vineri, 21 august 2015

Ce iau cu mine din vara asta

  • ziua in care Iris a cunoscut-o pe strabunica ei, bunica mea paterna, cu momentul in care s-a lasat induplecata si le-am facut o poza- in spatele lor vita de vie, in stanga drumul spre poarta, in dreapta tufele de crini, intre ele OPTZECI de ani.
  • ziua in care aceeasi Iris mi-a spus repetitiv "pot sa te iubesc eu, mami, mai mult decat tine, hai, mami, pot, pot? Ca io te iubesc mai mult decat tine, mult mai mult". Am cedat de gura ei, dar in gandul meu mi-am spus "not a chance, fata, not a chance":p
  • ziua in care m-am intins in hamacul din curtea bunicii materne, c-o mana sub cap si-un picioar atarnat in afara, pe care-l gadila abia perceptibil o tufa de buna-dimineata, cu ochii agatati de cerul intrerupt de crengile de brad, cu fundal de copil fericit gatind cu pamant si mama personala grijulie cu paharul meu (gol) de bere.
  • ziua in care Iris si-a dorit, mai mult decat in zilele celelalte sa mergem la mare, asa ca i-am pus un colac roz in jurul burtii si-am aruncat-o in cada. Za joy!
  • seara in care am jucat pantomime cu ea si cu ta-su si m-am facut de ras incercand sa imit o furnica punandu-mi o cutie in spate si incercand sa ma catar pe ta-su:))
  • ziua care a adus-o pe masina de cusut la mine si cu ea am pornit in jurul lumii, complet nestiutoare, dar cu bucurie, cu pedala apasata pana la capat, cu infinitele ei posibilitati si capacitatea ei magica de a ma face sa ma simt legata si adunata.
Marea e o stare de spirit. La fel si toamna. Dar toamna nu vine doar cu melancolii, ci si cu bucurii, cu ziua lui de nastere, dar, mai ales, cu ziua ei de nastere si-al ei 5 incredibil care fuge spre noi si-o armata de elfi emo imi indeasa degetele-n ochi si ma fac sa vad, iar, ca prin ceata, anul care a trecut si tot ce am trait de cand a venit in viata noastra cu bratul plin de fericiri. Sa fim sanatosi!

miercuri, 19 august 2015

Bye, summer!

Uite ca  am facut ce-am facut si-a cam trecut si vara. Duca-se!
Nu a fost o vara prea simpatica pentru noi, de fapt, pana anul asta as fi decretat raspicat ca orice vara fara mare este degeaba. Intre timp, din pacate, m-am lamurit ca sunt lucruri mai groaznice pe pamantul din imediata-mi vecinatate decat sa nu-mi bag eu multiplu propriile picioare in mare. Si acum, tot inainte, ca inapoi nu mai exista. Si ma sperie pana la frisoane absenta acestui inapoi. Constientizarea amara, usturatoare, sufocanta ca uneori boala este mai puternica decat omul, ca toti oamenii mor, chiar si cei iubiti. Mi-e foarte, foarte greu sa ma impac cu gandul asta, sa gasesc un sens si-un firesc in moarte. Probabil nu le voi gasi niciodata si voi continua sa sangerez intern cu sange invizibil pentru toate pierderile definitive ale lumii intregi, ca si pana acum.

Aseara mi-am amintit dintr-o data ca visasem un curcubeu, in noaptea ce trecuse. Eram la tara si maica-mea striga la mine "iesi in gradina sa vezi curcubeul, nu mai sta ca proasta!". Si-am iesit, la asa indemn nu aveam cum sa nu. Si l-am vazut. Era o vreme inca intunecata, dar curcubeul era mandru-arcuit deasupra salcamilor din fundul curtii. Era ca si cum totul era alb-negru, doar el colorat. O poza frumoasa.

I believe in rainbows. Chiar daca acum ploua. Si-o sa tot ploua o perioada.