joi, 22 ianuarie 2009

Odă lui Hipocrate

Nu ştiu ce-i mână pe oameni să se facă doctori. De inimă, de sâni, de dinţi, de ce-or fi. Dar în lumea în care mi se pare mie că trăiesc, doctorii ăştia ar trebui să ştie să vorbească, să scrie şi să nu se comporte ca nişte animale atotputernice şi atotştiutoare, care te tratează ca pe un cobai şi te pasează de la unul la altul ca într-o jonglerie macabră şi manifestă o plăcere perversă să-ţi spună orice, numai cuvinte şi explicaţii care să te liniştească nu. Nu am cunoscut nici un doctor pe care să-l simt dăruit meseriei, nici un doctor căruia să-i pese de fiecare pacient în parte, care să aibă răbdarea de a explica cauzele şi efectele unei boli, în măsura în care acestea se cunosc, care să ştie ce şi cum să recomande. În schimb, am cunoscut doctori care se uită cu ochi goi la tine, aşteptând să povesteşti o întâmplare de care să se agaţe şi pe care să o numească apoi victorios cauza sigură a îmbolnăvirii tale, doctori care căutau pe net sau în cărţi de specialitate ce ai şi ce să-ţi dea, doctori care aşteptau să le zici ce au zis medicii dinaintea lor ca să confirme că aşa e, manifestând o silă de proporţii de a mai face alte investigaţii, doctori care îşi crăceau buzunarele ca să le umpli, ca nişte curve care nu vor să presteze înainte de plată, doctori frustraţi, obosiţi, limitaţi, neciopliţi, hapsâni, inumani. Ştiu că medicina nu e o ştiinţă exactă, ştiu că te poţi simţi depăşit, că oricât de multe studii s-ar fi făcut în domeniul ăsta, ele nu ajung şi că rămân segmente neacoperite, dar nu ai nici o scuză când afişezi greaţa aia atât de des întâlnită la oameni care au puterea de a-ţi schimba viaţa, şi te dezici de jurământul făcut şi începi să ţipi ca o bestie nesătulă şi stricată la nişte oameni care vin la tine tremurând la fiecare cuvânt pe care îl scoţi din gura aia spurcată şi tu ştii că în momentul ăla eşti cel mai important om pentru pacientul tău, tu ştii că dincolo de uşa cabinetului tău el nu mai vede nimic preţ de câteva minute şi tu ştii că omul ăla, nenorocitul, îţi încredinţează şi viata şi speranţa şi viitorul. Şi în cazul ăsta, pentru a nu-ştiu-câta-oară, îmi vine în minte o întrebare de la o oră de sociologie care m-a urmărit ulterior ani la rând ca o obsesie nesatisfăcută, la care am dat şi nu am dat răspunsul potrivit: Ne naştem sau devenim oameni?

În altă ordine de idei, dar pe aceeaşi temă, am nişte curiozităţi şi-aş vrea să ştiu:
- Ce pastă de dinţi folosesc stomatologii?
- Ce ţigări fumează un pneumolog?
- Ce gel intim foloseşte un doctor ginecolog (de gen feminin, of course:)?

10 comentarii:

von stroeberg spunea...

eu am cunoscut o doctorita ,asa cum n,ai vazut tu, chiar in galati ...acu vreo 4-5 ani...a venit pe la 2 noaptea sa o opereze pe mama ,care nu avea nici relatii,cunostinte,bani...etc ...asa cum ar spune oprescu facea parte din pu*ime...si cred ca a facut operatia cu sufletul...ca altfel...

Ambasadoarea spunea...

Stiu ca exsta, Von Stroeberg, trebuie sa existe... numai ca uneori parca se pitesc bine tare...

Anonim spunea...

Foarte misto articolul... ti-am simtit nervul...:) Pertinenta intrebarea! Desi, personal, cred ca ne nastem si murim animale.

Ambasadoarea spunea...

Agarttha, nervii, nu nervul:D La mine nimic nu e intr-un singur exemplar: nici nervii, nici impresiile, nici pretentiile, nici visele, nici fluturii:))

Personal, ma iubesc prea mult ca sa cred ca m-am nascut animal si ca ma casatoresc cu un animal;;) Asta desi il alint eu "beau".

1321 spunea...

:( în cele mai multe cazuri noi, pacienţii, i-am făcut pe ei, doctorii, să fie aşa...

Anonim spunea...

hello.
as vrea doar sa remarc ca nu e chiar o crima ptr un doctor sa se uite intr-o carte ce sa-ti dea...nu le putem sti absolut pe toate, si daca se uita e ok, decat sa-ti dea aiurea ceva ce nu e bun ptr ce ai.si nici nu e rau sa intrebe pe cineva mai cu experienta, mai bine sa fie mai multe pareri...daca se poate nu total diferite:)
E o mare mizerie e drept, dar gandeste-te cum sunt platiti...un rezident are salar de 5 milioane la inceput ( din care spune-mi sincer ce iti poti asigura ), iar mai catre batranete un gunoier cu toate sporurile lui are salar mai mare decat un specialist...e corect? e oarecum de inteles acum de unde se trage scarba? sunt chestii multe care nu te lasa sa faci meseria cu placere, asa cum ti-ar fi placut poate mai in tinerete.
si la intrebari...din cati cunosc eu:pasta de dinti o schimba, ca asa se zice ca ar fi bine, se spala tot cu alta iar tigarile...din gama binecunoscuta, si da, fumeaza si pneumoftiziologii:)

Cora spunea...

Deci trebuie sa ne intalnim ca sa-ti mai schimbi parerea despre medici :)
P.S. am reusit !!!! am scos chestia aia pe care trebuie sa o scrii la comentarii :) vezi..dupa lupte lunare( seculare ar fi prea de tot :):)

Ambasadoarea spunea...

Al fara nume, stiu la ce te referi, dar cazul care m-a determinat sa scriu (iar) postul asta nu intra in categoria asta. Cateodata, le place sa fie niste lepre, serios, se vede pe fata lor o placere sadica;;)

Adriana, nu pot sa-ti dau dreptate. In primul rand, e inadmisibil sa-ti rotesti ca medic ochii prin jur de nedumerire si sa nu mai nimeresti nici cartea potrivita in care sa cauti o explicatie, ceva, de fata cu pacientul. Pai ce credibilitate mai inspiri? Iar despre platit si despre salarIUL pe care il au, hai sa te intreb ceva: I-a impins cineva de la spate sa se faca doctori, au fost obligati? Eu inteleg ca atunci cand vrei sa-ti urmezi o vocatie o faci cu daruire si fara sa stai cu gandul la remuneratii. Ca sa nu mai zic de spagi...

Cora, sambata e bine?:)
PS: In sfarsit! Bravo;;)

1321 spunea...

:) banuiam... d'aia am si scurtat commentu' meu ... :D

zana-carabina spunea...

oh well, nu l-ai cunoscut pe tata :)