luni, 2 februarie 2009

Mă declar nesatisfăcută:)












Drumul spre Bucureşti a fost o adevărată aventură din cauza unui fenomen meteorologic mai mult decât scârbos, un soi de ploaie-ninsoare foarte deasă, şi pentru că nu eram singuri pe şosele, toată apa de pe roţile maşinilor mult mai înalte decât o Micra sărea fix pe parbrizul nostru, ceea ce făcea ca timp de câteva secunde să nu mai vezi nici un rahat în faţă. Am sperat ca până ajungem la destinaţie să se mai potolească ca să ne putem plimba în voie prin centrul vechi, la pas. Am sperat degeaba şi aparatul meu foto a rămas nesatisfăcut.
Am fost în Băneasa Mall (iar) şi nu cred că-mi mai trebuie să-mi târâi picioarele aşa des pe-acolo, mai ales că am fost atât de idioată încât nu mi-am cumpărat poşeta care îmi plăcuse, pentru că aveam impresia că nu îmi place atât de mult, dar, culmea!, chiar îmi plăcea. Am mâncat chifteluţe suedeze în Ikea, sosul era un pic cam dubios pentru gusturile mele, mai ales culoarea lui. Seara am fost în El grande Comandante (iar) îmbrăcată de parcă eram dată de pomană:) Ăsta ar fi şi el încă un motiv pentru care îmi place Bucureştiul; ca şi la mare, te poţi îmbrăca oricât de ciudat vrei, fără să te arate cineva cu deştul:) Am băut o bere care m-a ameţit înainte să-mi dau seama, când dădeam semne că mă înviorez am dat fuga la bar de unde m-am întors cu un gin tonic şi o măslină (bună tare măslina asta!), muzica totuşi era mai puţin bună ca altădată, poate şi de asta nu am stat decât până la 2. Somnul de vineri noapte nu a fost chiar ca în sânul lui Adam, ceea ce m-a făcut să fiu cam ciufută la trezire. Asta şi încă altele. Sâmbătă am luat micul-dejun în City Grill, dacă nu mi se părea că nu-mi mai ajunge mâncarea, nu mai comandam cartofi ţărani, cum i-a numit ospătăriţa aia cu faţă de pichi. Apoi am pierdut vremea pe la târg, unde am obosit mai ceva ca dupa 3000 de metri garduri. Drumul spre casă a fost luuuuuuung, mai ales din cauză că şoferiţa este proaspăt lăsată de fumat şi nu prea ne-a lăsat să fumăm, ceea ce, evident, îmi provoca un chef de fumat de parcă atunci descoperisem plăcerea asta.
Plimbarea asta nu a fost deloc aşa cum aş fi vrut eu, dar nu-i nimic, de asta repetă oamenii experienţele, ca până la urmă să iasă cum vor ei:) Nu m-am întâlnit cu Cora, nu am băut ceai în Cărtureşti, nu m-am plimbat pe Lipscani, nu m-am îmbătat cum trebuia, nu mi-am cumpărat nici o carte, nici o poşetă şi nici nu m-am lămurit în privinţa rochiei. Un pic cam de rahat;;)

11 comentarii:

Cora spunea...

Pai..na..prioritatile:):)da pacat ca nu ti-ai gasit rochie... si lasa ca si eu, si Carturestii si centrul vechi , te asteptam data viitoare :) Pup :)

Ambasadoarea spunea...

Mda, prioritati peste prioritati... Nici macar nu vreau sa mai fac din nunta asta o prioritate, da' nu pot iesi din hora si se pare ca ma acapareaza intr-un mod tare ciudat:)

Pentru ziua aia, cand va fi, sa comanzi o portie mare de soare;)

Anonim spunea...

Stii unde sa te mai duci data viitoare? Aici.
http://baruri-cluburi.bucharest-guide.ro/cafenea-egipteana-valea-regilor.htm
O sa-ti placa. Mie mi-a placut tare mult. Mirosul de narghilea te termina. :)
Rochia? Da-o incolo. Ai fost tu imbracata de parca erai data de pomana la El grande Comandante. O nunta te-ncurca?! :))

Anonim spunea...

Oricum nu albaaaaaaaaaaaaaaaa.

Anonim spunea...

Si daca tot ai ajuns in Unirii, ai fost si tu macar un Guinness sa bei la Irish Pub?

Anonim spunea...

Mama ce de mesaje ti-am lasat. :))))

Anonim spunea...

Mai vrei? :p :)))
Hihihihi

Anonim spunea...

Ca mai am. :))

Ambasadoarea spunea...

Sorin, tampitule:) am auzit de cafeneaua asta, chiar am vazut o poza cu intrarea ei:) Sigur o sa-mi placa, desi nu suport narghileaua. Si nici la Irish Pub n-am fost, merci ca mi-ai adus aminte ca, de fapt, n-am facut nimic interesant, esti un simpatic;;)
Te-ai oprit din trimis mesaje exact cand devenea distractiv:D

Anonim spunea...

Pai m-am oprit, ca m-am gandit sa nu-mi stresez principessa, sa n-o supar, sa n-o enervez, etc.
Dar bine ca stiu. Revin cand iti e lumea mai draga. :D

Grațiela spunea...

Chrysler 300c!!!!!!!! ALB!