marți, 21 aprilie 2009

Legături bolnăvicioase

Principala mea calitate este şi o să rămână mereu capacitatea de a-mi cunoaşte şi recunoaşte defectele. Nimic din ce e stricat în mine nu mă surprinde aşa cum te surprind lucrurile pe care nu le-ai văzut niciodată. Dacă sufletul meu ar fi o grădină, eu aş fi grădinarul care vine să ude plantele, să mai taie din frunzele care sunt în plus, să le cureţe pe cele uscate şi, când e vremea lor, să sădească altele, noi. Niciodată nu am simţit că se strică echilibrul şi că aş tinde să devin defectă cu totul, aşa cum niciodată nu am simţit că aş fi perfectă. Deşi mi-am dorit felurite schimbări în mine, deşi m-am visat şi m-am văzut în închipuirile mele un pic altfel decât sunt în realitate, mi-am rămas fidelă şi am învăţat să trăiesc cu mine, pentru că doar pe mine mă am, din convingerea că propria noastră lume lăuntrică rămâne ascunsă, secretă, indiferent cât de mult am vrea să ne deschidem, indiferent câte scăpări am avea şi câte răsfrângeri în exterior, pentru că îmi place ce descopăr înăuntru, pentru că nu sunt goală, pentru că şi pentru mine e o mirare ce ascund, din ce izvoare îmi potolesc setea, pe câte oare le las să sece din neatenţie, neştiinţă sau teamă.

Am crezut că sunt intangibilă, chiar m-am crezut în stare să-i evit pe oamenii care clocotesc de energii negative, depresii şi orientări egoiste, că, dacă nu-i pot schimba pe ei, măcar eu să rămân neatinsă. E greu!... Mă uit în mine şi descopăr cum m-am uscat, cum am secat pe alocuri... nu-mi găsesc nici liniştea, nici starea aia utilă de nepăsare şi sunt sigură că toate modificările astea în starea mea de sănătate sunt cauzate total de stres şi de oamenii ăştia care te sug de energie ca nişte ţânţari hapsâni, nesătui. O să iau distanţă, o să-mi reduc pretenţiile pe care le găsesc (găseam?) normale într-o prietenie, o să fac alegeri fără să mai aud păreri şi variante şi-o să-mi văd de noua viaţă care se întinde făcându-mi cu ochiul în faţa mea. Trebuie să învăţ să nu mă mai las ghidată de sinceritate, să învăţ să mai pun şi frână şi să evit să mai las oamenii să intre cu bocancii lor împuţiţi în intimitatea lumii mele pentru că nici nu o cunosc, nici nu-i ştiu regulile, nici nu o merită şi, mai grav, nu fac altceva decât să murdărească!

E bine şi mă bucur că am la îndemână posibilitatea de a scrie, las aşa nişte gânduri care mă consumă aiurea să iasă din mine, să se tot ducă, indiferent că-s cu voal sau fără. Cu asta, vă spun Hristos a înviat!

2 comentarii:

Cora spunea...

Adevarat a inviat! Sper ca ai avut sarbatori frumoase si vesele...ce ai scris mai sus e cam trist...deci asa : pune-i sa se descalte :)

Ambasadoarea spunea...

Cora, sarbatorile au fost ok, gandurile mai vechi, ideea ta nu e rea:)