duminică, 17 martie 2019

Frumoasa adormită

Cabinetul psihiatrului Călin Coma se afla la parterul unei clădiri vechi din centrul orașului. Deși clădirea fusese frumoasă cu zeci de ani în urmă, acum arăta ca o femeie de 60 de ani care se îmbracă ca una de 30. Noroc că interiorul cabinetului era cosy cum sunt suitele din hotelurile de 4****. O canapea galben pai într-un decor preponderent gri, minimalist. Ori pentru că era o preferință personală, ori pentru că  toată după-amiaza soarele împungea încăpățânat ferestrele, draperiile erau mereu trase, gri și ele, opace.

În ziua aia, Călin Coma avea un gol între programări și neobișnuit cu asta cum era, se foia nemulțumit pe scaun. Era un bărbat pe care-l puteai considera frumos doar pentru că era atât de bine proporționat și îngrijit, iar fața atât de expresivă. Ochii, când se încrunta, erau ca o linie neagră peste care nu vrei să treci. Părul tuns scurt, militărește. Mâini mari, trustful. Se îmbrăca bine, dar oarecum atipic vremurilor, ca un englez școlit la pension, pantaloni făcuți la comandă, cămăși albe. Nu mai folosea parfum în timpul programului de muncă, de când avusese o pacientă care suferea de osmofobie și nu știa de ce femeia făcea ca toți dracii în timpul ședinței, așa că se poate spune că au petrecut momente interesante împreună. Zâmbește când își amintește și atunci colțul drept al gurii se ridică ușor, formând 2 cute mici, paralele.

În sala de așteptare era un singur tablou cu un cerc albastru pe fond alb, iar într-un colț scria mic și îngrămădit, aproape ilizibil, ca un singur cuvânt afostodatășivamaifi. Te făcea să-ți ridici sprâncenele și să te uiți prin el mult timp.

Femeia care năvălise în cabinet avea o rochie bleumarin cu buline care se înfășura pe glezne când pășea. Era complet nemachiată iar părul până mai jos de umeri nu dovedea vreo relație statornică cu pieptănul. Mirosea a lăcrămioare și se vedea că s-a decis greu să vină aici. S-a așezat pe canapea și a spus doar "am nevoie să stau puțin aici".
Călin Coma era obișnuit cu absența conveniențelor sociale și cu oamenii speciali care ajungeau la el, așa că n-a făcut nimic altceva decât să aprobe din privire. Numai în momentul în care a văzut că femeia și-a lăsat sandalele să cadă din picioare, s-a întins pe canapea cu spatele la el și a adormit în câteva secunde, ochii lui s-au mărit și colțul drept al gurii a pornit să se urce în zâmbetul ăla care spunea "o să fie interesant".
Femeia nu s-a mișcat deloc 40 de minute cât a dormit, apoi s-a ridicat brusc și a plecat lăsând ușa deschisă în urma ei.

După încă 4 ședințe programul lui de muncă se încheiase. Era obosit, dar fusese o zi în care s-a simțit foarte eficient.

Era mulțumit, în general, de munca lui. Înainta bine în terapii, reușea să le dea oamenilor acel point of view care să facă diferența sau măcar să-i țină pe linia de plutire până data viitoare. Întotdeauna, într-un final, se lămurea care e buba.

Dar femeia cu rochia ei cu buline? Cine era?

***

Toată vara, frumoasa adormită (trebuia să îi dea un nume, din moment ce ea nu spunea niciodată nimic) a venit o dată pe săptămână, la aceeași oră. Intra, se întindea pe canapea, dormea 40 de minute, ieșea fără să tragă ușa după ea.

Călin Coma era un bărbat răbdător. Nici măcar nu se foia în scaunul lui cât dormea femeia. Nu se ridica să se uite pe fereastră. Nu citea nimic. Nu scria nimic. Poate chiar nu se gândea la nimic. Uneori, abia perceptibil, dinții lui prindeau buza de jos și presiunea o albea puțin.
Remarcase că femeia purta mereu rochii, iar părul era mereu la fel. Nu purta cercei sau alte bijuterii, nici măcar un ceas. Avea doar o poșetă, ca un sac, pe care o lăsa jos, lângă sandale. Respirația ei era atât de ușoară că nu o auzeai. Iar odată, când o șuviță din părul ei s-a desprins de restul și s-a legănat în aer, Călin Coma a tresărit.

Frumoasa adormită a continuat să vină tot anul. Și iarna purta tot rochii. Numai sandalele au fost înlocuite cu niște ghete negre atât de frumoase că păreau luate de la copii.

O bună perioadă de timp, Călin Coma a refuzat să-și lase imaginația slobodă și o ținea destul de strâns în lesă. Sigur, femeia îl intriga. De fapt, femeia asta părea ireală, ca o plăsmuire a minții lui. Ca o aducere aminte. Dar nu a făcut nimic. S-a limitat la a observa evidențele, cum era îmbrăcată, ce povești mai spunea părul ei, cum dormea în aceeași poziție, mereu întors cu spatele la el, într-un abandon atât de necesar că nu mai conta cât de ciudat putea părea. Asta era? Un supraveghetor? Un paznic al somnului frumoasei adormite? Era parte din poveste? Un fel de prinț sau doar povestitor? Ah, nimeni nu-și dorește să fie fraierul care spune povestea când e așa mișto să fii în miezul ei, un prinț, un cavaler neînfricat, care primește prințesa ca pe un dar pentru multiplele lui talente, dar, oh, toți uită că fără povestitor nimeni nu ar exista!

Apoi, complet neașteptat, în ziua ei, la ora ei, nu mai veni nimeni. Nici o femeie în nici o rochie nu mai năvăli în cabinet și nu mai dormi pe canapeaua lui. Era joi, 4 ianuarie.

Călin Coma a simțit cum inima lui ridică pumnii mici la el și-i spune "ce-ai făcut, mă?". Călin Coma nu făcuse nimic. Văzuse și ea că nu făcuse nimic.

***

Deși, ceva, ceva, a făcut el. Undeva, pe la începuturi, când hotărâse să nu își facă scenarii despre frumoasa adormită și să aștepte de la ea un semn, oricare, de a începe o formă de terapie sau măcar un dialog cât de mic, a început să aibă constant vise cu ea. Respectau în mare același tipar: elementul de nuditate și volatilitatea. Uneori o găsea dormind goală în patul lui, iar când se apropia, dispărea, se volatiliza, pur și simplu. Alteori, se trezea din vise erotice  care se terminau când el ridica mâna să o mângâie și imaginea ei se destrăma ca un fum de țigară.

Sigur, știa ce înseamnă toate aceste vise, înțelegea, evident, mecanismele. Nu asta era ciudățenia. Ci că într-o zi, a ieșit din clădire imediat după ea și a urmărit-o.

Era prea cald pentru o zi de toamnă și el mergea hotărât după ea. Femeia s-a oprit la o brutărie din capătul străzii, a luat o baghetă integrală cu semințe, a mușcat dintr-un colț și-a zâmbit. Mersul ei legănat, rochia ei verde încolăcindu-se ca un șarpe pe glezne, soarele aurind părul ei și ea merge, merge. Călin Coma își suflecă mânecile cămășii albe și-și aduce aminte că ușa cabinetului lui a rămas deschisă. Îi vine să râdă, dar râsul se întoarce din drum înapoi când ochii lui n-o mai văd pe frumoasa adormită. Se uită de jur împrejur, simte că nu mai poate respira până nu o vede din nou, și iată, femeia e peste stradă, își cumpără un braț de narcise galbene și vânzătorul o urmărește cu privirea cum se îndepărtează.

După ce mai merge poate încă o stație de tramvai, femeia se oprește într-un parc și se așează pe o bancă. Își lasă capul pe spate și închide ochii. Soarele se întinde pe ea ca o pisică care și-a găsit stăpân și imaginea asta cu ea așa abandonată momentului seamănă izbitor cu visele lui erotice, în care ea stă pe el, cu capul lăsat pe spate și ochii închiși, într-un moment atât de personal că te-ai simți și prost să respiri în apropierea ei.

Călin Coma își dă seama că a trecut dincolo. Știe că femeia asta e pentru el acum ce este el pentru toți pacienții lui. Sens. Dă să facă un pas în direcția ei când vede alergând spre ea o fetiță în uniformă de școală cadrilată. Are 2 cozi răvășite, aceeași culoare de păr și aleargă cu brațele deschise strigând mami. Femeia o strânge tare și fetița își bagă nasul tot în narcise.
- pentru tine, love
Și vocea ei sună ca picăturile de ploaie de vară peste flori înflorite.

***

Călin Coma se întoarce la cabinet, își ia haina și portofelul și anulează toate programările din săptămâna aia.
Scrie într-o agendă nedatată până târziu în noapte, iar dimineața se urcă în mașină, are o geantă mică de voiaj și ochii lui anunță furtună.
Conduce câteva sute de kilometri și când coboară din mașină, cutele cămășii lui albe se strâng una în alta de frig.
Femeia care îi deschide i se atârnă de gât bucuroasă:
-Vlaaaaad, vino, a venit, ai avut dreptate!
Vlad și Ioana erau prietenii lui buni din facultate. Se cunoșteau de aproape 20 de ani și în toate momentele lui grele ei au fost acolo să-l susțină. Din orice unghi ai fi privit, ei erau familia lui. Nici o mirare că avea o cameră în casa lor. Amândoi erau psihologi, dar nu de asta știau de ce a venit Călin Coma la ei. Când iubești pe cineva, știi. Când iubești pe cineva, înțelegi. Când iubești pe cineva, nu ai nevoie de explicații.

A scris încontinuu. O zi, două, trei. Când a plecat de la prietenii lui, știa ca e gata.

***
A mers cam jumătate de an la un psihiatru care n-a întrebat-o nici măcar cum o cheamă. Sătulă să se opună ideii de depresie cu care era asociată de prietenii ei, a acceptat sa meargă, la recomandarea unuia dintre ei. Nu a știut ce sa zică în prima zi, așa că a zis că o să stea și ea puțin acolo. S-a întins pe canapeaua aia galbenă și a adormit. A plecat împleticindu-se de acolo, era șocată de asta, cum să dormi așa, aiurea, pe unde apuci?!? Dar era obosită, fata avea febră de 2 nopți și avea atâtea de rezolvat. Joia viitoare a revenit. Nu știe nici ea de ce. Apoi minutele alea au devenit minutele pe care și le dădea ei, o pauză în șirul lung de to do-uri. La un moment dat, nu-și amintește exact când, de fiecare dată când ajungea în fața clădirii simțea că o lasă genunchii. Iar n-am mâncat, își zicea, și genunchii ei nu mai puteau de râs. Intra, se așeza pe canapea, dar somnul nu mai venea. Stătea cu ochii închiși, cu spatele la el, și astepta.
A așteptat o lună și două și trei, iar înainte de Crăciun, pe 20 decembrie, și-a spus că e ultima joi când merge la cabinet. Nu avea sens să mai continue. Așa că a mers, s-a așezat pe canapea, a așteptat 40 de minute și a plecat. Omul ăla nu o vedea.

Venea primăvara. Viața ei era bună. Avea o fetiță grozavă. Prieteni buni. Jobul mergea bine. Râdea des. Ieșea în oraș. Dar uneori, noaptea, când oamenii fericiți dorm, ea simțea că nu mai are loc în pat de atâta singurătate.

Se foiește în pat, adoarme greu și visează cămăși albe care o îmbrățișează.

Librăria asta era în drum spre școală, avea timp să intre puțin. Din vitrină îi atrage atenția numele de pe o carte. Intră, o ia de pe raft.
Frumoasa adormită, de Călin Coma. Pe prima pagină scrie cu litere mici trezește-te, iubito!

4 comentarii:

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

I constantly spent my half an hour to read this web site's articles or reviews
daily along with a mug of coffee.

Anonim spunea...

Thanks for finally writing about >"Frumoasa adormită" <Loved it!

Anonim spunea...

What's up, just wanted to mention, I enjoyed this post.
It was inspiring. Keep on posting!