vineri, 28 septembrie 2012

Despre cum am fost eu offline 12 ore întregi*

Se făcea că voiam s-o ard offline-ărește o vreme. Să fac exercițiul ăsta de voință ca să descopăr ce pot să fac cu toooot timpul pe care îl pierd pe net. V-ați gândit vreodată la asta, la cum e viața dincolo de internet, la ce poți vedea dincolo de monitor, la cum își trăiesc efectiv viața oamenii care n-au descoperit această invenție? Io da.
Așa că m-am uitat pentru ultima oară, într-o zi de luni, cu lacrimi în gât la monitor, am închis laptopul 
și,
 bum!, 
o lume minunată, veselă, interesantă, vibrândă, fermecătoare și absolut fenomenală,
a
omis
să mi se arate.
Stăteam în aceeași poziție pe canapea, copilu' vorbea cu păpușile în celălalt colț al camerei, aveam, știu că aveam, privirea pustie, și-n minte o singură întrebare spărgea tăcerea: ce câcat fac acum? Aveam timpul, îl vedeam țopăind în fața mea, arătându-mi limba, dar n-aveam idei și nici chef. Se vede că ruptura a fost mult prea bruscă și creierul meu  a resimțit-o ca pe un mare șoc. Nu puteam să mă recunosc învinsă așa ușor, nu atâta timp cât mândria mea era pe fază. Așa că m-am ridicat de pe canapea, când am intrat în bucătărie, m-am speriat și-am vrut să fug înapoi, dar am fost puternică, n-am cedat și, cu gândul la toate lucrurile minunate și irepetabile care se petrec si-gur pe net în lipsa mea, am spălat toate farfuriile, apoi m-am prefăcut că fac ceva de mâncare, doar ca să le mai murdăresc o dată, să am ce spăla, am aspirat, am spălat pe jos, am strâns haine, am strâns jucării, am plimbat copil, am hrănit copil, am culcat copil. Și gata, era (și trebuia să rămână) liniște. 2, 3, 4 ore zgomotele pe care le puteam face erau minime și dacă toată lumea ar putea avea bunu' simț să nu se mai miște deloc când doarme copilul meu, ar fi perfect, merci beaucoup! Așa că am deschis laptopul și
o lume minunată, veselă, interesantă, vibrândă, fermecătoare și absolut fenomenală,
a început să mi se arate din nou :D
It was, bineînțeles, (ca multe altele:p) o idee proastă! La cât de activă și minunată e viața mea socială, asta-mi mai lipsea, o rupere totală de lume. Dar a fost interesant ca exercițiu not really, credeți-mă pe cuvânt, nu-i cazul să experimentați și voi:)
*cu tot cu orele de somn nocturn:p

luni, 24 septembrie 2012

1y10m: Prima prietenă și predecesorul lui de ce

Parte din starea mea de bine, când mă opresc o clipă și-mi spun la naiba, nu-mi trebuie nimic, am deja totul!, e când intru în baie, m-arunc în cadă, apa e caldă, durerile de spate încep să cedeze și deodată se-aude o bufnitură, de clanță se-atârnă cineva și-nainte să izbucnesc în râs, Iris năvălește ca un tătar în cameră, are pe față privirea aia obraznico-întrebătoare și zâmbetul de hienă pusă pe prostii. Nu mai pleacă de lângă cadă, râde la mine cu toți colții și ca să nu mă plictisesc aruncă în apă rățușca, broasca, peștele și ce animale mai găsește. De dincolo se-aude râsul lu' ta-su.
Febră. Faringită. Antibiotic. Perpeleala că am ajuns și la asta, resemnarea când am avut certitudinea că avea nevoie de el.
Cere povești înainte de culcare. Și pun'te, fată, și inventează fetițe (despre tițe trebuie să fie toate, rar pomenește de vreun 'at) frumoase cu codițe care-s prietene cu toate animalele și cu toți copiii sau amestecă în una singură Albă ca Zăpada, Scufița Roșie și Degețica, care se termină inevitabil cu și când au obosit, s-au băgat în pat la naaaaani. Întreabă de prinț, intervine cu completări, cere să revin, își amintește ce prostii am spus în alte seri.
Am ajuns acolo, credeam că e departe, dar nu, iată-ne aici: se joacă și stă singură, se dă dimineața jos din pat, se oprește la jucăriile din cutioi, stă acolo cîteva minute bune, le împăștie bine, apoi se mută la alea din sufragerie. 
Se uită la desene sprijinită-n coate ca o babă. Sau stă crăcită pe canapea, se întinde sau se scarpină-n fund, ca un om mare care crede că nu-i văzut:))
Îi e frică de mașini când suntem afară. Și-atunci, ori vrea în bațe, ori fuge împleticindu-se bodogănind nu mațina, nu.
Și-a tras o prietenă, pe Cami, o fetiță tare drăguță, cu 4 zile mai mare și care funcționează la altă viteză decât Iris. De fapt, sunt la poli opuși cu totul: Iris are părul deschis la culoare și ochii albaștri, Cami e brunetă cu ochi negri; Iris vorbește toate alea, Cami nu; Irisului îi ia 2 secole să urce treptele de la tobogan, Cami e deja jos în secunda 2. Nu se joacă împreună, dar se uită una după alta prin parc, Iris o strigă și-i bagă pufuleți pe gât. E chiar amuzant cum o hrănește pe ea și nu bagă și-n gura ei.
Nu-i mai place în parc, în leagăne sau tobogan, se plictisește foarte repede (cu cine-o fi semănând?:p). La plimbare rupe flori din copaci, adună pietre dintr-un loc ca să le abandoneze 5 metri mai încolo, trage de portierele mașinilor și le caută pe-alea care au jucării în geam.
Se joacă cu păpușile, vorbește cu ele ('eeey, păpusica, daga păpusica), le îmbrățișează, le culcă și le învelește.
Îi e silă și frică de muște și furnici. Într-o zi a plâns isteric din cauza a 3 muște pripășite în casa noastră.
Copiii mai mari îl au pe de ce?, ea îl are pe ți a? (ce-i aia?), nu pierde nici o ocazie, dar nici una, să-ntrebe ce-i aia din carte, aia din parc, aia din copac, aia cu care o-mbrac, ce se aude, cine vine, etc, etc.
Cântăm împreună: gărgăriță, riță/ zboară-n poieniță/ și te du la mama ta/ și bea lapte cuuuuuu (și-aici intervine ea) cafeeea :D La fel si cu melc, melc, codobelc.
Îi place să fie lăudată, să i se admire hainele. Are câțiva fani în cartier care parcă au ghicit-o și când îi spun vaaai, dar ce rochiță drăguță ai și ce dresuri și ce codițeee!, se topește de încântare și trage de hainele de pe ea ca să mai zică omu', să nu se oprească!:))
Mbine, nu-mi mai place să dorm cu ea. Luna trecută chiar era ok, acum se cațără în capul meu și se face ghem în creștet, se foiește, behăie, mă strigă, se-atârnă de urechi, dându-mi mie stări de nervi enervante:) De câteva nopți, am băgat iar pătuțul în schemă, n-are nici o spaimă legată de asta, iar pentru că e lipit de pat, doarme când în el, când pe lângă, când în capul meu, când călare pe mine. Ah, n-o pleca ea la grădiniță, nu mă-ntorc io acasă și doooooorm și dooooooorm până tre s-o iau de-acolo? :D

Funny words: tuchi (fructe uscate), goboi (cobori), amină (albină), cunică (furnică),  și-l pune pe o în față la orice, așa că avem: o cac (un cal), o pitsio (un picior), o țac (un fluturaș). E foarte amuzant vorbitul la copii așa mici, noi râdem mereu de ea:))

joi, 20 septembrie 2012

Proiect de lege

Mă gândeam io așa, în plin proces de-a mă găsi și de-a mă târî de păr (dacă-l găsesc) acasă, că pentru fostele gravide/actualele mame, ar trebui să se facă cursuri de reintegrare în societate și mai ales în propriul cap. O să fac un proiect de lege, o să-l trimit direct sub nasul lu' Băsescu, el o să cadă pe spate, o să-i curgă mucii de ciudă că nu s-a gândit singur la asta (și c-a ratat astfel adulația feminină românească), o să iasă în stradă și pe la televiziuni, să spună tuturor că s-a făcut dreptate, s-a născut o stea care să lumineze calea tuturor ex-femeilor-actualmente-mame și că, da, aia sunt io. O să am postere împrăștiate prin toată țara, ba chiar o să mă invite Angelina Jolie la ea acasă să-i spun totul despre acest proiect ambițios și complet-complet năucitor și ea o să mă asculte cu degetul în gură, șocată. O să am reclame tv și radio și ele or să urle fii mamă, nu mămâie!, o să țin seminarii extraordinare în fața a mii de femei cu teme gen cum să-ți culegi neuronii de pe câmpiile mămicești în doar câțiva pași simpli și-o să cântăm if you're happy and you know, clap your hands și-o să ne minunăm că uite, meh, există viață după sarcină, există viață în afara vieții pe care o petreci cu copilul și există viață în urma resuscitării cerebrale și sociale și, în mod absolut surprinzător, aceasta chiar poate fi grozavă.
Mnu? Sigur? Mbine, am încercat:p

Detenția asta la domiciliu mai e cum mai e (da, chiar dacă ieși la plimbări sau pe unde mai ieși, tot detenție la domiciliu se cheamă, și pentru că nu te poți duce cu copilu fix peste tot, și pentru că, na, poate nu vrei asta), dar aia psihică e moartea. Se cască în creierul tău (sau doar al meu, dar pentru confortul personal, o să păstrez exprimarea asta) o gaură neagră unde se scurg amintiri, planuri, vise, ba chiar neuroni, și peste care se întinde ca o plasă lipicioasă, madame Grija, cu sora ei mai proastă, Frica, iar din când în când își face apariția și vara lor enervantă, miss LipsaDeChef. Și, gata, înțepenești! Asta e toată viața ta, totul e despre copil, pentru copil și totul se face cu copilul în cap, inclusiv când dormi (ei, nu poți?, te-alinți!). 

Ia hai mai bine să ne scuturăm  de angoase și spaime inutile, să ne uităm mai des de o dată pe lună în oglindă, să ne zâmbim frumos (că prea ne-am descurcat bine cu atâta greu), să ne amintim că avem viața asta, nu ca să așteptăm să treacă, ca să ne putem odihni, să ne spălăm pe cap și să ne clătim creierul într-un weekend la București! :p Gmbr-istelor, AMR 15!

duminică, 16 septembrie 2012

Femeia-arici

Nu știu cum se întâmplă. Câteodată, nu atât de des precum aș vrea, pur și simplu se întâmplă. Mi se adună în degete ca picăturile de ploaie în vârful firelor de păr și se cer afară. Nu cred că le pot numi poezii. Sunt niște adunări de emoții profund personale care se-agață de niște cuvinte ca să scoată nasul în lume. Și-n spatele acestor cuvinte simple există un milion de alte cuvinte care nu pot fi nici scrise, nici pricepute. Doar simțite. Dacă.

Sunt o femeie-arici. Țepoasă în exterior. Țepi mulți, deși, ascund un miez moale, tremurător, și nu sunt mulți cei care s-au apropiat instant să mă îmbrățișeze. Îi înțeleg, normal că înțeleg, de cele mai multe ori nici nu se merită înțepatul. Nu promit nimic, nu am reclame luminoase care să pâlpâie și să atragă, nu am un pr care să-mi ascundă cu pricepere bubele și care să scoată în față calități nebănuite, demne de pus la panou și de luat aminte, nu mă vând în magazine scumpe, nici măcar în magazine mici, de cartier, nu ies la sindrofii, nu particip la defilări în cercuri strâmte sau grandioase, nu mă ofer nici cadou la un alt produs mai scump și mai bun cumpărat, nici bonus la vreo ofertă specială.
Am 30 de ani și merg spre infinit. Dacă nu vrea nimeni să mă oprească, dacă nu are nimeni o idee mai bună, eu mi-am propus să fac posibil învârtitul fără amețeli. O să-mi scot elasticul roz de la păr, o să întind brațele și-o să mă tot învârt. Mai vine cineva? Era mișto învârtitul ăla în doi, cu brațele încrucișate.

joi, 13 septembrie 2012

Dialoguri irisești

- Fată, te iubește mami?
- Da.
- Și cine te mai iubește pe tine?
- Cocoșul.
(ăăă. da.)

- Cât de mult te iubește mami?
- (când nu spune to-tot) Patu (patru).

- Mergem afară?
- Daaa. Pac, copii, țiți (fetițe), bă'atu, uța-uța, papanu (tobogan).

- Uite, Iris, o furnică!
- Nu cunică, nu, taticu bati cunica (îi e frică de ele).

- Mami, pini, unt, două, acum, da-da.

Mănâncă supă. Singură. Abandonează lingurița și-ncepe să bea din castron. Când îl ia de la gură, aud:
- mmmmmm, ghețoooooț
- (întreb și io, ca să fiu sigură): grețos, mami?
- daaaaa, ghețooooț, țupiță, pați, da, da, pați (place).

Dar cele mai drăguțe, mai amuzante și mai greu de reprodus sunt pălăvrăgelile cu păpușile și jucăriile ei: 'adi, păpusica, ați (aici), daga păpusica. Are o carte preferată, cu imagini de toate felurile (flori, animale, oameni, copii, etc) pe care o răsfoiește de câteva ori pe zi, încă o ocazie pentru ea să turuie ți a, ți a? (ce-i aia?) și pentru mine să am o imagine clară despre cum va fi în epoca dece-urilor.