duminică, 17 martie 2019

Frumoasa adormită

Cabinetul psihiatrului Călin Coma se afla la parterul unei clădiri vechi din centrul orașului. Deși clădirea fusese frumoasă cu zeci de ani în urmă, acum arăta ca o femeie de 60 de ani care se îmbracă ca una de 30. Noroc că interiorul cabinetului era cosy cum sunt suitele din hotelurile de 4****. O canapea galben pai într-un decor preponderent gri, minimalist. Ori pentru că era o preferință personală, ori pentru că  toată după-amiaza soarele împungea încăpățânat ferestrele, draperiile erau mereu trase, gri și ele, opace.

În ziua aia, Călin Coma avea un gol între programări și neobișnuit cu asta cum era, se foia nemulțumit pe scaun. Era un bărbat pe care-l puteai considera frumos doar pentru că era atât de bine proporționat și îngrijit, iar fața atât de expresivă. Ochii, când se încrunta, erau ca o linie neagră peste care nu vrei să treci. Părul tuns scurt, militărește. Mâini mari, trustful. Se îmbrăca bine, dar oarecum atipic vremurilor, ca un englez școlit la pension, pantaloni făcuți la comandă, cămăși albe. Nu mai folosea parfum în timpul programului de muncă, de când avusese o pacientă care suferea de osmofobie și nu știa de ce femeia făcea ca toți dracii în timpul ședinței, așa că se poate spune că au petrecut momente interesante împreună. Zâmbește când își amintește și atunci colțul drept al gurii se ridică ușor, formând 2 cute mici, paralele.

În sala de așteptare era un singur tablou cu un cerc albastru pe fond alb, iar într-un colț scria mic și îngrămădit, aproape ilizibil, ca un singur cuvânt afostodatășivamaifi. Te făcea să-ți ridici sprâncenele și să te uiți prin el mult timp.

Femeia care năvălise în cabinet avea o rochie bleumarin cu buline care se înfășura pe glezne când pășea. Era complet nemachiată iar părul până mai jos de umeri nu dovedea vreo relație statornică cu pieptănul. Mirosea a lăcrămioare și se vedea că s-a decis greu să vină aici. S-a așezat pe canapea și a spus doar "am nevoie să stau puțin aici".
Călin Coma era obișnuit cu absența conveniențelor sociale și cu oamenii speciali care ajungeau la el, așa că n-a făcut nimic altceva decât să aprobe din privire. Numai în momentul în care a văzut că femeia și-a lăsat sandalele să cadă din picioare, s-a întins pe canapea cu spatele la el și a adormit în câteva secunde, ochii lui s-au mărit și colțul drept al gurii a pornit să se urce în zâmbetul ăla care spunea "o să fie interesant".
Femeia nu s-a mișcat deloc 40 de minute cât a dormit, apoi s-a ridicat brusc și a plecat lăsând ușa deschisă în urma ei.

După încă 4 ședințe programul lui de muncă se încheiase. Era obosit, dar fusese o zi în care s-a simțit foarte eficient.

Era mulțumit, în general, de munca lui. Înainta bine în terapii, reușea să le dea oamenilor acel point of view care să facă diferența sau măcar să-i țină pe linia de plutire până data viitoare. Întotdeauna, într-un final, se lămurea care e buba.

Dar femeia cu rochia ei cu buline? Cine era?

***

Toată vara, frumoasa adormită (trebuia să îi dea un nume, din moment ce ea nu spunea niciodată nimic) a venit o dată pe săptămână, la aceeași oră. Intra, se întindea pe canapea, dormea 40 de minute, ieșea fără să tragă ușa după ea.

Călin Coma era un bărbat răbdător. Nici măcar nu se foia în scaunul lui cât dormea femeia. Nu se ridica să se uite pe fereastră. Nu citea nimic. Nu scria nimic. Poate chiar nu se gândea la nimic. Uneori, abia perceptibil, dinții lui prindeau buza de jos și presiunea o albea puțin.
Remarcase că femeia purta mereu rochii, iar părul era mereu la fel. Nu purta cercei sau alte bijuterii, nici măcar un ceas. Avea doar o poșetă, ca un sac, pe care o lăsa jos, lângă sandale. Respirația ei era atât de ușoară că nu o auzeai. Iar odată, când o șuviță din părul ei s-a desprins de restul și s-a legănat în aer, Călin Coma a tresărit.

Frumoasa adormită a continuat să vină tot anul. Și iarna purta tot rochii. Numai sandalele au fost înlocuite cu niște ghete negre atât de frumoase că păreau luate de la copii.

O bună perioadă de timp, Călin Coma a refuzat să-și lase imaginația slobodă și o ținea destul de strâns în lesă. Sigur, femeia îl intriga. De fapt, femeia asta părea ireală, ca o plăsmuire a minții lui. Ca o aducere aminte. Dar nu a făcut nimic. S-a limitat la a observa evidențele, cum era îmbrăcată, ce povești mai spunea părul ei, cum dormea în aceeași poziție, mereu întors cu spatele la el, într-un abandon atât de necesar că nu mai conta cât de ciudat putea părea. Asta era? Un supraveghetor? Un paznic al somnului frumoasei adormite? Era parte din poveste? Un fel de prinț sau doar povestitor? Ah, nimeni nu-și dorește să fie fraierul care spune povestea când e așa mișto să fii în miezul ei, un prinț, un cavaler neînfricat, care primește prințesa ca pe un dar pentru multiplele lui talente, dar, oh, toți uită că fără povestitor nimeni nu ar exista!

Apoi, complet neașteptat, în ziua ei, la ora ei, nu mai veni nimeni. Nici o femeie în nici o rochie nu mai năvăli în cabinet și nu mai dormi pe canapeaua lui. Era joi, 4 ianuarie.

Călin Coma a simțit cum inima lui ridică pumnii mici la el și-i spune "ce-ai făcut, mă?". Călin Coma nu făcuse nimic. Văzuse și ea că nu făcuse nimic.

***

Deși, ceva, ceva, a făcut el. Undeva, pe la începuturi, când hotărâse să nu își facă scenarii despre frumoasa adormită și să aștepte de la ea un semn, oricare, de a începe o formă de terapie sau măcar un dialog cât de mic, a început să aibă constant vise cu ea. Respectau în mare același tipar: elementul de nuditate și volatilitatea. Uneori o găsea dormind goală în patul lui, iar când se apropia, dispărea, se volatiliza, pur și simplu. Alteori, se trezea din vise erotice  care se terminau când el ridica mâna să o mângâie și imaginea ei se destrăma ca un fum de țigară.

Sigur, știa ce înseamnă toate aceste vise, înțelegea, evident, mecanismele. Nu asta era ciudățenia. Ci că într-o zi, a ieșit din clădire imediat după ea și a urmărit-o.

Era prea cald pentru o zi de toamnă și el mergea hotărât după ea. Femeia s-a oprit la o brutărie din capătul străzii, a luat o baghetă integrală cu semințe, a mușcat dintr-un colț și-a zâmbit. Mersul ei legănat, rochia ei verde încolăcindu-se ca un șarpe pe glezne, soarele aurind părul ei și ea merge, merge. Călin Coma își suflecă mânecile cămășii albe și-și aduce aminte că ușa cabinetului lui a rămas deschisă. Îi vine să râdă, dar râsul se întoarce din drum înapoi când ochii lui n-o mai văd pe frumoasa adormită. Se uită de jur împrejur, simte că nu mai poate respira până nu o vede din nou, și iată, femeia e peste stradă, își cumpără un braț de narcise galbene și vânzătorul o urmărește cu privirea cum se îndepărtează.

După ce mai merge poate încă o stație de tramvai, femeia se oprește într-un parc și se așează pe o bancă. Își lasă capul pe spate și închide ochii. Soarele se întinde pe ea ca o pisică care și-a găsit stăpân și imaginea asta cu ea așa abandonată momentului seamănă izbitor cu visele lui erotice, în care ea stă pe el, cu capul lăsat pe spate și ochii închiși, într-un moment atât de personal că te-ai simți și prost să respiri în apropierea ei.

Călin Coma își dă seama că a trecut dincolo. Știe că femeia asta e pentru el acum ce este el pentru toți pacienții lui. Sens. Dă să facă un pas în direcția ei când vede alergând spre ea o fetiță în uniformă de școală cadrilată. Are 2 cozi răvășite, aceeași culoare de păr și aleargă cu brațele deschise strigând mami. Femeia o strânge tare și fetița își bagă nasul tot în narcise.
- pentru tine, love
Și vocea ei sună ca picăturile de ploaie de vară peste flori înflorite.

***

Călin Coma se întoarce la cabinet, își ia haina și portofelul și anulează toate programările din săptămâna aia.
Scrie într-o agendă nedatată până târziu în noapte, iar dimineața se urcă în mașină, are o geantă mică de voiaj și ochii lui anunță furtună.
Conduce câteva sute de kilometri și când coboară din mașină, cutele cămășii lui albe se strâng una în alta de frig.
Femeia care îi deschide i se atârnă de gât bucuroasă:
-Vlaaaaad, vino, a venit, ai avut dreptate!
Vlad și Ioana erau prietenii lui buni din facultate. Se cunoșteau de aproape 20 de ani și în toate momentele lui grele ei au fost acolo să-l susțină. Din orice unghi ai fi privit, ei erau familia lui. Nici o mirare că avea o cameră în casa lor. Amândoi erau psihologi, dar nu de asta știau de ce a venit Călin Coma la ei. Când iubești pe cineva, știi. Când iubești pe cineva, înțelegi. Când iubești pe cineva, nu ai nevoie de explicații.

A scris încontinuu. O zi, două, trei. Când a plecat de la prietenii lui, știa ca e gata.

***
A mers cam jumătate de an la un psihiatru care n-a întrebat-o nici măcar cum o cheamă. Sătulă să se opună ideii de depresie cu care era asociată de prietenii ei, a acceptat sa meargă, la recomandarea unuia dintre ei. Nu a știut ce sa zică în prima zi, așa că a zis că o să stea și ea puțin acolo. S-a întins pe canapeaua aia galbenă și a adormit. A plecat împleticindu-se de acolo, era șocată de asta, cum să dormi așa, aiurea, pe unde apuci?!? Dar era obosită, fata avea febră de 2 nopți și avea atâtea de rezolvat. Joia viitoare a revenit. Nu știe nici ea de ce. Apoi minutele alea au devenit minutele pe care și le dădea ei, o pauză în șirul lung de to do-uri. La un moment dat, nu-și amintește exact când, de fiecare dată când ajungea în fața clădirii simțea că o lasă genunchii. Iar n-am mâncat, își zicea, și genunchii ei nu mai puteau de râs. Intra, se așeza pe canapea, dar somnul nu mai venea. Stătea cu ochii închiși, cu spatele la el, și astepta.
A așteptat o lună și două și trei, iar înainte de Crăciun, pe 20 decembrie, și-a spus că e ultima joi când merge la cabinet. Nu avea sens să mai continue. Așa că a mers, s-a așezat pe canapea, a așteptat 40 de minute și a plecat. Omul ăla nu o vedea.

Venea primăvara. Viața ei era bună. Avea o fetiță grozavă. Prieteni buni. Jobul mergea bine. Râdea des. Ieșea în oraș. Dar uneori, noaptea, când oamenii fericiți dorm, ea simțea că nu mai are loc în pat de atâta singurătate.

Se foiește în pat, adoarme greu și visează cămăși albe care o îmbrățișează.

Librăria asta era în drum spre școală, avea timp să intre puțin. Din vitrină îi atrage atenția numele de pe o carte. Intră, o ia de pe raft.
Frumoasa adormită, de Călin Coma. Pe prima pagină scrie cu litere mici trezește-te, iubito!

marți, 27 noiembrie 2018

Fifty shades of fear

The darkest color of them all

In anul in care am implinit 33 de ani am avut un soc emotional care a deschis usa grea a anxietatilor mele. Aveam o camera full of them de care habar n-aveam. Traiau cu mine, in vecinatatea mea, uneori parca auzeam niste zgomote infundate, dar nu m-as baza prea tare pe informatia asta, se prea poate sa zic asta acum ca sa nu para ca am fost atat de aeriana incat sa nu-mi cunosc, de-atatia ani, vecinii. Ce era in aceasta camera? Dar ce nu era? O combinatie intre cosmaruri repetitive, filme scurte, intense, ilogice si o paralizie a ratiunii, a sensului si a firescului, toate sub controlul Mariei Sale, Grandioasa, Caraghioasa, The Biggest Drama Queen Of Them All, Emotia.

Cine este aceasta Emotie si ce cacat ar putea vrea de la mine? De ce ma tulbura? De ce nu ma lasa in pace? De ce e asa de caraghioasa si de inspaimantatoare in acelasi timp?
Raspunsul foarte scurt este: pentru ca poate. Emotia poate. Daca e pe pozitiv, treaba e simpla, sa fie. Dar daca nu mai e asa?

Let's talk about fear, baby, let's talk about you and me. Ce e frica? Frica e ceva bun. Daca treci pe partea cealalta a strazii cand vezi un grup de betivi agresivi, s-ar putea ca fix frica sa faca asta pentru tine. Daca vezi un urs pe poteca de la munte si nu te duci sa verifici cum sta treaba cu bear hug cu el, tot frica e. Daca nu-ti iei botinele alea dubioase, s-ar putea ca tot frica (de ridicol) sa te salveze, ha!


1. Frica de moarte
2. Frica de cancer
3. Frica de nebunie patologica
4. Frica de singuratate
5. Frica de esec
6. Frica de succes
7. Frica de a pierde pe cineva drag
8. Frica de a nu fi acceptat
9. Frica de a nu fi ridicol
10. Frica de schimbare
11. Frica de intuneric
12. Frica de a fi atacat
14. Frica de accidente
15. Frica de despartiri
16. Frica de boli
17. Frica ca nu mai este timp
18. Frica de fericire
19. Frica de a te bucura de ce ai
20. Frica de certuri
21. Frica de a vorbi in public
22. Frica de catastrofe naturale
23. Frica de a spune ce simti
24. Frica de a spune nu
25. Frica de a spune da
26. Frica de viitor
27. Frica de a te da cu sania din varful unui deal la 36 de ani
28. Frica de a pierde tot ce ai
29. Frica de a pierde tot ce stii
30. Frica de a nu mai simti
31. Frica de a-i spune mamei c-o iubesti in ciuda comportamentului ei de cacat
32. Frica de a creste
33. Frica de a recunoaste, in ciuda a tot ce ai suferit, ca intelegi
34. Frica de definitiv
35. Frica de a recunoaste ca ti-e frica
36. Frica de realitate
37. Frica de a te tunde scurt
38. Frica de a cheli
39. Frica de abandon
40. Frica ca nu esti good enough
41. Frica de inec
42. Frica ca vei muri neepilat(a) si cu chilotii de casa pe tine
43. Frica de neapartenenta
44. Frica de a recunoaste ca ai gresit
45. Frica de oameni rai
46. Frica de oameni prosti
47. Frica de a nu putea alege
48. Frica de obezitate
49. Frica de a spune ca nu mai poti
50. Frica de frica.

Dar daca frica devine aceasta creatura fantastica uriasa care nu-ti face rau efectiv, dar nici nu te lasa, care te tine in brate pana simti ca te sufoci sau sta in fata ta, si cu imensele ei dimensiuni, iti blocheaza toata vederea? Frica e acea fiinta antipatica care vrea sa-ti fie prieten cu orice pret, dar tu nu vrei, ca e galagioasa, necioplita si disproportionata in every way, si uneori o mai intrebi ce face, din politete, dar de cele mai multe ori te faci ca nu o vezi si speri sa nu te vada nici ea si sa te lase naibii in pace ca e asa nasoala orice interactiune cu ea. Frica nu va pleca niciodata. Va gasi mereu cai sa se faca remarcata. Va face cu tine ce va vrea. Daca nu ii recunosti existenta si nu o accepti as it is.

Ce bine ar fi daca s-ar putea sa fie simplu, in loc sa fie sosososo fucking hard!

Sometimes my mind is like a crazy old chihuahua. Iti cam vine sa razi cand o vezi latrand, dar tot te dai inapoi cand ii vezi coltii.

Frica isi are cartierul general in mintea noastra. Ma intreb, cum poate ceva asa de mare si de  puternic cum este uneori frica sa incapa in mintea mea? Nici macar nu am capul chiar atat de mare. Si de ce mintea nu face ceva cu ea, de ce i-a deschis usile si a instalat-o comod in vaste apartamente cu vedere la... mine?

O sa am o discutie cu mintea mea. Mi se pare ca nu e un administrator atat de bun.

***

Intr-o zi i-am spus fricii: nu vrei, fatah, sa nu mai fim proaste, sa fim si noi badass si sa enjoy life? Si frica mi-a spus: daca tu ma lasi, si eu te las.

duminică, 25 noiembrie 2018

Opt. Zis si infinit

Letter to MY 8 year old daughter

Have the courage not to think what others think, chiar daca asta inseamna (si) sa nu crezi ca mine
Have the courage to love you more si don't be afraid, nici o iubire adevarata nu e egoista
Have the courage to be brave si sa nu lasi frica sa te inghesuie intr-un colt
Have the courage to be kind, o sa-ti gasesti singura meaningu' acestei expresii
Have the courage to be smart, unde smart nu inseamna sa ai dreptate
Have the courage to be strong cuz, baby, cel mai mult si mai mult pe lumea asta pe tine te poti baza
Have the courage to be funny, umorul e asa a great tool
Have the courage to be imperfect, caci vii din mama imperfecta si asa imperfecta cum esti, esti grozava
Have the courage to be different, ca sa fii diferit inseamna sa fii tu insuti
Have the courage to forgive, ca sa nu ierti e un act de agresiune asupra propriei fiinte

Si
Cel
Mai
Important

When the time comes

Have the courage to steal my new balance and all of my fav tshirts, promit ca o sa fac sa para ca nu-mi place
(Dar noiamandoua vom sti ca)

I love you like crazy old boring ladies,
cand ma uit asa la tine
si nu-ti raspund la ce ma intrebi
E pentru ca, desi te aud,
Ma blocheaza felul cum se misca parul tau
Cand te intorci spre mine
Cum il coloreaza soarele in miere de flori de camp
Cum te strambi la mine si ti se increteste nasul
Cum atunci cand razi in lumi paralele elfi si zane si unicorni impiedicati se tin de mana si chiuie de bucurie
Cum sa ma uit la tine e my all time favorite movie
Si nu pot sa-ti promit decat ca voi fi aici si acolo si oriunde
Pentru tine
Mereu
(La fel si tac-tu, da' el iti spune in felul lui asta)

PS: La multi ani sanatosi, infinita mea! ❤

vineri, 24 noiembrie 2017

Şapte

Senzatia aia pe care o ai cand esti in parcul de distractii, intr-o dracie din aia care te invarte si te ridica/coboara brusc, senzatia aia de ameteala din stomac, 
o am eu
cand ma uit
la ea.

Ca e prea mult, prea mare, prea greu, prea important, prea minunat.

De cate ori ma uit la ea cum doarme, mi se pare ca ma trezesc complet si viata e un tablou intreg unde vad clar toate culorile si toate umbrele si toate sensurile.
De cate ori o vad razand cu dintii ei (inca lipsa) mi se pare ca mai moare un drac si unicornii se tavalesc de incantare in iarba grasa.
De cate ori o vad citind concentrata, cu buzele abia miscandu-se, imi vine s-o capsez de ele si sa-mi dau doua palme "vezi, fataaah, veeezzzi ce-aaaveeem noi aici???". Vad.

Vad cresterea. Thank you, girl, ca ai venit aici sa ma cresti si-ai pacalit pe toata lumea ca noi te crestem pe tine! Invat de la tine mereu, invat din relatia noastra mereu, sper ca vezi de la cei 130 cm ai tai ca ma straduiesc, ca-mi doresc pentru noi punti indestructibile, mereu sa ajungem una la alta, pentru restul nu-mi fac griji.

Stiti cum e cand te uiti la un film super bun in care treci prin toate starile, de mai multe ori, si-acum razi si-ti spui daaaaamn, ce tareeee! si-apoi iti tii respiratia in puncte culminante si-ti cade ceata pe ochi si te lipesti mai tare de partenerul de vizionare si strangi din dinti si te incordezi si ti-e frica de ce urmeaza si rasufli usurat si nu te plictisesti o clipa si apoi o iei iar de la capat, iar si iar? Well, asta e viata noastra si astia suntem noi, eu si ta-su, ametiti de frumusetea ei, innebuniti de sunetul rasului ei care-ti inunda creierul si ramane acolo sa produca schimbare, depasiti de viteza cu care creste si rapiditatea cu care gandeste.
Si apoi, vine intr-o zi de la scoala si-ti zice ca au jucat nu stiu ce cacat de joc cu boabe si pe ea n-a ales-o nimeni si c-a plans, juri tu ca nu simti andrele-n ochi si-n inima? Parenting is tough. Parenting is challenging, de-ti zdrangane ochii in cap. Dar, ca un facut, parenting is awesome.

La multi ani sanatosi forever, my love, my beautiful thinker, my charming geek, my vet wannabe, my supergirl, my super cute book lover, my wonderfully amazing baby!  De maine, ii ai pe toti cei sapte ani de-acasa.