24 de săptămâni

Nici nu bănuiţi voi întinderea nervilor mei, golul din stomac şi groaza cu care descopăr că mai sunt doar 24 de săptămâni, 1 zi, 7 ore, 36 de minute şi 45 de secunde până la marele eveniment. Nu că ar ţine cineva vreo evidenţă, aşa a reieşit la un prim calcul:)

În afară de locaţie (în aer liber) care e stabilită şi de naşi pe care nu numai că i-am găsit dar i-am şi testat în situaţii aparte ca să... le calculăm gradul de uzură şi de nebunie (am conchis că sunt high amândouă, deci nu am de ce să-mi fac griji cum că ar fi nişte oameni normali, în sensul de anoşti;) nu mai ştiu nimic, nu am mai făcut nimic, mulţumesc de întrebare:)

Marea problemă şi coşmarul vieţii mele este, evident, THE dress. Descopăr şi cu prilejul ăsta că în mine sălăşluiesc ca la mă-sa acasă două sau chiar mai multe ambasadoare (ca să fiu finuţă cu mine, că în perioada asta mă simt cam plăpândă;) şi că nu pierd timpul aiurea cu decizii luate şi adânc împământenite, ci se întrec în a-mi spori grijile, cutezând să mă întoarcă pe toate părţile şi să mă ameţească de cap, mai ceva ca un Long Island Ice Tea. Problema n-ar fi că sunt aşa, că e normal, zic. Dar să fiu aşa impasibilă şi să nu fac nimic, să nu întreprind nimic în sensul eliminării surselor de nervi, prin simple bifări într-o simplă agendă, mi se pare, mie însămi, culmea culmilor de nesimţire.
So, m-am chinuit să fac un colaj cu poze cu rochii de mireasă, salvate de pe vremea îndepărtată când îmi păsa, într-un folder. Acum, nu că nu-mi plac, dar nu le văd pe mine, pentru mine special. Şi tre' să înţeleagă cineva cât de important e aspectul. Unele au un singur detaliu care îmi place şi atât. La altele îmi place decolteul, da' cum eu nu sunt vreo mare lăptăreasă, graţie zgârcenii maică-mii, nu ştiu dacă e cel mai potrivit. La altele îmi place voalul, de unde reiese că ele nu-mi plac deloc, ştiu:) Altele arată ca un tort. Altele nu sunt albe. Sau sunt prea albe. Altele au flori, fluturaşi, mărgele, biluţe şi alte minunăţii care nu-mi încântă ochiul. Iar altele sunt atât de scumpe că ar trebui să vând apartamentul ca să mi le permit. Şi maşina:) Mă rog, vă dau nişte exemple:

Problema următoare, că pe asta cu rochia poate o rezolv cu o vizită la Bucureşti sau două sau trei, e că am descoperit, când era prea târziu, că data de 27 iunie nu e chiar cea mai potrivită zi să te căsătoreşti religios pentru că e postul Sf. Petru şi Pavel. Nu, nu pentru mine e o problemă, ci pentru preoţi, care merg pe principiul nu-trebuie-nu-vreau-nu fac. Aşa că, sătulă să tot aud părerile apropiaţilor, care nici ei nu ştiau sigur cum se procedează, am stat călare pe geam, la pândă, până a venit popa să ne stropească cu busuiocu'n ochi de Bobotează, şi l-am întrebat dacă se face şi cum se face să ne căsătorim şi noi ca toţi oamenii. Pe lângă faptul că mă privea cu ochi cam aghezmuiţi, n-am înţeles de ce, m-a lămurit (şi mai mult nu) că tre' să facem o cerere către episcop pe care el, popa, împreună cu alte acte (?) le duce acolo. Da, l-am întrebat şi al cui este păcatul, dacă totuşi vom obţine dezlegare de la episcop. Şi lămurită că nu e al nostru (deşi...) rămâne să mă hotărăsc în ce zi vom merge noi la preot să vorbim mai pe îndelete, aşa cum s-a exprimat chiar Măria-sa. Pentru că nu vreau să ne cununăm religios în altă zi, înainte sau după de nici o culoare.

Şi-ar mai fi firmele care ar trebui să ne amenajeze pe ici, pe colo chestii (multe chestii!!!) cu care nu am vorbit. Şi mai sunt şi invitaţiile şi mărturiile curului (naiba să-l ia pe-ăla care le-a inventat, eu oricum nu ştiu ce reprezintă) şi transport pentru invitaţi şi limuzina noastră de epocă sau nu:) Şi mai sunt şi nişte părinţi, personali, care îs la mare depărtare de mine, fizic şi nu numai, dar îşi dictează pretenţiile, parcă luându-se la întrecere cu ai beau-lui. Şi mâncarea şi băutura şi cine ne face poze şi cine ne cântă şi cine ne filmează. Horrrrrrror!!! A, şi să nu uit, eu ce chiloţi port în ziua aia?:)) Şi dacă o să am bube pe faţă, cratere, vulcani? Dacă o să mă împiedic şi mă duc cu cracii în sus? Dacă mi se rupe rochia? Dacă nu pot să mă duc să mă piş pentru că nu încap în toaletă din cauza rochiei (aşa cum, de altfel, am şi visat)? Dacă o să zică lumea că-s dementă când mă vede încălţată în pantofi verzi? Dacă mă fură cineva şi nu mă mai aduce înapoi (nici măcar ca să-mi iau partea de bani:))? Şi dacă mă prind babele-mătuşile şi mă despodobesc şi-mi trântesc broboade-n cap? Dacă mi se încâlcesc în păr toate muştili, albinili? Şi luna de miere? Şi noaptea nunţii?:))

Of, ce vă pasă vouă de drama unei nenorocite de ambasadoare;;)