joi, 19 februarie 2015

Barcelona, my way

Episodul 1: Dorinta

Cine ma cunoaste catusi de putin stie ca visez la Barcelona since forever. Sau poate doar din ziua cand am vazut-o din inaltul cerului in drum spre luna noastra de miere tenerifeza si-am poposit in aeroportul ei pentru refill. Pur si simplu, mi-am dorit cu ardoare sa ma intorc in aeroportul ala, dar de data asta si de a intra in el (si-n ea). Nu s-a putut. Timp de aproape 6 ani viata and all s-au asezat altfel si n-am ajuns. In timpul asta m-am uitat la poze si am suspinat, m-am gandit la ea si am suspinat, am facut planuri si am suspinat.

Cand am inceput noua agenda pe 2015, in ianuarie, mi-am facut lista cu rezolutii. Din 9 pozitii, pe prima era Barcelona. Am lasat dorinta asta la dospit, dar dupa un timp mi-a devenit clar ca, daca nu s-o intampla o minune, n-am nici o sansa sa o vad nici anul asta.

Episodul 2: Minunea

12 februarie. Eram pe plantatia mea de fetru. Si mosmondeam si mosmondeam. Zile pline, chestii de onorat, dureri de spate si oboseala. Cam pe-aici ma situam cand, deodata, aud o voce: "vei pleca la Barcelona!". WHAT THE WHAT?!? Cine-a vorbit?! Si, mai ales, a vorbit cu mineee? Credeti cumva (cum m-am gandit si eu initial) ca a fost vocea mea interioara? Dorinta care-a prins glas? Vreo voce stramoseasca (pentru ca in capul meu eu am radacini catalane:)))? Vreun djinn ratacit prin univers care-si batea joc de mine? Poate vreo halucinatie?

Ei bine, cred ca dezamagesc teribil, dar mniu. Era prietena mea, sa-i spunem Ana (si orice asemanare cu realitatea este, desigur, pur intamplatoare) care-mi spunea ca plec la Barcelona (oare de cate ori o sa scriu cuvantul Barcelona pana la finalul acestui articol challenge accepted?). Ea, dimpreuna cu prietenele mele imaginare, alea amazing, m-au facut sa prind avioane la propriu, punandu-mi in brate biletul de avion din pacate nu doar dusul ci si intorsul:p. Go, fata, go and have fun!

Huh? Cum vine asta? De ceeeeeee? Nu e ziua mea, nu e Craciunul, nu e decat o banala zi de 12 februarie (sau era, pana sa interveniti voi in plictisitoarea oranduire a lumii), ati innebuniiiiit? Pai pentru ca te iubim, toanto! Huh? Cum vine asta? Nu e ziua mea, nu e Craciunul, nu e decat o banala zi de 12 februarie, ati innebuniiiiit? Da, twice. Da, inca de un milion de ori, in acea zi, si-apoi in urmatoarele. Pentru ca m-au socat. Pentru ca nu ma asteptam. Pentru ca, se sa mai, mi-au luat maul. Si nu exista dovezi ca m-as fi bocit, deci nu, n-am bocit.

Stiu, stiu, I am one lucky bitch, v-am mai zis eu. Call it magic, call it true.
Si stiu ca everything happens for a reason, si raman la parerea mea, dupa cum spuneam cu 2 postari in urma, ca s-a pornit sa se intample ceva in viata mea si ca, calatoria asta in (6, ce slabut) Barcelona, nu ca e o calatorie intiatica de genul eat-pray-love, dar e ceva cu ea. In primul rand, iesirea din (toate) zonele mele de confort. Cu un ochi rad anticipativ, iar celalalt e incremenit intr-o spaima nebuna. Eu, euuu, dezorientata, aeriana, incapabila, aia care s-a pierdut in orasul natal (nu, nu aveam 5 ani, ci 25), care nu a calatorit singura decat pana la Bucuresti, va merge singura in Barcelona. Cu avionul. 3 ore 10 minute. De cand am realizat ca nu ma va primi nimeni sa ma imbarc pentru o cu totul alta destinatie, am recuperat o bataie de inima:p God help me si slava cerului ca exista good old beautiful red girl care sa ma recupereze din aeroportul barcelonez altfel eram halita (abia astept sa te cunosc in oase si muschi, fata!). Hai sa fie bine si sa apucam (toti) episodul 3:p

marți, 17 februarie 2015

In cautarea certitudinilor

Pe alei neumblate sau pe drumuri cunoscute, macar pe jumatate, se merge doar inainte, dar dupa ce te-ai intors in trecut, sa culegi, ca un Mario caruia i-a revenit memoria, pofta de viata sau mintea la cap, toate caramizile de care ai nevoie pentru (re)constructia eului tau. 
Poate ca n-o sa fie o calatorie confortabila. Vor fi zile cand vei sta imgramadita intr-un autobuz aglomerat si puturos care merge prea incet, opreste prea des si nu are nici un criteriu de selectie a calatorilor. Asa ca vei sta langa oameni care miros urat, sunt imbracati neadevcat, se scarpina in nas, se stramba la tine, te arata cu destul, te imbrancesc, iti cer bani sau marul din care ai apucat sa musti. Vei crede ca e sub demnitatea ta. Vei fi revoltat, te vei simti injosit, neinteles, abandonat, vei inchide ochii ca sa nu mai vezi si un copil cu mutra ghidusa iti va arunca coaja de la o banana in cap. O sa te enervezi, o sa te ceri afara, o sa fii neauzita sau doar ignorata, vei mai spune o data si inca o data, vei cobori. Vei fi singura in the middle of nowhere. La stanga nimic, la dreapta nimic. Deasupra cerul, inautru tu. Hello, stranger, pe unde mi-ai umblat? Eu am fost aici. Si acolo, dar mai ales, aici. Oh, you have no idea. Oamenii pe care i-am cunoscut, locurile pe care le-am vazut, bunele, relele. Hai, ba, sa mergem, ochii la drum. Nu, ba, ochii la tine.

luni, 9 februarie 2015

Despre o carte (fara nume) care a mutat definitiv ceva in mine

As vrea sa impartasesc ceva cu voi, dar o sa va rog sa intelegeti ca nu pot (inca) sa spun despre ce carte este vorba si, daca credeti ca asta o sa fie o problema (recunosc, si eu as fi foarte curioasa), nu mai cititi mai departe. Nu e ca vreau eu s-o fac pe grozava sau mai stiu eu ce trasnaie din asta, dar deocamdata, experienta asta mi se pare atat de intima, atat de a mea, incat nu pot sa divulg numele cartii fara sa ma simt cu chilotii in vine in piata mare a orasului:p Cu toate astea, experienta a fost atat de wou pentru mine incat simt nevoia sa share, sunt sigura ca sunt multi oameni care au experimentat ce urmeaza sa povestesc eu (sigur ca mi-a placea sa aflu numele cartilor lor, dar cum ar fi sa am pretentia asta?! :D). A, si nu, nu e vorba despre Fifty shades of Grey:)) So here we go:

Fara sa insist asupra conotatiilor de orice fel si a traseului pe care a venit ea la mine, vreau sa incep prin a spune ca nu mi s-a mai intamplat niciodata. Am citit multe carti, multe mi-au placut foarte mult, multe m-au pus pe ganduri, multe mi-au ramas in minte, multe m-au enervat si multe am uitat, ca si cum nici nu le-as fi citit. Auzisem sau citisem despre asta, dar mie nu mi se intamplase inca sa pot spune asta, pana in ziua cand, well, mi s-a intamplat si m-am trezit cu cuvintele astea zanganindu-mi in cap: my, god, cartea asta este despre mine, cartea asta a fost scrisa pentru mine si cartea asta a mutat definitiv ceva in mine si din cauza ei eu nu mai sunt la fel.
In cateva randuri am stiut ca nimic nu o sa mai fie la fel in viata mea si ca orice o fi asta, o sa ies din ea zgaltaita, dar vie, so vie! M-am speriat, sigur ca m-am speriat. Citeam si nu-mi venea sa cred. Uimirea mi-a trimis ochii in ceata si stomacul in inaltul gatului. Ma dureau similitudinile, surpriza, mesajul, coincidenta, tot. Imi amintesc ca am ridicat ochii din carte dupa primele cuvinte si eram nauca, nu pricepeam ce cacat se-ntamplase. Nici acum nu inteleg mai multe, dar nu mai sunt speriata, tavalugul e here to stay pana sparge si matura tot, iar eu nu pot face nimic si cu asta sunt impacata, ba chiar acum imi vine sa tip, un tipat de bucurie incoerenta ca am avut eu atata noroc sa mi se intample asta:p
Probabil ca aceasta carte nu e genul care sa faca asta in masa, oamenilor de pretutindeni. Probabil ca nu e pe lista marilor capodopere literare ale lumii, dar in lumea mea a schimbat ceva esential. Probabil ca pentru unii oameni e greu de inteles efectul pe care l-a avut asupra mea. Pai, cum sa zic, nu am ales asta!
Nu mi-am dorit asta. A fost o chestie brutala si am ezitat intre a continua sa citesc si a o arunca pe geam. Cine se credea fututa asta de carte, de aparea asa in viata mea, cu gura ei mare tipand no more, fato, no more! Aaaah, fuck you, fa, nu-mi trebuia mie asa ceva!!! Dar tentatia a fost mai mare si, hai sa fim seriosi, cine ar fi putut sa uite si sa go back? Oricum nu mai era nici un inapoi. Podul de piatra s-a daramat si-a venit apa si l-a luat.

Imi dau seama ca se poate sa se destrame totul ca un fum si sa uit dupa un timp tot, treaba care m-ar intrista, recunosc. Sau se poate ca ceea ce simt, desi greu de pus in cuvinte, sa fie cat se poate de real si ca toata chestia asta sa duca undeva, nu oriunde, ci unde trebuie sa ajung. I guess we'll see! Era cat pe ce sa inchei cu end of story, dar mi-am dat seama ca nici vorba de asa ceva:p

marți, 23 decembrie 2014

Decembrie, marti (+urare)

I love decembrie. Si nu-mi vine sa cred ca nu mi-a fost asta atat de clar ca acum.
  • imi place iuresul lui. imi place cum ne ducem toti in toate directiile, umblam nebuni prin magazine si pe strazi ca niste creaturi fara cap deci fara lesa.
  • imi place puterea lui. cum te trezesti tarat in trecut, dat cu capul de peretii amintirilor, invartit de cateva ori pe fata si inca de cateva ori pe dos si trimis inapoi in prezent, daca nu cumva, din vreo greseala nevinovata, nu nimeresti chiar in viitor.
  • imi plac surprizele lui. cum iti vin la usa bucurii impachetate si-n cutia postala felicitari (inter)nationale de la oameni frumosi.
  • imi place plinul lui. cum ai tot chiar si cand dai din el altora.
  • imi place bucuria lui. si bucuria e din nou intreaga, cum era cand erai mic, cand ai copii.
  • imi place bunatatea lui. daca decembrie ar fi un mos ar fi unul bland si sugubat care are mereu povestea potrivita de spus la finalul careia mai afli ceva (bun) despre tine ori despre altii.
  • imi place ca vine cu introspectii, cu rezolutii, cu sperante. decembrie iti spune, daca stai sa te uiti in gura lui, nu doar cum ti-au fost lunile dinaintea lui, dar si cum iti  vor fi cele de dupa el.
Sarbatori fericite, my friends, va multumesc ca ati fost alaturi de mine, va mai astept si la anul! Choose to be happy (mereu), choose to be brave (ca-n viata totul e despre alegeri), asumati, determinati, buni, nu uitati sa imbratisati mai des, sa spuneti ailoviuri si aimisiuri, ca oameni suntem toti, si poate, daca nu aveti alte planuri, ramaneti conectati la mufa bucuriilor tot 2015-ul!:p