vineri, 19 iunie 2009

Numărătoarea inversă

Ziua 14:
- Mi-am cumpărat cercei de mireasă. Sunt de o fineţe şi o drăgălăşenie rar întâlnite în cutiile mele de bijuterii.
- Am fost cu naşii la Starea civilă, din pură curiozitate, unde erau adunaţi mulţi oameni în grupuri-grupuleţe şi ne uitam la miri şi la mirese şi ne pişam pe noi de emoţii:) Miresele nu erau frumoase. Nu cum o să fiu eu:)
- Apoi la florării să vedem şi să ne decidem cu lumânările şi buchetele. Nu ne-am! (Abia noaptea târziu, sau dimineaţa la 4, hotăram că n-o să am lumânări împodobite ca nişte coroane, ci altceva.)
- A, da, şi înainte de asta am fost să vorbim cu persoana în laboratorul căreia ne facem tortul. Am decis într-un final interiorul, cu exteriorul doar pe jumătate. Am râs ca tâmpiţii când beau-ul meu a sugerat ca dacă se vrea dansată găina şi dacă ea trebuie să fie cât mai mare şi mai grasă, fiind considerat semn că nu te zgârceşti, noi să fim speciali şi la nunta noastră să se danseze calu':) Nu ştiu cum sunteţi voi, da' eu râd la toate tâmpeniile, în parte şi pentru că am o imaginaţie bogată şi vizualizez exact momentul:)

Ziua 13:
- Am fost la pădure cu naşii şi Chiriloii. Eram nedormită şi cam fără chef. Am văzut şi inspectat de după garduri locul defăşurării marii nebunii. Mi-a plăcut. Am fumat doar 2 ţigări ascunsă în boscheţi. Nu fumez de faţă cu ai mei. Odată ajunsă acasă am recuperat, nu vă faceţi griji.
- M-am certat cu o cretină care se credea stăpân absolut pe mesele din pădure.
- Cu ţiganii manelişti nu, că mi-a fost frică de bătaie.
- Bărbaţii au strâns bidoanele şi gunoaiele lăsate de alţii. Nu, nu le-a sugerat nimeni asta. M-au înduioşat.

Ziua 12:
- După o noapte scurtă cu un somn agitat şi un vis de-a dreptul tâmpit (mergeam cu beau-ul propriu cu maşina, pe un drum de ţară şi încetineşte la un moment dat din cauza cârdului de maşini din faţa lui, prilej cu care, o femeie bătrână, babă, îmbrăcată în negru, aveam în cap siguranţa că era duminică şi că se întorcea de la o înmormântare, pomană sau slujbă deschide portiera din dreptul meu, aşa, din mers, şi se urcă peste mine, în braţele mele şi îi zice lui hai, dă-i bice!; eu mă sperii, ţip şi o împing cu picioarele până cade cu curu' de pământ ridicând tot praful din jurul ei) mergem să ne facem analizele la sânge pentru certificatul medical prenupţial. Înţepătura de ac nu mi-a plăcut. Deloc.
- În continuare mă transform. Am ajuns să nu mai vreau să mă trezesc dimineaţa de frica petelor, pişcăturilor, coşurilor, durerilor de toate alea. Mă tem că am îmbătrânit în 2 luni cât alţii în 50 de ani.
- Pantofii pe care mi i-a adus maică-mea mă rod la călcâie. Balerinii pe care mi i-am luat eu pentru protejarea picioarelor mele deosebite, seara, mă rod şi la călcâie şi în faţă şi pe lateral. Caut alţi pantofi şi nu-s. I-a înghiţit pământul pe toţi. Ca să mă consolez mi-am luat sandale maronii care, deşi au un interior din piele întoarsă moale, mă rod. Cred că tot din transformările din perioada asta fac parte şi astea, că altfel nu-mi explic de ce picioarele mele parcă-s mai mari, mai groase şi nu vor să tolereze nici măcar şlapi.
- Descopăr că bugetul nostru e depăşit de situaţie. De fapt, nu mai avem buget. Şi totuşi trebuie să forăm şi să cheltuim în continuare.

Ziua 11:
- Am depus actele la Starea civilă. Bubuiam de nervi.
- Mi-am găsit brăţara pe care mi-o doream.
- Am cumpărat a treia pereche de pantofi pentru nuntă:) Sper să mă opresc aici.
- Seara, după ce am rezistat eroic atâtea zile, am îmbrăcat rochia. Nu încap pe uşă:)

Ziua 10:
- Plouă.
- Mi-am făcut programările.
- Nu ştiu ce buchet voi avea.
- Am răcit. Spun sincer că nu m-aş mira dacă mi-aş rupe o mână sau un picior cu o zi înainte sau chiar în ziua aia. Toate mi se întâmplă numai mie.
- Sunt nervoasă, irascibilă şi amnezică. Beau-ul rezistă:)

Ziua 9:
- M-am vopsit şi tuns. Mă mir c-am mai avut ce vopsi.
- Abia aştept să port verigheta.
- Nu am buchet. Înnebunesc că nu ştiu ce vreau.
- Şi-a luat beau-ul costum. Altul.
- Am băut un pahar de vin alb şi totul părea roz. Vreau să nu mă mai opresc din băut:)

Ziua 8:
- Emoţiile mele s-au transmis cu generozitate tuturor celor din jur. Mă bucur că am reuşit să-i turbez pe toţi.
- Florăresele nu mă iubesc. Se uită urât la mine. Cum spunea o prietenă, cred că lucrurile ar fi stat altfel dacă căutam coroane.
- Nu găsesc sutien de mireasă:)
_____________________
pentru că mi-e milă de voi:)

vineri, 12 iunie 2009

Extrase din cărţi (2)

... singurătatea celor părăsiţi nu e chinuitoare din iubire, ci din pricina chiar a acelei singurătăţi. Şi că e bun în acele ore grele oricine e alături de noi şi că atunci se fac şi cele mai mari greşeli: nu suporţi acest gol care se face în suflet şi nu alegi pe cel care vine să-l umple.
<<Viaţa ca o pradă, Marin Preda>>

În absenţa vacarmului, odată liniştea redobândită, pot să ascult fluturii care-mi zboară prin cap. E nevoie de multă atenţie, chiar de reculegere, pentru că bătaia din aripi e aproape impreceptibilă. O respiraţie mai puternică ajunge ca s-o acopere. E straniu- auzul meu nici vorbă să se îmbunătăţească, şi totuşi, îi aud din ce în ce mai bine. Trebuie că am urechi fine, de fluture. Oare există undeva în tot cosmosul ăsta nişte chei care să deschidă costumul meu de scafandru? O linie de metrou fără punct terminus? O monedă suficient de puternică încât să-mi răscumpere libertatea? Trebuie căutat în altă parte. Plec într-acolo.
<<Scafandrul şi fluturele, Jean-Dominique Bauby>>

Nu te văd nici frumoasă, nici urâtă ci mereu aceeaşi, iar această constanţă mă mâhneşte. Chiar dacă toate femeile din lume ar fi nişte urâţenii, aşa cum doreşti tu, tot le-aş face curte din simpla plăcere de schimbare, de a gusta din alte trupuri. Adevărata frumuseţe este o plăcere a numărului, ea rezidă din diversitatea carnaţiilor, în mulţimea chipurilor; cele mai frumoase femei sunt cele pe care încă nu le cunoşti.
...
Refuzam să dobândesc o memorie amoroasă şi nu existam decât prin privirea mobilă şi versatilă a celorlalţi. Nu mai voiam ca o fiinţă, una singură, să îmbrăţişeze totalitatea vieţii mele, nu voi avea acel confident unic şi deosebit care va depune mărturie, pentru posteritate, de ceea ce am fost.
<<Luni de fiere, Pascal Bruckner>>

Există cărţi pe care le citeşti pentru că nu ţi-a spus nimeni că nu se merită să le citeşti, sau, chiar dacă ar fi făcut-o, tot te-ai fi simţit atras de ele, din cine-ştie-ce motive. Uneori doar titlul unei cărţi e genial şi bănuieşti între coperţile ei poveşti menite să te răscolească, bine scrise; şi deşi te înşeli, tot n-aş numi asta o pierdere.
Despre cartea lui Bauby, pe care am citit-o în două ore cu tot cu pauzele de ţigări sau de telefoane, nu prea ştiu bine ce să zic. Nu e o capodoperă, nu e fascinant de bine scrisă, dar te zguduie povestea reală din spatele rândurilor. Atât. Nu e un act artistic, o carte care o să facă istorie, e doar o relatare, prezentarea unei situaţii de-a dreptul înfiorătoare a unui om, prizonier în sine.
Despre Pascal aş tot scrie. După ce am citit primele 20 de pagini din Luni de fiere nu înţelegeam cum acelaşi autor a putut să scrie şi Iubito, eu mă micşorez!... care e foarte light şi cam slăbuţă, aşa. Alegerea cărţii pe care să o recomand de data asta a fost naturală, spontană pentru că nu am mai citit până acum o carte care să mă uimească, să mă scârbească, să mă captiveze aşa. Deşi reia şi foloseşte clişee amoroase ori idei întâlnite deja, o recomand pentru stil, claritate, mărturisiri şocante, împinse până aproape de limita suportabilităţii şi, dacă interesează, vă poate îmbogăţi vocabularul;)
__________________
ultimul post pe luna asta.

miercuri, 10 iunie 2009

Ziua cu nr. 16

Desenează-mă,
ia-mă ca pe o coală albă şi umple-mă.
dacă mă-ntrebi, deşi nu mă-ntrebi,
aş vrea să.

Mai sunt 16 zile. Azi am adus rochia acasă. Pe drum, în maşină eram 4. Naşu' la volan, în dreapta lui rochia mea, ca o lady cu nasu' pe sus. În spate, eu cu naşa. Tot drumul m-am uitat la ea de teama să nu cumva să deschidă geamul şi să se tot ducă, să mă abandoneze. Şi îmi vine să râd când o privesc. Deja o văd ca pe o persoană. Mi-e frică să mă duc în sufragerie acum, pentru că sigur mă obligă să o îmbrac iar şi să stăm la taclale până târziu, ca fetili.

16 zile ziceam? Adică 16 nopţi cu câte 16 coşmaruri? Oare de câte boli mă mai lipesc până atunci? Ştiu că pare că am devenit ipohondră, vă asigur totuşi că nu. N-am mai mâncat lactate de o lună. Pentru că am o intoleranţă la lactoză, nedovedită medical, but still intoleranţă. Vreau îngheţată. Şi brânză de burduf. Şi orice are lactoză, inclusiv crenvuşti. Şi tot pentru că sunt o intolerantă, nici seminţe, alune, fistic n-am mai mâncat. Şi, logic, vreau. Şi, tot pe acelaşi principiu, m-aş îmbăta. Aşa, de-aiurea, prosteşte. Nu e complicat, că eu am o abilitate specială de a mă îmbăta dintr-o jumătate de Salitos. Băutura mea preferată cred că ar fi un chil de măsline verzi înnecate într-un chil de Martini.

Dar am rochie. Care e a mea. Numai a mea.

vineri, 5 iunie 2009

I need help!

Mult help. Quality help!
Ajutaţi-mă să aleg! Nu mă pot hotărî asupra melodiei pe care vom dansa pentru prima oară în seara nunţii. Asta deşi mă tot gândesc de vreo câteva luni. Nu pot să aleg, niciodată n-am fost în stare să aleg un singur lucru când mai existau pe faţa pământului atâtea şi atâtea alte variante, mai ales că alegând într-un final rămâneam cu regretul şi cu gândul tot la ce am lăsat în urmă, cu ideea că era mai bun, mai frumos, mai interesant... a, ba da, parcă cu bărbaţii din viaţa mea a fost mai simplu:) Parcă.

Later edit: Cred că înţelept din partea mea ar fi fost să întreb din prima ce melodie aţi alege pentru nunta proprie şi personală. De fapt, asta voiam să ştiu;)

miercuri, 3 iunie 2009

Sfaturi meteorologice

Pentru că nu se poate ca lucrurile să meargă de acum înainte ca pe roate, pentru că nu se poate să scapi de un stres şi să nu apară altul în loc, pentru că dacă rezolvi ceva nu dispar implicit şi celelalte probleme, iată-mă pregătită, în poziţia demnă de a-mi smulge părul din cap, ca o lady veritabilă, cu maniere alese. În caz că nu aţi observat singurei tragedia care îmi dă târcoale, meteorologul vă prezintă vremea pe următoarea lună şi lansează următoarele avertismente:
  • dacă vreţi cumva să vă căsătoriţi în iunie sugerăm să faceţi asta musai în aer liber, pentru că, se ştie, ploaia înseamnă bogăţie şi prosperitate, nu răceli, viroze şi dureri de gât şi spate.
  • ca să nu mai zic că dacă o să fie şi grindină, distracţia o să fie şi mai mare, pentru că, nu-i aşa, ce poate fi mai amuzant decât să-ţi vezi socrii şi invitaţii trăsniţi în cap de pietricelele grindinoase?!
  • în plus, dacă cumva o să vă intre tocurile până la genunchi în noroi şi dacă o să se adune băltoacele în farfurii şi pahare, voi să zâmbiţi şi să dansaţi, pentru că, nu-i aşa, e nunta curului.
  • menţionez totodată un aspect de neignorat: fulgerele şi trăsnetele, o minune! Ce artificii, ce lumini?! Uite aici economie nesperată şi un spectacol de vis şiiiiiii, gratis!!! Ura!
  • tot ţinânt cont de paragraful de mai sus, doamnele sunt rugate să folosească cât mai multe clame metalice care să le susţină cocurile pentru că, nu-i aşa, avem nevoie şi de spectacol şi ce poate fi mai emoţionant decât o coamă de păr în flăcări?!
  • pentru doamnele mai timide precizăm că dacă nu apreciază acest gen de distracţie şi vor cu orice preţ să ne curme distracţia stingându-şi flăcările o pot face oricând apelând la animalele de la zoo care sunt în apropiere şi gata oricând să intervină la nevoie. Tot pentru dumneavoastră punem la dispoziţie, în acest sens, un lac artificial pe partea stângă ori, dacă simţiţi nevoia să vă mai plimbaţi printre mese făcând-o pe făclia umblătoare, noi vom aprecia asta negreşit şi când obosiţi să ne faceţi un semn să vă aruncăm în piscina aflată pe partea dreaptă care, deşi goală, o să vă ofere nişte şocuri zdravene, ceea ce, sunt sigură o să vă provoace hohote de râs nestăpânibile.
Acestea fiind spuse, vă urăm distracţie plăcută, corturi rezistente, invitaţi nepretenţioşi ori dispuşi să plătească oricât numai să scape teferi şi nevătămaţi!

luni, 1 iunie 2009

Şi iată că mă pot numi mireasă!

Extras din jurnalul zilei de 29 mai: Mi se pare că n-o mai scot la capăt. Că mă înec ca ţiganul la mal. De gât mă strânge cu duşmănie o mână invizibilă cu 5 degete speciale: degetul mare al grijii, arătătorul învinuirii, mijlociul silei, inelarul lucrurilor îndelung căutate şi definitiv rămase ascunse şi degetul mic al neputinţei. O mână cu greutate, deşi invizibilă. Dacă mai adăugăm atâtea transformări fizice care se produc în noi, în exteriorul nostru, transformări care nu ştiu de unde vin, ce vor de la noi şi cât timp rămân pe capul nostru, lipsa rochiei şi muuuulte alte detalii alungătoare de somn şi înmulţim cu restul de 28 de zile rămase, toate astea adunate cu o grijă absurdă, aberantă, cretină că ... nici nu mai zic... în rest, toate merg ca pe roate! Îmi cumpăr cu dărnicie orice alte rochii decât aia de mireasă, alţi pantofi decât ăia de mireasă, alte bijuterii decât alea de mireasă. Îs o afaceristă desăvârşită!

Nu am crezut că o să mi se întâmple asta aşa, deodată. Nu eram pregătită. Nu am văzut semne pe nicăieri. Nu m-a avertizat înainte vreun vis, vreun horoscop. Şi totuşi, în data de 1 iunie, de-aiurea, în oraşul meu, la un târg, s-a întâmplat minunea şi a doua rochie probată a fost să fie A MEA:) E ca un tort, atât vă zic, şi din fericire, nu am luat-o cu mine acasă, că de-ar fi fost aşa, nu ştiu dacă mă mai convingea cineva să mă dezbrac de ea, să nu dorm în ea, să nu ies să iau pâine în ea. Până sâmbătă când va intra în posesia mea mă perpelesc şi o visez în fiecare seară şi mă tem de ce-i mai rău: că la a doua vedere nu mai e nici o sclipire între noi două:|