță, dacă nu accepți, ești proastă sau (prea) bogată, dacă țipi la copil (de frica că s-ar putea lovi în ceva, de ex) ești o mamă agresivă, dacă râzi întruna prin parcuri, ești sigur drogată, dacă umbli nearanjată prin lume, ești lame, dacă ești prea aranjată, sigur numai asta faci toată ziua, dacă îți iei copilul pe sus din raza acțiunii unui pumn mic de nisip, ești o antisocială cu aere de ariană, dacă-l lași să se joace cu toți copiii, ești inconștientă. Got it?