miercuri, 16 aprilie 2014

Recunoștința de a fi (+ciudățenii irisești)

Ați spus vreodată, în ultima vreme, cu voce tare, că sunteți recunoscători pentru una, pentru alta? Let's do that together. Me first. Sunt recunoscătoare pentru toate hainele astea mici care ne-au cotropit casa de aproape 3 ani jumate, pentru toate bulinele care s-au dat de-a dura înspre noi, pentru toate culorile care ne-au mânjit viața și-au făcut-o să pară perfectă chiar și atunci când ne aveam doar unul pe altul, dar mai ales pe ea, deci da, sunt recunoscătoare până la muțenie, până-n înaltul înaltului și până-n adânc de suflet (acolo unde te întorci, gol și neînceput, când nu mai știi cine ești și ce-ți trebuie pe lume), pentru că o am pe Iris, cea mai desăvârșită creatură din viața mea.

Now back to the funny part, ciudățenii ziceam:
  • Bandajează păpușile cu hârtie igienică și-n timpul ăsta le vorbește cu așa o blândețe de mă mir că încă nu i s-a dus vestea în toată lumea și nu avem coadă la ușă de păpuși bolnave. Probabil e doar o chestiune de timp:p
  • În 9 din 10 nopți doarme cu/pe măcar o carte, cel mai des 3. Și le cară în pat, le răsfoim, după care începe negocierea: hai să le dăm jos!/nu, o să le boțim/nu, poate ne lovim în ele când dormim/nu. bineee, cu cărți dormim (știu, am un succes nebun în negocierile cu ea:))).
  • pândește momentul când dau drumul la apă în cadă, pentru mine, și cum am plecat din baie pentru un minut, îmi aruncă sirenele și poneii în apă. să mă joc și eu.
  • adoarme foarte, foarte greu când plouă.
  • își bea mereu laptele așa: jumate cu pai, jumate fără. Pentru că prima jumătate e lapte, iar a doua cafea, nimic nu știți:))
Also, sunt recunoscătoare pentru cum îmi stă bretonul imediat ce plec de la coafor, pentru castronul de humus pe care îl împart cu fică-mea, pentru toți oamenii care ne-au ajutat când am avut nevoie, dar mai ales pentru ajutorul venit când ne așteptam mai puțin, pentru uleiul de susan care mi-a reparat tenul, pentru toate exclamațiile de genul dar ceeee-ai slăbit așa?!, pentru toate bucuriile care au plecat deja înspre noi dar le ia ceva timp până să ajungă pentru că sunt niște bucurii așa de grase că nu mai încap în nici un mijloc de transport, așa că vin pe jos.

vineri, 11 aprilie 2014

Bucurarul

Conform DEX: 1. ființă specializată în bucurii, 2. care vine să bucure.
  • Ai o zi care-și bate joc de tine, îți pune piedici și te-nghiontește cu obiecte contondente în coaste sau ochi. Când să te așezi ghemuit pe jos și să aștepți să mori, pac!, Bucurarul te ridică de subțiori, te scutură de praf și te trimite într-un weekend reparator în Maramureș, să zicem. Zici bo'daprosti? Zici.
  • Sau. Te împiedici ca vita și belești în bot pantofii noi, scumpi, dar mai ales minunați. Bucurarul este pe fază și-ți fâlfâie prin fața ochilor un cupon de reducere de 99% chiar la magazinul de unde i-ai cumpărat. Zici bo'daprosti? Zici.
  • Sau. Copilul tușește IAR. Când să-ți bagi gheara-n gât și să fugi căpiată pe câmpii, Bucurarul te târâie în cabinetul unui pediatru, de unde pleci liniștită. Zici bo'daprosti? Zici.
  • Sau. Ți-e poftă de leșini de cozonacul bunicii. Bucurarul îi sucește mințile-n cap și o face pe femeie să se trezească la 4 dimineața ca să poată să ți-l aducă la prima oră, înainte să sune alarma telefonului, la nas. Zici bo'daprosti? Zi săru' mâna, mai bine.
  • Sau. Te simți bătrână, bolnavă și mai ȘI plouă. Bucurarul se ia cu mâinile de cap, sătul de tine, dar înainte să-și dea demisia, te trimite la un curs intensiv de defrișare, înfrumusețare și despăduchere internă. Zici bo'daprosti? Zici, dar și ceilalți zic.
Nu văd nici un motiv pentru care Bucurarul, cu ocupația lui profesională de a bucura, să nu figureze în Codul ocupațiilor din România, și asta cât mai urgent posibil. Cu plăcere, mr. President, now make it real!:p

joi, 10 aprilie 2014

Ce mai mâncăm

Pentru că sunt încurajată, gen da' scrie și tu o carte de bucate sau un mail, ceva, să mănânce și gura mea, m-am gândit că n-ar fi rău să mă exteriorizez...culinar. Share-ul ăsta, între noi fie vorba, mă amuză și mă șochează totodată, adică, come on, EU, la un loc cu mâncare bună, sănătoasă și nu egal catastrofă, weeeeird. 
Foarte ciudat, zic și eu. Pentru că, adevărul e că, before my Iris had me, n-am prezentat nici un fel de simptome. Mâncam ce nimeream, pe fugă și pe nemestecate, să fie, să nu crăp de inaniție, mai mare rușinea să am ce și să nu profit:p Cam atât de simplu și de scurt era trecutul meu alimentar. Și să mă vedeți acum:p

E mult de scris pe tema asta și parcă văd că mă pierd în desișul ăsta și nu mai apuc să zic nimic concret:)) 

Faza e așa: noi (eu și el) nu mâncăm numai sănătos, în nici un caz, aș vrea, cred că mergem în direcția aia, dar nu suntem chiar acolo. În ultimii 3 ani, am învățat foarte multe despre mâncare, am aflat despre existența multor alimente, m-am resetat oarecum (pentru că eram genul care nu încerca chestii noi), nu mai spun Nu, beac, piei! (decât după ce încerc:p), au intrat în meniul meu (și pe lista cu preferințe) spanacul, carnea de vită, carnea de curcan, conopida, cerealele și multe altele cu care n-aș fi avut nici măcar o aventură, o relație de-o viață era o imposibilitate.
Ce înseamnă că nu mâncâm numai sănătos? 
Înseamnă că dacă vrem cartofi prăjiți mâncâm cartofi prăjiți. Nu 3 paie, ci cât vrem. Pe mine mă mai fură iluzia că dacă e și o salată lângă, mai salvez ceva, dar realitatea e că îmi plac și n-o să-i abandonez (deși vraja e destrămată și i-aș lăsa în favoarea humusului, de exemplu). 
Dar nu înseamnă că mâncăm margarină pe pâine albă, pufoasă (ah, câh!) sau semipreparate în fiecare zi (uneori lipsesc cu lunile din frigiderul nostru, apoi facem o pizza cu ceva de genul și ne potolim, cam așa).

Nu mai poți să go back, la vechiul stil alimentar, după atâtea revelații, iar asta e minunat.

Așa că, înainte să o iau aiurea pe câmpii, mai bine vă prezint câteva dintre rețetele ei preferate, extinse și la mine, pe categorii, să ne înțelegem:

Fasoloasele. Oh, da, le iubim!      
- humus, my love. verde (cu toate buruienile pământului, ceapă verde, spanac, castraveți), roșu (cu roșii uscate și ardei kapia) sau, românește, cu de toate. de ne-ați vedea, bucuroase de ne flutură urechile! 
- nou intratul în schemă,  năutul crocant, o gustare foarte bună (gugăliți în orice limbă și-o să găsiți rețeta fericirii).
- mâncare de linte cu sora ei bună, supa (aproape cremă) de linte, musai cu mentă.
- fasole verde cu usuroi, simplu, rapid, numai cât te gândești la ea și-i gata.
- mazărea- în supe și tocane. după cum se vede, acoperim tot sectorul:))
- ah, și când sila e la ea acasă, pardon, la noi acasă, numai ce se înfoaie odată beau-ul casei și pârâie o conservă nevinovată cu amestec de fasole și năut direct sub duș și-apoi într-un castron, unde fac hora-nfrățirii cu ce legume mai avem prin casă, rău n-o să iasă (ha!).

Orezuri, paste, alte făinuri și (pseudo)cereale. Regula ar fi să halim doar integrale, realitatea, însă, ne mai prinde cu pasta și orezul rafinate în farfurie, că na, știți voi:p
Iris e un monstru gurmand:)) Îi place mâncarea, îi place, îi place. Dar ca făinoasele, nimic nu e. De exemplu, uneori, când îi dau o felie de pâine, o pupă de bucurie:)) Ar mânca mereu. Mereu, mereu. Lucru care nu mă umple de încântare, cred că vă puteți imagina:p
Avem așa: pizza, pâine de casă, turte/foccacia cu semințe, unde chef beau e maestru.

Quinoa. Când am cumpărat prima punguță, mi-a tremurat mâna de groază: dacă o fi ca scârboșenia de hrișcă, ce mă faaac?! Well, nu e:)) Are un gust un pic nucos și merge foarte bine și cu legume și cu fructe.

Salate. Ah! Oh! 
- nu știu cum s-o numesc pe salata asta care m-a omg din prima, cred că păstrez denumirea de orez indian, așa cum l-am cunoscut într-un restaurant raw vegan și m-am îndrăgostit fulgerător. Are așa: conopidă crudă, râșnită (de fapt, asta e marea mea revelație, știți voi ce mișto e conopida crudă?, habar n-aveam!), porumb, stafide, mazăre, morcov, ardei kapia, semințe floarea soarelui, apio, sos curry (în reeditările de acasă, nu am pus niciodată). Muuuuuuust try! Now! Go, go!
- salată de spanac cu orz integral, ceapă verde, pătrunjel și lămâie.
- salată de spanac cu brânză de capră și nuci/semințe.

Ce face diferența:
- supa de oase. Zice și Elena, bine și clar, de ce și cum. Chiar nu-i așa mare sfârâială cum poate părea, să o faci, e sănătoasă și dă gust mâncărurilor. Iar pentru copii (nu că pentru noi n-ar fi), e așa, minune, gen:p Fac din când în când, bag la congelator, supa și carne (separat) și mă servesc când poftesc pentru diverse haleli (când e răcită, maimuța sigur halește supă din asta).
- condimentele (da, da, face diferența:D). Eu am o regulă (ei, unaaa): dacă vii cu niște proprietăți în buzunar, cu vreo promisiune de viață sănătoasă, lungă și prosperă, cu vreun scut antiboli, ești numai bun de pus în farfuria irisească, ești chel, nu vii cu ni-mic bun, go, go nooow!:D Așa că, o ardem simplu cu oregano, busuioc and co, niște amestecuri și, peste ele, șef, turmericul. Ia să citiți despre el, să vedeți cu ce vine în desagă numa nu turnați tot borcanul că... câh, câââââh!.

PS: Nu candidez pentru titlul de Miss Coerență sau chef-ul din Moldavia, suportați și voi textul ăsta cum a ieșit, luați ce vă trebuie din el și împărțiți cu mine rețetele voastre, că iată, și azi tre să mâncâm:D

joi, 3 aprilie 2014

Aroganța celei născute de ziua ei

Îmi propusesem pentru ziua de azi, din pădurea mea de muci, să o ard deprimeișăn-style. Să nu răspund la nici un telefon, la nici un mesaj, la nici o urare, pe orice cale ar veni ea, de longevitate, fericire și alte bunăstări. Să-mi plâng de milă și de silă, supărată pe mine și pe lume, dar mai ales pe muci și pe gagica lor, tusea. Să mă pun cu curu' la toți și să mă zburlesc la orice om care vine să-mi fluture steagul roz al speranței și/sau pe cel roșu al lui te iubesc, vaco!. Să mă uit șui la anii care s-au strâns în urma mea și să ridic pumnii la ei ca una care nu mai știe ce altceva să facă. Să nu deschid ușa nici unui prieten, să nu trag de fundele nici unui cadou, să nu ciocnesc nici un pahar de orice-ar fi cu nimeni. Să nu suflu în nici o lumânare de pe nici un tort și să nu mă pup, roșie-n obraji, cu nimeni. Să nu râd și să nu scot nasul de sub pătura mea roșie de om întotdeauna (cvasi)convalescent, niciodată vindecat. Ce-aș avea de sărbătorit? Un număr? O stare? O realizare? 

După ce m-am gândit la toate astea, spuse și nespuse, mi-am făcut curaj să mă-ntorc în viața mea, așa plină de muci și de goluri cum e ea, pentru că n-ai, frate, cum să fii și tu deprimat ca tot omul, când în coaste te împunge de-a dreptul un copchil parțial creț cu ochi total marini și preponderent perfect.  

Mi-e foame!
Hai să facem un tort atunci!

Iar de dragul oamenilor care s-au oprit din ale lor să mă înjure pe mine pozitiv (da-le-ar domnu' gură pocită!:p) și de dragul meu, pân' la urmă, mă scutur de câh!, meah!, blah!, mă strecor afară din pijamale, mă pitulesc într-o rochie, mă ung pe picioare cu niște dresuri colorate, mă machiez cu bucurie, mă spăl pe dinți (a doua oară) ca să mă pup afectuos, în oglindă și-mi spun să-mi trăiești, fată, că nu știu ce m-aș face fără tine!:p

joi, 20 martie 2014

Aduna-m-aș

De pe la sfârșitul lui noiembrie pâââână-n era noastră am tot fost bolnavă: răceală, monștri în gât, tuse de toate felurile, muci de toate texturile și culorile, rinosinuzită pe fond alergic, gripă, viroză și iar răceală, monștri în gât, tuse, muci, cu nestematele agoniei mele, febră 39.1 și frisoane, desigur. Nu m-a solicitat nimeni pentru asta, dar daaaaacă ar fi făcut-o, cantitatea de muci pe care aș fi putut-o vinde în tot acest timp, ar fi ajuns de-o față de masă pentru tot pământul. Cum de ce să vrea cineva să cumpere mucii mei? Dar ce-au, ai mei nu-s buni? Nu știu, ar fi putut să-și facă brățări împletite din ei. Sau salopete. Sau umbrele, ce știu eu. Nu, nu, acum e prea târziu, vă rog nu vă mai îmbulziți c-o faceți degeaba, la non-stopul ăsta e închis, de azi întru vecie sper, că prea am pătimit, ptiu, ptiu.

Într-o zi, una din astea banale, de nu știi dacă e marți sau miercuri, pentru că de fapt nu contează dacă e marți sau miercuri pentru că nu e vineri sau sâmbătă (da, mă, și pentru oamenii care nu muncesc contează zilele de vineri și de sâmbătă, problem?), m-am gândit că nu mai vreau să fiu bolnavă și bolnavă n-am mai fost. Mi-am ridicat osemintele, m-am cocoțat pe pervazuri, am spălat geamurile, hmm, deci nu era înnorat mereu, am aspirat, am una, am alta, apoi mi-am făcut versiunea mea preferată de salată orientală, cu mult baby spinach și roșii uscate, am cărat castronul dreptunghiular pe pervazul din camera unde-mi petrec absenteismul muncitoresc, și dă-i și bagă, bebelușul de la etajul 3 din blocul paralel cu al nostru, stătea și el pe pervaz, lingea, sigur că lingea, geamul, soarele îmi băga deștele-n ochi, îmi intra prin nări și se ducea la vale, umplând mațele de bucuria faptului de-a fi prezent în viața ta, așa cum e ea.

- Ridică-te și umblă!, am auzit o voce și-aș fi putut să jur c-a mea era.
- Stai să mă satur. Și săturată am fost.

Apoi, după ce m-am bălăcit în paharul cu apă și tinctură de levănțică, dornică să-mi mângâi pe creștet  calmul lăuntric, dar nu atât de dornică, păcatele mele, că nașpa mai e la gust, mă-mbrac și plec. Dar un' să pleci când poți să pleci oriunde, mai puțin în locurile unde nu poți ajunge din cauză că ești ținut de-o scamă financiară? Ei da, după soare, după nori, cu nerușinarea omului care se plimbă ca un motan vagabond în toiul zilei. Ce rușine! Să vezi tu parcurile, să vezi tu mugurii, să-ți vezi converșii cum se târâie pe stradă și nu te grăbești nicăieri, nu te așteaptă nimeni și nimic, iar dacă închizi ochii te vezi în plantațiile de salcâmi din satul bunicii, apuci șopârlele de coadă și coada la tine rămâne, culegi toporași și te dai la vale, rostogolindu-te, atunci nu mă gândeam la balegile care ar putea fi prin iarbă, la căpușe și alte insecte, pare-se că atunci nici mie nu-mi păsa de ele, nici lor de mine.

A fost o zi bună. Nu toate zilele pe care le petrec singură sunt zile pe care le petrec cu mine.

Am citit asta. E important pentru mine să notez aici aceste 15 things you should give up to be happy:
  1. Give up your need to always be right.
  2. Give up your need for control.
  3. Give up on blame.
  4. Give up your self-defeating self-talk.
  5. Give up your limiting beliefs.
  6. Give up complaining.
  7. Give up the luxury of criticism.
  8. Give up your need to impress others.
  9. Give up your resistance to change.
  10. Give up labels.
  11. Give up on your fears.
  12. Give up your excuses.
  13. Give up the past.
  14. Give up attachment (love and attachment have nothing to do with one another,  attachment comes from a place of fear).
  15. Give up living your life to other people's expectations.
De fapt, de ce ne atârnăm toate pietrele astea de gât? Vă dați seama cum am fi fără? Eu vreau să (mă) aflu.

luni, 17 martie 2014

Mama Gica


- Ia uiti ci baftî, mi-am găsît șî io un loc în trenul ista!
Îh, da ci sî vezi, mai e cineva în el, dea, dea, eh, asta-i acu, bini măcar că cel puțin dorm...

Mama Gica din Ghindeni năvălește în compartiment târșâindu-și plasele de ușa compartimentului. Dintr-una se rostogolesc înspre picioarele bărbatului două ghemuri de lână, unul verde, unul negru. Se apleacă să le ridice și-n timpul ăsta gâfâie cu respirație usturoiată. Îi ies niște fire de păr de sub batic, din cauza efortului, și ca să le pedepsească pentru nerușinare își vâră 2 degete în gură și le unge punitiv până acestea fug de scârbă înapoi sub batic. N-aș zice că are mai mult de 65 de ani, dar se prea poate să mă înșel, viața la țară îmbătrânește mai repede trăsăturile.

- E-haa, tineretul ăsta, ia uiti, capu neacoperit, ochii mâzgâliți, las că vă știu io pe de-alde voi. Băietu ăsta n-o avea nici o vină, săracu, da te tuns tot putea să-și tundă floaca ceea. Păi ci, așa si umblî prin lumi? Păi ci, așa aratî bărbații? Ci sî mai, nu l-o lăsa ea, pare înhiptă, nu supusî cum tre sî fii o fimei.

Pe geam noaptea se întinde ca o pisică înainte să adoarmă. Pentru mama Gica bancheta e mai comodă decât patul de acasă. Își trage papornițele mai aproape de picioare, își caută locul, se foiește, cască o dată și-nchide ochii doar ca să-i deschidă imediat dup-aia. Haina bărbatului, după voința sa proprie probabil, a luat-o la vale nepăsătoare. Mama Gica își pune mâna la gură: 
- Tiliiii, mânca-o-ar mama pi ea, fata asta frumoasî-i gravidî! A să fie un copchil tari ochios, ia uiti ci părinți diosibiți ari!

joi, 6 martie 2014

Azi fetiță, mâine femeie. Repeat:)

Mă uit la ea cum își dă părul din ochi, lăsând așa, un pic, capul pe spate. Mă uit cum se uită la mine când mă machiez, cum îi înflorește zâmbetul ăla confuz în colțul gurii. Mă uit cum se rujează cu căpșuna. Mă uit la ea cum stă atârnată de gâtul lu' ta-su, cum dansează ținându-l de mâini și cum i se cațără în spate. Mă uit la ea când doarme, cu măcar o bucățică din corpul ei lipită de mine. Mă uit cum mi se așează în brațe ca într-un fotoliu făcut după chipul și asemănarea ei. Mă uit cum le vorbește păpușilor, focii și elefantului, ca o educatoare înțeleaptă, câtă grijă are de ele și de copiii ei imaginari (v-am zis de ziua aia când a venit ta-su de la muncă și s-a așezat pe canapeaua pe care el o vedea perfect liberă și ea a început să țipe și să plângă că s-a așezat pe copiii ei iar eu râdeam ca o scroafă, nu?:D).
Mă uit la ea și mintea-mi aleargă printre ani și-o văd elevă, o văd trântindu-mi ușa în nas, o văd alegându-și singură tunsoarea, o văd comentând și supărându-se pe mine că nu înțeleg ce vrea să spună, o văd vorbind la telefon cu prietenii și râzând gâlgâitor ca acum, o văd îmbujorată, ascunzându-se în camera ei să vorbească în șoaptă cu vreun băiat, o văd plecând și venind și mă văd trăgând-o de mână spre mine, stai, fată, să te țin o secundă în brațe/hai, mamă, termină!.

Numai făcând exercițiile astea de imaginație și mă cuprinde un dor și-o sfârșeală care nu trec decât apelând la puterea mea de adult și atunci o iau în brațe, o strâng prea tare și-o pup pe ceafă, pentru că încă e mică, încă pot face asta. De câte ori îmi pierd răbdarea, mostly din cauza îndărătniciei ei (dar funny thing, oare de unde o avea-o?!:p), mă lovește în creieri și-n plex greutatea realității că e atât, dar atât de puțin timp fetiță și atât, dar atât de mult timp, femeie.
Poți să cuprinzi cu mintea această realitate? O vezi pe fetița ta punându-și chiloții tăi la gât, alergând împleticit, lipită de coastele tale, stâlcind cuvinte și fugind de străini, dar poți să o vezi femeie? Conștientizezi asta? Nu că-i greu?:p

La mulți ani, actuale și viitoare femei, să fie bună viața cu voi și să aveți inspirația sau norocul sau ce-o fi, de-a vă găsi, la intersecția dintre ce vor alții să fiți și ce credeți voi c-ar trebui să fiți, pe voi, pe cele care sunteți cu adevărat! Eu, de exemplu, m-am găsit în spatele unui breton. Bine, a fost nevoie de 2 încercări, dar acum, uitând-mă la mine, la cât de caraghios arăt, îmi dau seama că, cel puțin în momentul ăsta, asta sunt, fix așa. Iar aseară, în timp ce-mi aruncam încă o privire în oglindă și râdeam ca proasta de mine, m-a izbit: am tunsoarea pe care o aveam la 3 ani, sigur nu întâmplător am ajuns aici:p
Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin