vineri, 28 mai 2010

Nu mi-e clar

Cumva noua situație schimbă tot, anul viitor nu voi mai primi eu cadouri de 1 iunie?

miercuri, 26 mai 2010

Cum mi-am petrecut primul trimestru de sarcină

Hai să facem o listă. Voi scrie despre cum mi-am petrecut primul trimestru de sarcină. N-a fost ușor deloc și s-a dovedit că am avut gura pocită. Înainte de sarcină spuneam în glumă că eu, la cum sunt, voi fi în stare să inventez noi și felurite stări și simptome, că o să mă chinui și-o să le am pe toate și încă pe-atâta. Ce nenorocire că s-a dovedit a fi chiar așa! Marea surpriză, pentru mine și pentru ceilalți în egală măsură, a fost că s-a întâmplat minunea- când am zis că îmi doresc să-mi fie atât de rău încât să mă las de fumat, nu m-am gândit nici o clipă că asta o să și primesc și chiar luat ad litteram, adică n-a trecut nimeni peste partea cu atât de rău.
Așadar, să recapitulăm împreună:
  • mirosurile. O, da, dacă s-ar fi putut să rămân fără miros pe o perioadă determinată de, să zicem la nimereală, 9 luni, viața mea ar fi fost cu mult mai plăcută. Pentru că, de fapt, de aici se nasc toți ceilalți monștri. Că e miros de țigară, de zgardă de câine, balsam de rufe, odorizant de cameră, clor, mentol,  parfumuri, flori, creme, mâncăruri și-n general cam ... orice, toate duc într-o singură direcție. 
  • gusturile. Ei, da, cu gusturile e minunată povestea. Vreau pe această cale să-i invit pe toți (din viața mea offline-ă) care-mi recomandă să mănânc fructe, legume și lactate să și le bage-n cur pe toate! Pentru că eu când mănânc iaurt, vomit! Când mănânc fructe, vomit! Abia mă descurc să beau apă plată și ei vin cu sfaturi gastronomice de parcă eu aș fi o retardată din Congo care n-ar ști ce ar fi mai sănătos să bage-n gură. Pentru cei care strâmbă din nas când aud că am mâncat de la McDonald's vreau să le spun că orice masă e mai bună decât nimic. Și dacă în ziua aia aleg să mănânc junk food  (o masă, nu o sută) e pentru că trebuie să mănânc ceva și-s bucuroasă că e ceva ce pot mânca fără să vomit seara. În realitate, nu există recomandări pentru fiecare gravidă în parte. Pentru că realitatea mea mi-a comunicat că nu mănânc ce vreau eu sau ce-mi spun alții că trebuie, ci ce pot! Știți cum e să poți să mănânci doar 2-3 prostii pe zi și să te rogi să nu le vomiți? Așa mă gândeam și eu. (Cori, am râs când mi-ai povestit de prietena ta că singura problemă pe care a avut-o a fost cu pasta de dinți... oh, well, să-i spui că știu cum e!:)
  • schimbările fiziologice. Dacă altădată m-aș fi bucurat enorm, iată-mă acum în situația de a-mi face griji că am slăbit 2 kg între 2 vizite la medicul de familie. Nu e un lucru neobișnuit, dar normal ar fi să iei în greutate 5-600 de grame pe lună în primul trimestru. Sânii au crescut, nu glumă!, din fericire au încetat să mai fie pietroși și dureroși. Abdomenul meu e vizibil mărit, nu știu cum de la altele abia de-acum începe să se vadă ceva-ceva. Pe ici-pe colo au răsărit și niște coșuri la un moment dat. Unghiile sunt mai tari. Oboseala e cu mine mereu. Nu suport să mă mai îmbrac în blugi și temperatura corpului meu a crescut. De la grețuri la amețeli, nimic nu a rămas neexplorat!
  • schimbările psihice sunt de ordinul oh, my god, ce mă fac, ce mă fac, ce mă fac? Dacă experiența ta tinde spre zero o să descoperi că te sperie orice adiere de vânt și orice strănut. Nu știi ce e durerea aia, starea aia, schimbarea aia. Nu știi nimic. Ți se spune ce e normal și ce nu, dar tu nu știi sigur nimic. Pentru că n-ai mai trăit așa ceva. Te temi de fiecare dată când mai simți un junghi sau când mergi la baie. Ți-e frică când vomiți și când știi că n-ai mâncat suficient ori n-ai băut suficiente lichide. Ți-e frică de fiecare dată când mergi la ginecolog și ori de câte ori ai câte-un vis. Te trezești și te apucă groaza când realizezi că va trebui să naști la un moment dat, indiferent de faptul că ești sau nu pregătită să faci asta. Un fior rece îți străbate tot corpul când auzi poveștile celor care au născut deja. Te rogi să treacă mai repede, dar apropierea de data nașterii te face să tremuri și să amețești, în unele cazuri chiar să râzi pentru că oroarea e așa mare că nici nu mai funcționezi normal.
  • schimbările onirice. Da, sigur că sunt. Orice femeie (ex)însărcinată poate să confirme. La mine visele s-au împărțit aproape egal în vise erotice și vise cu bebeloiul propriu. Cele erotice m-au luat complet prin surprindere, mai ales că mă trezeam în mijlocul unor cutremure, dacă-nțelegeți ce vreau să spun:) Dacă ne luăm după ce spun deștepții de pe net, cantitatea de hormoni explică acest lucru, cică acum aș produce într-o zi cantitatea de estrogen pe care o produceam înainte în 3 ani.  Deci nu-s eu ciudată, clar:)) Visele cu bebeloi iarăși sunt ciudate. Bănuiesc că, neavând confirmarea medicală legată de sexul copilului, amețeala în privința asta este normală, pentru că, dacă în seara asta visam un bebeloi bucălat și blond de sex masculin, în alta visam o bebelușă cu ochi mari, verzi de mai mare dragul s-o jumulești. E-adevărat, au fost mai multe bebelușe:) Mi-ar plăcea să pot să las surpriza asta pentru final, să nu știu dinainte ce sex are pupilul, dar sunt și eu om, nu pot să rabd atât și nici n-am atâta bază în mine!:) Oricum, în maxim o lună ne luminăm.
Acestea fiind spuse și trăite, aștept cu sufletul strâns trimestrul al doilea. Nu poate să fie mai rău ca ăsta, știu sigur. Dacă voi știți altceva, lăsați-mă în ignoranța mea!:)

    vineri, 21 mai 2010

    Cișmigiu & Comp. Bună dimineața, băieți!

    Din categoria cărților pe care mi le-am revendicat de la Adevărul Jurnalul face parte și acest volum al lui Băjenaru. Apropo, tre să spun, tre să spun, nu pot să închid ochii la ce văd în jur, distinsul Adevăr Jurnal și-a cam bătut joc de aceste cărți, greșeli cu nemiluita în ele... dacă tot faci ceva așa nobil și ieftin, ce rost mai are să fie și calitativ, nu?!
    Mda. Revenind. Băjenaru e bun de citit când nu mai ai alte cărți în bibliotecă:) Sau dacă faci parte din generația respectivă. Sau dacă ești ca mine și te pârlea o curiozitate în ceea ce-l privește. Sau poate vrei o carte care să nu sape nimic în tine, să nu te facă să tresari în nici un fel și să te lase să-ți depeni  liniștit propriile amintiri legate de școală/liceu în timp ce-i parcurgi rândurile. Eu m-am și hlizit pe ici, pe colo.

    joi, 20 mai 2010

    Despre Loli-Motoroli

    ... sau cum e să fii gâscă și să nu-ți dai seama.
    Acum vreo 2 zile îi cumpără tat-su niște oase din alea jucării ca să ne mai slăbească cu rosul degetelor. Încântarea era maximă. Și când Loli e încântată, păi chiar e încântată, nene!, și face orice să se vadă clar asta. Iat-o așadar, dând energic din cap și din cur în același timp, scuturându-și tot corpul. Noi mâncam și ne amuzam uitându-ne la ea. Deodată, distracția ei se curmă brusc într-un schelălăit. Gâsca satului a intrat în demența ei cu capul în perete și-apoi, nedumerită și cam bufnită, se uita cu o ciudă de parcă noi am fi împins-o în perete sau am fi cotonogit-o. Am murit de râs. S-a lăsat beau-ul în jos ca să o ia în brațe și, semn că ea ne credea pe noi agresorii preaminunatei ei ființe, n-a vrut neam să vină la el. Din fericire, are capul mic și mintea scurtă, în 5 minute nu-și mai amintea nimic.

    luni, 17 mai 2010

    De trei zile-ncoace...

    Mă trezesc într-o dimineață, soarele-mi dansa pe pleoape, îmi întind picioarele pe partea lui de pat, locul e gol și rece, îmi place răcoarea asta, mă limpezește, trag înspre mine perna lui de un colț, încerc să mai dorm măcar câteva minute, dar soarele parc-ar avea alte planuri cu mine. Mă ridic din pat, deschid geamul, se face deodată lumină și bine. Lipsește totuși ceva. Îmi dau seama că ceva lipsește. Mă uit în jur și toate sunt la fel. Deschid laptopul. Mănânc niște covrigi care nu mă satură. Mă întorc de la baie. Și-atunci, pe holul care duce în dormitor, mă izbește gândul. Sunt singură. De data asta chiar sunt singură. M-a părăsit. În sfârșit, doamnelor și domnilor, greața m-a părăsit!

    duminică, 16 mai 2010

    Te uită cum plouă, tâmpito!

    Hei,
    se scutură copacii
    sau dansează sub duș?
    Dacă nu vrei să fie ploaie precipitația atmosferică sub formă de picături de apă,
    poate să fie orice,
    un dans,
    (n-ai văzut niciodată picăturile de apă mișcându-se lasciv de-a lungul trunchiurilor de copaci?
    eu le văd alunecând, zăbovind, amăgind,
    le-aud cum râd de slăbiciunile lor, cum se întrec în glume de picături versate, jucăușe, nepotolite),
    o poveste de dragoste,
    (am văzut un strop de ploaie și o frunză
    întinzându-se unul peste alta, pe el alunecând spre ea, în ea,
    pe ea oglindindu-se în ochii lui),
    un cântec,
    (nu-i nici un cântec mai cântec decât
    orbirea picăturilor de a curge mereu, cu încăpățânare,
    în jos,
    le cheamă pământul cum le cheamă o palmă întinsă
    sau un obraz care nu vrea să se arate plâns).
    _______________________
    Pe carapacea broaștei țestoase
    cad lacrimi.
    Plângi... sau plouă?
    (Nichita Stănescu)

    sâmbătă, 15 mai 2010

    Eleganța ariciului

    ... e o carte deosebit de caldă și de altfel de frumoasă, pe care am ocolit-o luni de zile, pentru că nu eram in the mood for her. Sunt cărți pe care nu le poți citi oricând și n-o să mi se mai pară niciodată ciudat faptul că după primele 30 de pagini, dacă nu se aprind scântei, e respectuos să lași cartea aia din mâini și să aștepți să vină și vremea ei.

    E un în-afara-timpului în timp... Când am simțit pentru prima oară acest abandon desfătător, care nu e cu putință decât în doi? Acea tihnă lăuntrică pe care o încercăm când suntem siguri, acea certitudine despre noi înșine în liniștea singurătății nu sunt nimic în comparație cu această lăsare a lucrurilor să meargă de la sine, să vină de la sine și să vorbească de la sine, care se trăiește cu celălalt, în tovărășie complice... Când am simțit pentru prima oară această odihnă fericită în prezența unui om?
    Astăzi e prima oară.

    joi, 13 mai 2010

    Vrei să fii tu vara mea?

    Hai să ne facem dragostea cort,
    venim de la drum lung
    -săgeți aruncate spre cer,
    mi-alunecă visele pe pielea ta și pot să mă prefac că știu să cânt la pian pe spatele tău,
    tu nu mă vezi și nici nu știi că ai pe spate un instrument muzical care mă face să tremur zvâcnind din degete,
    pot să mă ard, tu poți să arzi,
    dar marea-i la picioarele noastre, așa multă, călâie și sărată,
    numai bună de șters urmele săruturilor tale,
    dacă dimineața nu ne va găsi îmbrățișați.

    miercuri, 12 mai 2010

    Gânduri din burtă

    Să vorbim despre săptămâna a zecea? Mai bine nu... hai s-o lăsăm să treacă...
    Și pe ea și pe următoarea și tot trimestrul ăsta care m-a întors pe toate părțile și chiar împotriva mea. Nu mă simt bine, eu care nu știu să suport să-mi fie rău. Mă simt slăbită, amețită, grețoasă. Aș fi vrut să mă laud într-o zi că mă simt mult mai bine și numai cât am gândit asta s-a dat alarma în corpul meu și-au început iar toate să se răstoarne în mine ca într-un carusel acționat de un om sadic. Apogeul l-am atins luni când mi s-a înnegrit deodată vederea pe margini, lumina se estompa și ea, oamenii parcă erau ruginii și dublați... și știți ce? Dacă eram singură în acel supermarket nici dracu' nu s-ar fi oprit să mă întrebe de ce stau așa chircită și albă, dacă mă simt rău, dacă am nevoie de ceva, poate doar dacă aș fi leșinat de tot și în căderea mea aș fi răsturnat nu știu ce rafturi... nu-i trist, mă?

    Aniuei, știu că o să treacă, e imposibil să nu treacă, acum n-aș vrea decât să pot să mănânc cât de cât, să  pot să beau apă sau măcar să pot înghiți înfiorătoarele vitamine prenatale, de care îmi dau seama că am realmente nevoie. Cu atacurile de panică și cu coșmarurile mă descurc eu cumva. Aștept să se termine, să-mi mut existența oriunde în afara patului, vreau energia aia debordantă cu care m-au amăgit atâtea femei ex-însărcinate, vreau la mare și mi-e un dor teribil de locul unde-am fost a doua zi după nuntă.

    marți, 11 mai 2010

    Cel mai iubit dintre pământeni

    Am terminat-o de citit azi (în sfârșit!). Am lăsat cu greu ultimul volum din mână pentru că m-am atașat din nou de cartea asta, a doua oară. Deși am înțeles-o și am simțit-o altfel decât acum 10 ani, ceva a rămas neschimbat în convingerile mele: Marin Preda e un geniu. Mare păcat de film totuși, nu trebuiau să-l facă, pe mine m-au apucat nervii și sila după ce am urmărit câteva secvențe. Dacă cineva ar vedea întâi filmul nici nu i-ar mai trece prin cap să citească romanul și e mare păcat că i se face o așa imensă și nedreaptă defavoare.

    luni, 3 mai 2010

    Shut up and shut down

    De fapt, nu mai contează nici una dintre poveștile pe care le-ai auzit înainte. Încetează să te mai intereseze cu adevărat. Te uiți fără interes la tot ce-ți spun ceilalți oameni și te rogi în gând să le cadă sistemul și să se instaleze un silențios shut down binemeritat. S-ar putea să ai un chef nebun să-i tragi o geantă peste ochi individei care te anunță atotștiutor (că altfel nu se poate!) că lucrurile nu sunt decât cum i s-au întâmplat ei. Sau celei care se uită  la tine cu superioritatea curcii care a descoperit că nu-i singură în coteț și care o face pe înțelegătoarea pentru că, nu-i așa, și ea a trecut prin asta, s-o asculți pe ea, că ea știe mai bine, pentru că ea deja a trăit experiența asta.
    Cui îi pasă? De ce mi te impui? De ce nu mă lași să-mi văd de simptomele mele, de trăirile mele, mai ales că știu sigur că tu nu le-ai avut pe astea, la tine nu a fost așa?! Nici n-are cum să fie la fel. De ce oamenii care s-au căsătorit cred că fiecare nuntă e la fel și știu ei prin ce treci? De ce oamenii care au deja copii cred că le știu pe toate în domeniu și nu se mai opresc din sfaturi, relatări, bârfe? Nu știu și nu pricep că fix detaliile schimbă tot într-o poveste, că fix ceea ce pare a fi o banalitate poate să treacă pragul paranormalului doar pentru că ți se întâmplă ție și tu rezonezi altfel cu toate, de ce bagatelizează oamenii ăștia tot?

    Eu vă refuz.Vă ignor. Vă iau ca pe niște viruși care nu au ce căuta în sistemul meu de operare. Dacă nu vă puteți limita la așa mi s-a întâmplat mie, eu așa am făcut și vă dați atotcunoscători limitându-mi manifestarea și drepturile pe care le am eu și orice om care trece pentru prima oară printr-o anumită experiență, go away, cântați la altă masă!

    PS: Vară primară cu doamna Greață e nimeni alta decât doamna Vărsătură, ce bucurie să le am pe amândouă în vizită! Am reușit totuși să fac să rămână în stomac mărul mâncat acum o oră, iaurtul a avut o altă soartă, mult mai tragică.  (ceea ce nu vă doresc și vouă!)