joi, 21 mai 2015

Considerații generale privitoare la ființa umană

Eu înțeleg că există meserii (ca cea de medic) în care poți ajunge, în timp, să îți uzezi coloana emoțională, dar să o lași să se subțieze, să n-o cârpești pe ici, pe colo, să nu-i construiești o temelie zdravănă, să nu te îngrijești de ea, înseamnă să te prăbușești înăuntrul ființei tale.

Există o foarte strânsă legătură între apartenența la un grup (nu orice grup, se-nțelege) și dezvoltarea personală. E important să ne înconjurăm în viață de oameni de calitate, care să ne îmbunătățească, care să ne facă să ne privim ca într-o oglindă mai specială mai mult bunele decât nebunele. Printre ei, nici nu-ți dai seama când începe "creșterea", dacă se întâmplă în urma vreunei discuții de-ți scapără neuronii de încântare sau în vreun moment de generozitate care te lasă mut, dar schimbarea se produce. Cum am spus eu despre grupul meu de mame: azi râzi cu ele, mâine plângi cu ele, poimâine ești deja îmbunătățită. Ajungi să înțelegi lucruri despre tine pe care nu știu câte cărți de psihologie s-ar pricepe să ți le explice. Ajungi să înțelegi puterea de a fi generos. Ajungi să înțelegi că viața este despre iubire. Și că da, suntem toți animale sociale și ne e bine să trăim "în haită".

Oamenii-stea. Apar și fac lumină. Dacă i-ați întâlnit, țineți-i aproape.

Sacrificiul de mamă, această tâmpenie care mă face să spumeg. Cum mama aceasta, ființă altruistă, minunată, dedicată definitiv copilului și complet idioată, îl pune pe acesta pe primul loc în toate, și nu asta ar fi cel mai rău lucru, dar pe eaaaa, pe ea, undeva la curul lumii, ea nu contează, ea nu merită, ea poate să trăiască și nemâncând toată ziua, dacă are copilul burta plină de somon și sparanghel, ea poa să umble cârpită-n cur în timp ce copilul se tăvălește cu hainele lui de firmă prin iarbă, ea nu mai ajunge niciodată la doctori pentru că copilul trebuie verificat lunar, ea umblă nepensată și confuză pe străzi, ca o cotoroanță, în timp ce copilul strălucește de bine ce-i e (așa și trebuie, nu proiectăm invidie asupra lui:))). Dar fetelor, mamelor, nu fiți tâmpite, e ca în instrucțiunile alea din avion, mama își pune întâi ei masca de oxigen și abia apoi copilului, nu poți să-l însoțești prin viață pe copilul tău abandonându-te în halul ăsta, cacă-te pe el de sacrificiu, nu ți l-a cerut nimeni, nu vine cu nimic bun și ai grijă de tine, îngrijește-te, prețuiește-te, iubește-te, nu de alta, dar mă gândesc că vrei să fii prezentă la nunta lui, nu?! Știu.

luni, 4 mai 2015

Unu' mai cu viață

N-am aflat până acum de ce locului
unde când ajungi nu suni la ușă, ci tragi zăvorul de la poartă,
unde nu trebuie să aprinzi lumina pentru că aici viața se duce afară și afară e soare, the greatest lustră in the world,
unde găsești bunici care merg încet și cărora le tremură mâinile,
unde ai ocazia să ții în brațe pui de capre, mari de 3 zile, să vezi scroafa vietnameză cum fată 11 purcei perfect funcționali,
unde e liliacul în floare și de mirosul lui îți amețesc ochii în cap,
unde copchila se afundă până la mijloc în lanul cu lucernă și țipă cu gura până la urechi de încântare ce adâncă e iarbaaa!,
unde rămâi încremenită într-o stare debilă de lifeissimplelifeisgood, mai ales când copchila ta e ca titirezul în toate direcțiile și din bucuria ei e a fi acolo iese la suprafață și bucuria ta de a fi fost acolo, când erai de vârsta ei, nu știu, ziceam, de ce locului ăstuia i se zice la țară.  

Când ar putea foarte bine să i se zică Viață. Unde te duci? În Viață. 

joi, 23 aprilie 2015

Despre dragoste și alte iubiri

Where's the love, huh?, mă întreabă deodată Angela, pisica Irisului care locuiește în ipad. Păăăăăi, dacă mă iei așa repede, o să spun că e la grădiniță:p Dacă am mai mult timp la dispoziție, s-ar putea să mai am ceva de adăugat.

Love needs a way out and a way in. Ca un balaur cu 2 capete, pe-o parte scuipi foc, pe-o parte inspiri foc. Sau cam aaașa ceva:))

Cu o mână dai, cu una primești. Dacă nu dai, dacă nu trimiți iubirea ta în lume, iubirea pe care o primești nu va fi, nici pe departe, întreagă. Nu primim iubirea pe care o merităm, nu așa se pune problema (după cum îmi ordonam ideile într-o discuție prea scurtă cu my bff), ci poate că primim atâta iubire cât dăm.

Uneori îmi imaginez viața ca pe un râu în care toți ne suflecăm pantalonii până le genunchi ca să ne băgăm picioarele în râul rece din care putem scoate, și uneori poate fi o chestiune de răbdare, iar alteori de noroc,  bucățica noastră de aur. Cu picioarele reci, privind de la distanță, întrebând pe alții, căutând, confundând, renunțând, căutând din nou, suntem toți căutători de aur. Iar aurul este iubirea, chiar ea v-am spart!.

Am fost pe teren și m-am întors cu câteva declarații ale unor martori care chiar s-au întâlnit cu acest fenomen (în forma lui prozaică):

Iubirea e atunci când mi se sparge gălbenușul oului pe care tocmai l-am pus în tigaie și el mi-l cedează pe al lui.

Dragostea e când te întorci noaptea pe partea cealaltă și el se întoarce odată cu tine și te îmbrățișează în somn. De fiecare dată.

Dragostea este atunci când nu îi spargi capul pentru că nu pune niciodată sac în coșul de gunoi.

Iubirea e atunci când vine dimineața și tu n-ai dormit mai deloc pentru că copilul s a trezit de o mie de ori și vine soacra și îți zice "du-te ș te culcă că stau eu cu el". 

Dragoste e atunci când ia copiii din dormitor, închide toate ușile și te lasă să dormi ca vita până la 12.

Dragostea e când ești CONVINSĂ că nimeni nu mai are soț ca al tău și căsnicie ca a ta și după 8 ani mai ai fluturași când îți dai întâlnire cu el în oraș și îl vezi din depărtare. Sau când e convins că "iar" am fost cea mai frumoasă femeie din orice încăpere. (love that iar!)

Iubirea e atunci când el te ajută să te epilezi înainte să naști, te iubește și când ai 100 kile și arăți de parcă ai mâncat-o la prânz pe femeia de a luat-o de nevastă, când te întreabă câteodată din senin la sfârșitul zilei "ți-am zis azi că te iubesc?".

Iubirea leagă. Nu cu noduri, că nici nu strânge, nici nu îngrădește. Te lasă să te duci liber unde vrei tu și-apoi, când nu mai știi pe un' s-o iei, te-aduce acasă. Iubirea îmbunătățește. Te ia, te vindecă. Iubirea te crește. Iubirea e ca o oglindă care te arată așa cum ești. Iubirea nu cere, iubirea nu așteaptă. Cred că iubirea e trebuie să fie motorul lumii, sensul vieții și tot ce contează, acum și mereu.

marți, 31 martie 2015

3.3

Nu-mi mai încap în piele. Și nu de fericire. E ca și cum mi-ar fi rămas mică pielea și din cauza asta stau numai ghemuită sau în poziții care-mi provoacă tot felul de cârcei sau doar nervi. Sunt încremenită în capul meu și nemulțumită de mine până la acte extreme.

De exemplu, într-o după-amiază ordinară de sâmbătă cu 5 minute înainte să ies pe ușă (spre narghileaua de la restaurantul turcesc, if you must know) am luat foarfeca (?) de croitorie (aia mare, adică, nu vreo finețe) și mi-am ciopârțit asimetricul stâng (pe care-l obținusem cu nici o lună în urmă pe mai mulți bani decât dau de obicei pe tuns și de care, la momentul ăla, fusesem încântată). M-am uitat luuuung în oglindă, căutând-o pe cea de care-mi e mie dor, n-am găsit-o, m-am enervat și mai tare, dar mi-am cules părul căzut între sâni, am dat din cap a fuckyoudamnhair și-am purces spre bere și afumare. Când am revenit la bază, aveam și mai mult tupeu (din cauza berii), așa că am continuat cu tunsul. Am căsăpit asimetricul până a ajuns mai scurt decât partea dreaptă, iar asta nu, în ciuda așteptărilor mele, nu a fost o mișcare grozavă. Încercând să repar (decedecedece cred oamenii că dacă au făcut o buleală, mergând mai departe repară?!?) mi-am dat seama că nu e extraordinar de rău mai ales dacă port vreun fes, dar că trebuie neapăraaaaat să tund și de la spate, că nu se mai potrivea cu ce obținusem eu cu atâta trudă. Well, să zicem doar că acum mi-e și rușine să mă duc la coafor:p Poate o să spun că m-a tuns fică-mea când dormeam. Yes, that will work.

Siiigurrrr că știu de unde-mi vin toate bufnelile astea, I'm not that stupid, problema e că nu le vreau, n-am chef de ele. Chiar nu se putea să mă sară anul ăsta? Să vină și pentru mine primăvara cu alaiul ei de flori, nu de bullshituri. Să fie și pentru mine april 3 just a happy day, nu una în care scurm în gunoaie ca o găină care n-are nici aripi să zboare, dar nici ouă nu face. Yep, așa fac mereu înainte de ziua mea. Sunt ciufută de nici eu nu mă suport, câteva zile înainte am dorințe nerealiste, de nici mai marii desenelor animate n-ar putea transpune în imagini tâmpeniile de-mi trec mie prin cap, în ziua cu pricina mă supăr și mă întristez de zici că am 12 ani și aflu că nu mai merg în tabără la Slănic-Moldova și de a doua zi îmi revin la ochi și-n obraji, pfiu, a mai trecut un an, așa, și?!