joi, 30 aprilie 2009

Extrase din cărţi

Sunt într-o "stare de calm" ca aceea realizată de un narcotic. Parcă nu mai am nervi, parcă sunt tocite toate capetele sensibilităţii mele. Parcă nu mai funcţionează un anume mecanism, care făcea legătura între mine şi lumea de afară. Nu mai am cu lumea exterioară mie nici un contact, iar cea dinlăuntrul meu, nu ştiu, doarme sau a murit. E o stare în care mă aflu, cred, pentru prima oară, o amorţire aproape de moarte, pe care mi-o doream deseori- din necunoaştere- mai mult ca orice. O am acum, şi nu mi-e agreabilă, fiindcă nimic, acum, nu poate să-mi fie plăcut sau neplăcut, fiindcă nu poate să-mi fie nimic.
În faţa mea, marea e nemişcată, ca un câmp imens de plumb topit. ...
... De unde să ştiu că fericirea nu e euforia, vârtejul, beţia, senzualitatea difuză, camuflată în atâtea învelişuri poleite de o poezie falsă?! ... Înţeleg că dragostea mea pentru Alex a fost ţesută din dor, din aşteptare, din frică, din remuşcare şi, mai ales, din nevoia de a fi, cu orice preţ, fericită...
<< Pânza de păianjen, Cella Serghi >>

Ce se întâmpla?
Pur şi simplu, un miracol.
Miracolul reprezenta celălalt versant al dezastrului, acolo unde sunt recompensaţi cei necăjţi atunci când dezastrul loveşte orbeşte vinovaţi şi inocenţi.
Iar miracolul în asta consta: pe măsură ce se îndepărta de apartamentul familial, LEON ÎNCEPEA SĂ CREASCĂ. Şi hainele îi creşteau o dată cu el! Acum, pentru el, a coborî însemna a se înălţa şi, mai ales, a creşte în proprii ochi.
<<Iubito, eu mă micşorez!..., Pascal Bruckner>>

- Ai spus ceva, bunico?
- Nu, strigă bătrâna, cu o voce răguşită. N-am spus nimic, am deschis gura doar ca să prind muşte! E o distracţie minunată când n-ai nici o treabă.
<<Castelul pălărierului, A. J. Cronin>>

Deşi le recomand pe toate trei aici (şi asta nu pentru că le găsesc extraordinare, ci pentru că, pur şi simplu, mie nu mi s-a părut pierdere de timp), dacă ar fi să trebuiască să aleg doar una, aş recomanda-o pe ultima. A fost o surpriză pentru mine, după ce am terminat-o, multe zile m-au urmărit descrierile atât de elaborate ale scriitorului şi aveam impresia că undeva, cândva, chiar am cunoscut şi eu, personal, familia Brodie... şi-mi spuneam în gând, că, de fapt, am citit un film. Ce a fost neplăcut şi nu înţeleg cum a fost posibil e că toate cele 608 pagini sunt pliiiiine de greşeli, litere halite, cuvinte îmbârligate, etc. Mă gândesc că poate în 1991 aşa se tipărea o carte şi că editura Romfel S.R.L. nu şi-a dorit să iasă din trend:)

5 comentarii:

Leah Lusch spunea...

De acord cu tine in legatura cu "Castelul palarierului". Mi-a placut foarte mult, este o carte narata excelent.

Ambasadoarea spunea...

Leah, esti prima de care aud ca a citit-o;)

fleurdulys spunea...

Pff,si eu am citit Castelul palarierului, dar nu mi-a placut prea tare. De acord, este o carte scrisa bine, insa prea trista.
De fiecare data cand intalnesc personaje 'negative' in carti, sper la un fel de mantuire pentru ele. Insa in cartea asta, 'mantuirea' vine cu un pret prea mare.

Ambasadoarea spunea...

Da, Fleurdulys, e destul de incarcata de astfel de momente, dar, cred ca dupa ce a "crosetat" atat la povestea asta, efectiv n-a mai fost posibil un final complet fericit, pe toate planurile.

Leah Lusch spunea...

Eu ma asteptam la un final nefericit si totusi mi-a parut asa de rau de micuta scolarita...