Nuntaș prezidențial

Se spune(a) că visăm (preponderent) alb-negru. Se spune(a) prost. Aseară am visat în culori de-am behăit. Bine, se mai spune și că persoanele care visează în culori au leziuni cerebrale, dar să nu ne pripim:)

Eram la nunta unei fiice a preşedintelui Băsescu. Nu era nici Elena, nici cealaltă. Nu ştiu cum de eram eu invitată la nunta asta, dar dacă eram, înseamnă că trebuia să fiu acolo, nu? Eram, eu şi restul invitaţilor, ca într-un fel de ţarc, să nu cumva să ne apropiem prea mult de fiica preşendintelui când ne-o lovi extazul de a o vedea live în rochie de mireasă. La un moment dat îşi face apariţia mireasa într-o rochie albă, posibil frumoasă, nu-mi amintesc, însoţită de o femeie ce părea a fi sora ei mai mare, care urma să pună la mâna uneia dintre femeile din primul rând, o brăţară din bile galbenă, un galben cald, frumos. Şi eu, convinsă că o merit, întind mâna ca o lady sigură pe ea, moment în care tipa asta îmi spune că nu-mi poate da brăţara mie pentru că am o eşarfă la gât. Mda. Şi când mă uit mai bine, eu eram în rochia mea de mireasă şi nu ştiu de ce naiba chiar aveam o eşarfă la gât. M-a cam enervat, cred că am şi înjurat-o pe nesimţita aia. Petrecerea avea loc pe o terasă a unui bar-restaurant, care era cumva vis-a-vis de casa familiei Băsescu. De fapt, petrecerea adevărată era în casa asta, şi pe terasă era o adunătură de oameni, care, chipurile, sărbătorea marea nuntă. Când am intrat eu în scenă, îmbrăcată cu o pereche de pantaloni lila la dunga şi cu un maiou negru elegant, eram cam supărată, gad năuz uai.
Pentru că nu mai e aşa interesant, nu mai povestesc continuarea.
Mai târziu, în visul ăsta sau în altul, eram încântată maxim că my dear beau mi-a făcut surpriza vieții mele oferindu-mi cadou un borcan de ColonHelp. Mda. Normal.

Ce-am vrut să demonstrez cu asta?
1. Că mi se întâmplă des-des să visez persoane publice, vedete, etc. şi asta tre să-nsemne ceva.
2. Că eu visez în culori.
3. Că Băsescu o să câştige alegerile.
4. Că Băsescu are o fată din flori pe care o va cunoaşte şi-o va mărita anul ăsta într-o rochie albă.
5. Că dacă ai eşarfe la gât, nu mai primeşti brăţări galbene.
6. Că în vise apar oameni care nu vor să te lase să-i uiţi (asta era în continuarea pe care voi n-o ştiţi).
7. Că ăștia de la ColonHelp își fac publicitate violentă, de-au ajuns să cumpere spațiu în visele mele. Sper măcar că nu m-am vândut ieftin.
8. Cred că mă duc să votez. S-ar putea. Dacă n-am altceva mai bun de făcut:)

Rochia neagră şi vis pe repeat

Să zicem că da, sunt disperată. Să zicem că mi se ridică păru-n cap gândindu-mă la un anumit moment. Să zicem că mi-e groază. După toate mărturisirile astea, credeţi voi că aş mai merita să mai am şi coşmaruri??? Şi n-ar fi nimic dacă ar fi unul, că doar n-am înghiţit degeaba atâtea inimi de porumbel când eram mică. Dar cum să nu mă ia cu leşin când ăsta, coşmarul, se tot repetă? Şi nu numai că se repetă dar mai vine şi cu îmbunătăţiri. Cu adăugiri, înfloriri, detalii. Detalii detaliate chiar.

Se făcea că era nunta mea. Normal. Iar. Aveam o stare de tot rahatul, eram aşteptată de toată lumea, cred că la Starea civilă. Pe deasupra rochiei aveam un palton lung. Negru. Rochia era odioasă cum n-am crezut că poate fi vreo rochie. Albă. Din 2 piese. Corsetul care se ridica (ce detest eu mai tare!), ca un furou mai căptuşit, aşa. Fusta ... îh, de nedescris, ca o rochie de ţigancă, numai că nu înflorată şi colorată, ci albă şi cu multe straturi, în care arătam ca o fantomă fugărită de câini-strigoi. Eram plină de nervi pentru că da, şi în vis eram conştientă că arăt ca dracu'. Uitasem să mă machiez (şi-am căutat în demenţă un coafor unde să repar greşeala dar nu reuşeam să îi găsesc intrarea; parcă de câte ori mă apropiam de ea, dispărea, se muta în altă parte, era ca o v-aţi ascunselea sadică şi înfiorător de perversă) şi aveam nişte pete mici, roşii pe faţă, care îmi apar mie când mănânc ceva expirat sau greţos, pe care fondul de ten l-ar fi acoperit, dacă ar fi avut cine să mă mânjească cu el. Părul era prins în vârful capului, cum îl ţin când stau în casă. Eram de o superbitate raaarăăăăă. Subliniez, rară! Repet, bufneam de nervi. Ajung la Starea civilă cu o prietenă parcă, văd lumea adunată şi-mi dau seama că-mi vine să mă piş. Mă duc la toaletă, înăuntru mai erau vreo 3 fete. Se uitau la mine şi chicoteau, nu oricum, a batjocură. Eu trăgeam de paltonul ăla să-mi ascund rochia de mireasă, cred că speram şi îmi doream nespus să trec neobservată. Intru în budă şi descopăr că nu pot să mă piş pentru că nu am loc de rochia care se înfoiase între timp. Când ies, fetele alea râdeau de-a dreptul de mine. Le-am zis vreo două, că şi în vise sunt beaci şi îl sun pe beau care nu mai apărea. Îmi răspunde cu o voce (tare greu mi-e să o descriu) caldă, joasă ... ca de pe altă lume şi vorbea cu grijă să nu mă supere: eu am fost internat în spital, de asta n-am ajuns, să nu ţipi, să nu te superi. Cred că după ce mi-a zis asta a şi murit. Şi mă îndreptam spre spital, cu toţi oamenii ăia după mine şi rochia din albă devenea neagră în mers, ca şi cum ar fi avut două feţe şi s-ar fi întors singură, ca la un semn, pe partea cealaltă.

...

M-am trezit cu gâtul uscat şi cu senzaţia minunată că înghit cuie.
Acum îmi răsfăţ laringele cu un ceai nemţesc foarte aromat, cu gust de mango şi fructul pasiunii. Bun.

Ciupercile mele

Pentru ca ma simteam naspa, m-am gandit sa-mi fac o programare la un doctor. Nu orice fel de doctor, ci cardiolog. Sun asadar, imi raspunde ceea ce am presupus ca e o asistenta, ii spun cum ma simt si, dupa un timp, urma sa ma infiintez la cabinetul cu pricina. Intre timp, mi-am dat seama ca incisivul de pe partea stanga imi cazuse si in locul lui imi ramase un ciot, cum au copiii cand le creste un dinte nou, asa ca, m-am gandit ca daca tot ma duc la doctor, sa se uite si la dintele lipsa, sa imi spuna cauza si efectele caderii lui. Mi se parea ca o sa impusc doi iepuri dintr-o lovitura.

Ajunsa in fata cabinetului, intru, ma intampina doua femei mai mult decat ciudate. Una dintre ele era grasa. Nu stiu de ce am impresia ca femeia aia grasa o sa-mi faca un mare rau. Ma anunta ca doctorul inca nu a ajuns, dar ca o sa-mi ia ea tensiunea cardiologica. Cand ma uit in jur observ ca de fapt asistentele erau la mine in bucatarie, ca mi-au murdarit toate cratitele si oalele din dotare, ca si-au sustras pantofi, cizme si papuci din posesia subsemnatei si si le dibuiau pe dupa o perdea, pe care nu stiam ca o am. Clipesc din ochi a mirare (a se citi ochi fluturati de spaima) si simt cum venele de la tampla se umfla ca un balon in forma de caltabos. Ma simteam invadata, cotropita, violata. Dau sa ma uit in cratitele care clocoteau pe aragaz, cand colo, ce-mi vazura ochii?! La rumenit erau ciupercile mele. TOATE. Aha, analizam eu, e clar, trebuie sa ma razbun.

Platesc consultatia. 50 de lei. Ies din cabinet. Si-mi dau seama (geniu fiind) ca am fost tzapita. Ma intorc la grasa aia cu gandul sa-i fut una-n moalele capului. Numai bine, ea tocmai iesea. Asa ca, pe strada, am luat-o la rost, ea, speriata de impozanta persoanei mele, imi da bani, crezand ca asa scapa de mine. 60 de lei. Ii iau, oarecum multumita.

A doua zi (gandindu-ma si intorcand situatia pe toate partile toata noaptea) mi-am dat seama ca nu sunt chiar asa de multumita si ca grasa aia de asistenta merita mult mai mult. Si ma duc iar la cabinet cu gandul nevinovat sa o bat. Da' sa o bat rau, nu asa! Intrata pe usa, asistenta cu nr. 2 o anunta pe grasa mea ca am venit. Eu ma duc spre ea, iau un scaun si il trantesc cu toata forta mea de razboinica peste fata aia buhaiata si perversa. Eram plina de puteri nebanuite, ma simteam nemuritoare, uriasa, capcauna si neimblanzita. Pana cand grasa imi pune un bisturiu la gat. Unul lung, rece, taios. Si-atunci, ca un adevarat ninja, ma strecor de sub mainile ei burdusite de grasime veninoasa, si-i carabanesc de-a pumni in freza aia (de nici ma-sa nu cred ca ar mai fi recunoscut-o) si imi zburau picioarele in ea ca intr-un sac de box. Eram tare, ce mai!

Si m-am trezit. De fapt, nu-mi furase nimeni ciupercile!

Visele nu mor

E flatant, oricum ai lua-o, sa fii personajul principal intr-un vis erotic.

E induiosator sa fii sunat de un prieten care vrea sa stie cum iti e ziua, pt ca azi-noapte aveai un accident de masina mortal. In vis.

Nu stiu de unde (sau poate ca da) si cum (desi am o banuiala) dar de fiecare data cand dorm cu cineva sau langa cineva sau daca vad pe cineva dormind, tot ce imi vine in minte e (mai bine nu spun) ... ih ... nu-i vad ca pe niste oameni dormind si atat, ci ca pe oameni morti (si de aici imaginatia o ia razna si toata suita prinde contur si uneori pare aievea si e atat de greu, parca din momentul ala, din imaginea aia se desprinde una paralela, una neagra, una plina de detalii si simt, le simt pe toate ... ). Stiu ce e, de unde vin toate astea. E teama! Visele astea au pete de durere pe ele. Dureri reale si prezente. ELE nu se ingroapa.

Are toata lumea vise repetitive pe care ar vrea sa le povesteasca dar efectiv, nu sunt cuvinte?! Doar imagini. Rupte. Intrepatrunse. Vagi.

Visez.
In culori.
Alb-negru.
Dimineata sau noaptea.
In tren sau in pat.
Pe malul marii sau in gradina.

Azi sunt actrita, maine o vad pe mama spanzurata in casa scarii.
Acum am prieteni printre vedete, altadata fac sex salbatic cu un tip chel odios.

Sunt zeci de categorii de vise.
Sunt vise in stransa legatura cu realitatea si vise atat de nebunesti ca nici nu le poti descrie.
Vise care iti amintesc cine poti fi (nu cine esti) si vise care te trag de urechi.
Vise care surprind sentimentele tale fata de cei dragi in cele mai monstruoase imagini. Vise pe care le vrei uitate.
Vise care iti raman pe buze. Si in suflet.
Vise ... Toate sunt vise ...

Visele nu mor.