Realitatea pute

Da, adevărul e că realitatea românească pute de mori.

Dacă la 9 dimineața puți ca un țăran care a arat 100 de hectare de pământ arid, după care s-a tăvălit de bună-voie într-un morman amestecat de câcat, pește-mpuțit și alte mortăciuni, ai putea să iei în considerare faptul că ai o problemă și că problema asta întoarce stomacul pe dos nefericiților care trec prin aria ta de împuțiciune. Eu nu înțeleg și n-am să înțeleg niciodată cum naiba poți să puți în halul ăsta. Da' n-ai soție, copii, prieteni, nu-ți spune nimeni că provoci greață, silă? Da' nu mori tu de scârbă când te știi așa? Ce naiba, e așa greu să freci un săpun de pielea udă? Sunt sigură că dacă s-ar face o campanie și s-ar împărți săpunuri pe stradă, românul strângător l-ar lua încântat și l-ar pune la loc de cinste în dulapuri, printre haine, să miroasă ele frumos. Că la cur, las' că se spală pisica...

De ce nu se iartă oamenii care nu-ţi vin la nuntă?

Te simţi jignit. Asta în primul rând. Apoi, consideri că momentul nunţii tale e aşa de special şi de important şi de frumos şi de wou că nici nu-ţi trece prin cap că cineva ar putea să-l desconsidere, ar putea să uite motivele care te-au făcut pe tine să vrei să-l faci pe el părtaş la aşa moment deosebit.
La nunta mea au lipsit 2 foşti colegi de facultate. Evident, nu depindea de prezenţa lor reuşita acelei zile, nu erau pioni importanţi, nu mi-au stricat ziua cu absenţa lor, nici nu m-am gândit la ei în ziua aia, dar după, când toate au început să se aşeze şi noi să ne liniştim am realizat că mă simt jignită că au avut altceva de făcut în ziua aia, jignită că au anulat nişte ani şi nişte momente în care eu am ştiut şi am putut să le fiu alături, jignită de atitudinea lor de dinaintea nunţii. Şi da, pentru mine au încetat să mai existe! Nu fără regrete, nu fără gust amar.

E mişto aşa, într-un fel chiar amuzant. Odată cu nunta, nici nu vă imaginaţi cam câte plăci tectonice se aşează singure în poziţia în care trebuie să fie.

De ce, dintre toti, el

Pai, nu l-am ales special pe el dintre toti ceilalti, din simplul motiv ca nu i-am cunoscut pe toti ceilalti (si mi-a lipsit si interesul). Nu direct. Nu personal.

Dar viata e un puzzle.
Si la un moment dat apare in scena exact piesa care iti lipsea.