Amintirile unei femei închipuite

Vreau să plâng pe un umăr de bărbat frumos cu dinţi albi şi picioare nervoase. Sau pe o poveste de dragoste pe care vreau să o şterg. Sau pe o aripă de cioară. Vreau să mă plimb pe o formă de nisip, să mă scald într-o scoică urâtă şi să mă întind din ochiul stâng în talpa dreaptă. Vreau să-mi pun sufletul în formol şi să-mi întind amintirile pe sârmă afară, la soare. Vreau să cânt La mulţi ani! unei relaţii care s-a terminat pe dos. Vreau să mă ascund între ideile lui şi să-i schimb concepţiile. Vreau să înot în umoarea apoasă şi să ies din ea cu un zâmbet cristalin.

O amuzau potrivirile nepotrivite de cuvinte. Ştia ca nu le înţelege nimeni în afară de ea. Şi când avea chef să nu vorbeasă prea mult, dar nici să tacă, devenea abstractă, insinuantă fără receptor dar cu un obiect bine înfipt în memoria ei, afectivă cu precădere.

Bărbaţii pe care i-a iubit ... i-a iubit pentru ce erau în stare să dezvolte în ea. Şi asta nu era decât o nouă formă de a-şi declara, pe ascuns, dragostea nebună pe care şi-o purta sieşi. Dar ce frumos ştia să mintă şi cât de pricepută era în a-i face să se simtă importanţi! Cum îi amăgea când le scria Te caut pentru că trebuie să-mi vorbesc. Am uitat cum mă cheamă. Mă strig din tine. Adu-mă acasă! Şi suferea când era uitată, când intuia greutatea altor sâni apăsând un corp de iubit. Dar iubita ta nu ştie că-n ochiul tău stâng se zbate umbra unei mari iubiri!. Şi îşi spunea, ca un blestem, repetând până se spărgeau cuvintele toate în ochi pentru ea nu contează că eu te-am învăţat să numeri până la doi! Toată suferinţa, tot zbuciumul, tot zborul... nimeni nu le-a priceput amploarea, răsunetul, viteza! Ştia mai bine decât oricine să cioplească chipuri la care să se închine apoi. L-am ridicat atât de sus că mi se pare că nici eu nu-l mai pot atinge! Îi iubea când îi visa, când îi părăsea, când întindea mâna şi ei lipseau dintre cearşafurile reci, când îi găsea în cărţi zâmbind în colţul gurii, când îi vedea în poze. Niciodată iubirea ei nu a fost mai iubire decât atunci când suferea, când îi pierdea, când îi împingea dincolo de zona sigură! Tu nu plângi niciodată, dar m-aş adăposti sub căderea lacrimilor tale şi aş aştepta cu o emoţie nebună apariţia curcubeului pe cerul verde al ochilor tăi! Nu îi iubea pentru ei, ci pentru ce putea ea să facă din suferinţa impusă din dragoste. Apoi, se retrăgea, diseca, anula, dizolva, scădea, împărţea, niciodată nu ajungea la zero. Tot timpul, unu plus unu au dat doi, până în ziua în care n-au mai vrut, şi au dat unu. Aşa, deodată, s-a înjumătăţit! Dracu' s-o ia de matematică!, îşi zicea, mă apuc de anatomie.

_____________
Perfect symmetry