Există viaţă după nuntă?

Tind să cred că nu mai apuc ziua aia. Că cele 5 fire de păr alb de acum se vor transforma în 5 milioane de fire de păr alb până atunci. Momentul în care toate astea se vor fi sfârşit pare cu atât mai îndepărtat cu cât timpul rămas e din ce în ce mai scurt. Aşadar sunt la o distanţă de 17 săptămâni de un deznodământ grandios sau un eşec cutremurător. La stadiul în care ne aflăm azi balanţa pare să se încline sfidătoare spre cea de-a doua posibilitate. Nu-i bai! Îs pregătită sufleteşte pentru orice şi parcă, am şi obosit să mai lupt, să mă cert, să impun şi să caut specialul în orice şi să-l aduc pe tot la nunta mea. Eu cred că m-am săturat de oameni proşti şi, mai ales, de faptul că lor le place să fie nişte oameni proşti.
Mă tot gândesc la teoria aia conform căreia nunta nu o faci pentru tine, ci pentru invitaţi. Şi-mi vine să vomit! Mi-e greaţă! Păi dacă totul se reduce la asta de ce-ar mai fi obligatorie prezenţa noastră?! Îmi urăsc invitaţii. Ăia care nu au nici o treabă cu mine, care ştiu doar cum mă cheamă şi că atunci când eram mică ziceam la mămăligă gâţă şi vai, ce mă mai distrez când mi se aminteşte asta an de an, de parcă ăsta e unicul şi cel mai important lucru care s-ar putea zice vreodată despre mine. Toate neamurile astea pe care nu le văd prea des pentru că nu vreau să le văd mai des vor fi cei cu care îmi voi împărţi amintirile de la nuntă, cu care voi dansa şi la care voi zâmbi des şi fals cu un rictus de hienă care-aşa a-ngheţat. Tot ei vor fi cei care vor solicita manele bietului DJ, şi spun biet pentru că va trebuie să le reziste eroic că altfel nu-şi mai primeşte nici un ban de la mine. S-ar putea totuşi să i se pară mai avantajos să încheie un pact cu diavolul şi să fie, astfel, mult mai câştigat şi-atunci ce mă fac?!
Nimic nu pare să meargă cum trebuie. Fotografii cu care am vorbit sunt nişte cretini care cred despre ei că ştiu să-şi facă treaba, dar în realitate sunt nişte cocliţi care nu au o minimă pregătire în sensul ăsta, ei fiind de meserie, ori poliţişti, ori muncitori în Combinat. Greit!
Doamna Beau are o fixaţie pentru o manea numită vreau să plâng de fericire sau ceva de genul. Eu aş putea s-o fac să plângă dacă e şi vrea ea neapărat, da' nu ştiu dacă chiar de fericire:) Cum spuneam, mi-e greaţă şi m-a uns la suflet când ne-a sugerat ca pe timpul derulării unei manele sau două sau trei, noi, adică mirii să stăm la baie sau în pădure sau undeva şi să lăsăm lumea să se distreze că doar ei îţi dau bani! M-am scăpat pe mine de fericire la faza asta! Nu ştie ea şi nu ştiu nici eu cum să-i spun că efectiv mă piş pe ei de bani şi că pentru mine, altele sunt importante. Şi-aşa, prea normală nu mă consideră...
Cu maică-mea e amuzant în acelaşi stil. Ea trimite circulare de la mii de kilometri foarte precise şi imperative. Şi cumpără ca o descreierată nu-ştiu-ce-set-de-perle, nu-ştiu-ce-dresuri şi tot felul de accesorii. Puţin mai lipsea să îmi cumpere şi rochia. Şi lui costumul. Două zile m-am chinuit să o potolesc. Sper că am reuşit. Chiriloiu' spumegă şi fumegă că nu ne cununăm în Biserică (fiind post şansele sunt mici şi noi am zis că dacă nu se poate, asta e, facem după, când o fi, om vedea). El nu şi nu!, că e păcat, că unde mai e farmecul, alea-alea.
Sunt multe şi e greu şi abia aştept să se termine pentru că ştiu eu că după nuntă există nu numai viaţă, ci şi luna de miere îndelung visată şi aşteptată:) Dac-ar fi după mine i-aş lăsa pe ei să se chefuiască cum vor şi noi am tuli-o pe meleaguri mai calde şi mai frumoase;)