vineri, 16 ianuarie 2009

Folosim cuvinte prea mari, prea des

În liceu, în urma unui bal, cineva mi-a scris într-o agendă arătai superb aseară în rochia ta gri şi nici o clipă nu m-am îndoit de adevărul ăsta. În ochii omului ăstuia, eu chiar eram superbă şi zâmbetul pe care mi-l desena pe faţă starea aia... incomparabil! Dacă vreun coleg îmi spunea că sunt cea mai deosebită persoană pe care a întâlnit-o, exact asta eram în ochii lui şi nici o clipă cuvintele astea nu au însemnat altceva decât exact ceea ce transmit. Şi ce vorbe frumoase mi s-au spus sau mi s-au scris! Ce poezii!
Toate astea erau reale. Le credeam. Le simţeam. Acum, spune-mi că sunt frumoasă şi o să încep să râd! Spune-mi că am cei mai frumoşi ochi de la Eva încoace, că sunt cea mai bună prietenă, că îţi râd ochii în cap de drag, când mă priveşti şi n-o să însemne nimic pentru mine. Toate superlativele, înfloririle, aprecierile şi toate comparaţiile de pe faţa pământului au fost deja folosite, zise, date. Poate nu de fiecare dată le-au auzit urechile potrivite.

Spunem prea des şi oricui vorbe la care ar trebui să avem o măsură, vorbe pe care le devalorizăm folosindu-le prea des, vorbe a căror importanţă o lăsăm să se piardă.

8 comentarii:

Sorin Grumazescu spunea...

Da? Bine..... Atunci poftim: esti cea mai urata fata pe care am vazut-o vreodata, ochii tai sunt cei mai balcaji ochi de la Eva incoace, esti cea mai groaznica prietena, imi plang ochii in cap numai cat aud de tine, da' sa te mai si vad.
Acu' e bine?
Asta ca sa mai destindem atmosfera. :)))

Ambasadoarea spunea...

:))) E cel mai frumos poem pe care mi l-a dedicat cineva vreodata:))

Vezi ca mai jos te asteapta o leapsa, nu te fofila!

Ăl fără nume... spunea...

@sorin> Frate eşti tru'...

;))

Mirela spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Mirela spunea...

altfel de cuvinte:

Acrostih (AMBASADOAREA):
A(m)gasit-o printre litere, pe net.
M(ai) ca fluturii m-au pus pe ras
B(un)…zic eu…ca-n mintea mea
A(m) tot spus de ei, poeticesc
S(a) tot vreau sa mai citesc
A(i) un dar al scrisului, frumos,
D(ar) de la o vreme-ncoace
O nostalgie-n randuri iti citesc
A(i) dreptate-n cele scrise ca:
R(ar) astazi sa mai crezi
E adevarat dar cu o completare:
A(stazi) greu gasesti cuvinte…rare!

L-am retrimis pentru ca uitasem un A din acrostih. :)

Tomata cu scufita spunea...

Bai, sa stii ca ai dreptate.
Nici pe mine nu ma mai incanta complimentele legate de aspectul meu. Poate ca nici nu mi se mai fac, sau poate pentru ca am deja un prieten si nu ma intereseaza sa arat bine pentru altii sau sa fiu atragatoare pentru a atrage atentia.

Dar undeva, adanc, inca mai tanjesc dupa vremurile alea cand ma aranjam pentru a fi observata, pentru a ma simti sexy...
Zilele trecute un coleg a vazut o poza mai veche de-a mea si mi-a zis ca aratam foarte bine... Mi-a fost dor de anul acela, cand chiar simteam si stiam ca arat bine. Acum, poate sa imi zica cine ce vrea... nu ma mai flateaza. :)
Si cred ca e de rau.

Ambasadoarea spunea...

Complimentele legate de minunatul meu fizic nu m-au incantat niciodata, mereu ii luam la misto pe cei care le spuneau:) Mai ales daca le auzeam de la cineva care nu insemna nimic pt. mine sau prea des. O, da, stiu despre ce vremuri vorbesti, si mie imi lipsesc:D

Postul asta trebuia sa fie mai lung si sa cuprinda exemple de vorbe mari pe care le folosim sau le auzim prea des, adica prea multe teiubescuri, prea multe miedoruri, prea multe superlative, rostite cu prea multa usurinta. DAR mi s-a facut sila si n-am mai avut chef sa-l lungesc:))

AncaMk spunea...

Cineva imi povestea despre obiceiul de a repeta un cuvant de multe ,multe ori... stii ce se intampla?isi pierde sensul...apoi mi-am adus aminte ca si eu faceam asta cand eram copil...iarbaiarbaiarbaiarba:)