vineri, 30 iunie 2017

5 secrete bine pazite din Regatul Motherhood


1. Doare. Cazarea in burta, pielea pe punctul de a pocni in fire de panza de paianjen enervant, suturile chiriasului neastamparat in vezica, toate analizele si controalele, nasterea, NASTEREA!, a doua zi, prima ridicare din pat, prima luare in brate, alaptarea, absenta somnului/trunchierea lui in reprize de somn bun ratat, multtinutul in brate si nelipsita durere de spate, primii lui pasi si cocosarea ta, plansul neidentificat, tantrumurile, prima busitura si sangele din barbia scrijelita, primul cucui si fuga la urgente.
Sa insist? Hai ca s-a inteles ideea. Doare, pulica! Toate dor. Unele trec, dar altele raman mereu cu tine. Nu credeti vrajeala aia cu "uiti, fata, nimic nu-ti mai aduci aminte!", e o minciuna urata si o aberatie, cum nu uiti ca ai un copil, nu uiti nici cum ai ajuns sa ai un copil. Ca gasesti o cale sa traiesti cu ele, ca intelegi ca asta e mersul lucrurilor, ca nu raman sa doara forever, dar te modifica sufleteste, cum orice rana lasa o cicatrice pe piele, ca poti spune ca se merita "efortul", sigur, dar de uitat, nope, never!

2. Cand ai un copil, ai un transport sigur inapoi spre propria copilarie and that means trouble: flash-uri cu greselile parintilor tai, palma lu' tac-tu din clasa a 2a, lipsa de suport si fiecare cacatel pe care ei ti "l-au gresit", toate vor veni in hore sa te bantuie; nu-i ceva grozav. pe de o parte, intelegi beleaua si-atunci nu repeti cu copilul tau, dar pe de alta parte, suferi.

3. Frica si sora ei mai mare, spaima.
Paralizante both. Te temi pentru el. Si cand te temi pentru tine, tot pentru el te temi. Ti-e frica si, guess what, nu numai ca traiesti cu asta, dar trebuie sa il lasi in lume ca si cum toate plasele de siguranta din lume ar fi activate pentru el special. Pentru ca alternativa e... nu e, don't be stupid!

4. Nu esti niciodata pregatit. Nici sa fii mama, nici sa fii doctorul copilului tau. Nici sa fii psihologul lui, nici cel mai misto partener de discutii. Nici sa fii nutritionistul de serviciu, nici inventatorul celor mai haioase jocuri. Nici n-ai cum sa fii pregatit pentru ceva ce nu exista inca. Nu esti. Nu se poate. Toate se invata, de la o baie la alta devii mai priceput, de la un piure la altul mai increzator, de la o partida de calarit canapeaua la una de dans in brate, mai haios. Le inveti din mers ca nu e timp, frate, de bananait aiurea, it's now or now.

5. Descoperi ca ai limite. Therefore, gresesti. Da' vreti sa va spun ceva dat dracu'? E NORMAL!  Da, normal. Nor-mal. Zici ca vezi la vecina ca e mama perfecta? No shit, stii ca atunci cand nu o vede nimeni plange pe gresia din baie si ii da copilului pufarine ca sa aiba ragazul asta? De unde stiu??? Eu stiu tot, nu ca alte mame! 😈

Cred ca sfatul meu pentru cele care se gandesc-sa-faca-un copil-dar-totusi-parca-nu e ca sunt momente mai bune si momente mai proaste de a lua decizia asta, dar, dracia draciilor, nu prea ai cum sa dibuiesti momentul bun, odata aruncata in asta, ideal ar fi sa ai o certitudine- ca ala de-i va fi tata va fi acolo. Si nu o zic din ratiuni sentimentale, ci pentru ca e de munca; se munceste ca-n sclavie, cu ore suplimentare, schimburi de toate felurile, noi sarcini de invatat la minut, perfectionare rapida si obligatorie, fara plata si fara concedii (asa cum intelegeai notiunea de concediu inainte). Zi, te bagi? Hai ca-i misto! 😆

joi, 29 iunie 2017

Cu cine mi-am petrecut depresia (3). Marturii.

Ce-am facut cand am tacut.

Am fost suparata. Pana in varful degetelor de la picioare. Am fost trista. Pana in maduva oaselor. M-am simtit singura si abandonata. M-am simtit degeaba in viata mea. Si toate astea se acutizau in absenta unor motive serioase, palpabile, justificatoare. Nu se intamplase nimic notabil. Cu toate astea, crapam pe dinauntru de tristete. Cateva zile mi-a rulat in capul propriu un "cantec" de-o tristete inspaimantatoate: i can't feel the love. Doar versul asta il are. Cuvintele astea mici si grele imi atarnau de gat si oriunde ma intorceam vedeam nu iubire, ci marea ei absenta. Nu stiu daca vi s-a intamplat vreodata, sper ca nu. Am lasat sa fie. Sa fie suparare, sa fie tristete, sa fie singuratate. Am jelit. Ce dracu', nu stiu. Ma gandeam la toti oamenii care au toate motivele din lume sa se simta asa si ma simteam si mai groaznic. Ma gandeam la ce am si ma durea in piept de nejustificata mea stare. Din cand in cand, niste oameni se opreau din ale lor sa ma intrebe pe mine de...mine. Nu au fost persoanele la care m-as fi gandit. Nu stiam ce sa le spun. Eu eram intoarsa cu curu' la lume, ele ma intorceau cumva cu fata. Oamenii spun de multe ori ca vor sa fie singuri in durerea lor, dar nimeni nu vrea asta cu adevarat, dimpotriva, dar e o chestie de care isi dau seama abia cand ies din asta.

Apoi, intr-o noapte, m-am trezit ca radeam asa de tare prin somn, incat am trezit-o pe Iris care ma intreba "de ce razi, mami?". Visasem ca cineva a folosit cuvantul "eviscerat" cu sens gresit.
Dup-aia mi-am amintit ca imediat dupa asta l-am visat pe prietenul meu din liceu, mort de 14 ani, ca ii conjugam la ureche verbul a iubi: eu te iubesc, ma, eu te-am iubit, ma, eu te voi iubi mereu, ma.

Toate au un sens pe lume.
***

Acum vreo 2 ani scriam asta. Acum pot sa inteleg altfel totul. Vad repetitiile. Si vad si un "normal" care atunci imi scapa. Mai e mult pana departe, dar stiti cum e sa intelegi, sa aiba totul o noima, cat de mica?!

luni, 19 iunie 2017

Cu cine mi-am petrecut depresia (2)


Poate ar fi trebuit sa incep cu asta. Oh, whale (yes, whale!), se poate si acum.

Inainte, stiam despre depresie cat stie orice persoana care nu a ajuns acolo. Ca o persoana deprimata e complet trista, doarme mult sau putin, mananca mult sau putin, nu gaseste nici o bucurie in nimic, are ganduri suicidale, prefera sa stea singura, plange mult, des si inexplicabil.

Dupa prima intalnire cu psi, cand mi-a spus ca traiesc o forma de depresie, am belit ochii pan' la ceafa si-am zis no way, ce-ai, esti prost?! Eram efectiv consternata. Mi se parea ca am nimerit la un tampit care nu stie nimic. Dup-aia am pus cap la cap niste chestii si am inteles. 

Dar sa va spun cum eram eu la prima intalnire: eram un burete emotional complet imbibat care dadea pe dinafara; eram rupta de mine si traiam cu daruire dureri care nu erau ale mele; ultimele 18 luni au fost grele, am empatizat si somatizat pana n-am mai putut cu durerile unor apropiati si chiar, daca puteti crede asta, cu durerile unor oameni pe care nu ii cunosteam personal. Sufeream ca mamaia nu mai e. Sufeream ca traiam niste flashuri din copilarie si intelegeam ca ai mei au fost si-au ramas la distante afective probabil imposibil de redus in this life. Eram prinsa in aceasta capcana emotionala, reactionam puternic, cu furii sau cu lacrimi si-n general imi cazuse toata nefericirea lumii in cap, si gandeam despre asta ca e realism, nu pesimism. Peste toate, o spaima nebuna; cu cat era mai irationala, cu atat era mai puternica.
Dar. Nu preferam sa stau singura. Nu eram lipsita de bucurii. Glumeam si-mi vedeam de viata, parca, asa, paralel cu celelalte stari. Nu aveam si nu am avut niciodata ganduri suicidale. Nu plangeam zilumina. Nu mi se parea ca viata nu mai are sens si nimic bun de oferit. Eram, cum a spus psi, conectata preponderent cu sfera mea emotionala si ca pe cea rationala incepuse sa se puna praful. Reactionam disproportionat la evenimente care nu ma priveau. Vorbeam cu mandrie, bucurie si multa empatie despre persoanele din viata mea, dar nu si despre mine.

You care too much. Structura ta psihica asa e. Nu e ceva rau, it's just who you are.

Gandindu-ma apoi, am vazut in trecut elemente clare din constructia mea, mi-am vazut reactiile, comportamentele, starile si preocuparile si, ce sa vezi,  am ajuns la  aceeasi concluzie: it's just who I am. 

Poti sa accepti cine esti cu adevarat? M-am intrebat si eu. Raspunsul data viitoare.

miercuri, 14 iunie 2017

Cu cine mi-am petrecut depresia (1)


Ar vrea sa-si spuna sa nu-i fie frica. Dar e blocata. Mintea e blocata intr-un vartej care a luat-o pe sus in toiul noptii si-a dus-o pe fundul fiintei sale, intr-o bezna vecina cu nebunia. 
- am innebunit?
E un intuneric lipicios care-i intra pe sub piele si-i pune iarna la picioare. Deodata, sloi. Un tremur gongoric ii imprastie ratiunea pe campii. Flori negre, cu tepi cresc din ea. Ca niste trandafiri veniti din iad. In cosul pieptului se zbat niste spaime debusolate, ca niste pasari oarbe. Nu stiu nici ele unde se afla si de ce. Macar ele nu vad intunericul.
- aprinde lumina!
- cine-a vorbit?
Nimic. Nu se mai aude nimic.
- am innebunit!
Dar daca tot sunt aici, as putea incerca
 sa
ma
ridic.

Depresie functionala, they said. Stiam asta despre mine? Nu. Nu. Nu. Refuzam sa stiu. Refuzam sa ma uit la mine. Aveam niste semne de intrebare care-mi filau asa, din cand in cand. Surprindeam uneori in oglinda imagini cu o femeie imbatranita, suferinda. Nu vedeam ca sunt eu. Cum sa fiu eu? Asta nu mi se poate intampla mie. Eu sunt puternica. Eu am resurse. Eu stiu. Eu cunosc. Eu pot.

N-am mai putut. Intotdeauna poti pana nu mai poti. 

E ca si cum s-a produs o explozie. Aschii din mine au sarit cat colo. Eu goala in mijlocul lor. Goala. Nu mai am nimic. Sunt goala in mijlocul unei explozii consumate si, de parca nu ar fi de ajuns, incepe o furtuna.
- i'm here with you!
- cine-a vorbit?

Nu e nimeni aici. Sunt singura.

Intotdeauna esti singur pana nu mai esti.

Incerc sa ma recompun. Ma uit in jur si nu recunosc nimic ca fiind al meu. Toate par gunoaie. Furtuna s-a oprit, dar poate a luat cu ea ce era mai bun. 
- mai cauta!
- ce pula mea se tot aude?

Eram atat de intepenita in frica mea incat nu-mi puteam dori decat sa fie totul ca inainte. E o nenorocire si o binecuvantare totodata ca acest lucru nu mai e posibil. Spuneam pt altii ca orice crestere doare, dar cand m-a durut pe mine,
ah,
cand m-a durut
pe mine,

a fost ca si cand am murit si tot eu trebuia sa ma plang

o singuratate taioasa
a naibii
de taioasa.

Cand s-a facut dimineata, am fost surprinsa ca-s inca aici. Ca toate sunt aici. Ca nimic nu se schimbase. Doar eu.
- cine esti tu?
- da cine pula mea esti tu?

Intotdeauna esti tu, pana afli ca niciodata n-ai stiut cine esti.


***