A fi sau a nu fi best friend

Îs curioasă dacă prietenii mei vor mai fi la fel, adică nu dacă ei vor fi la fel, dacă eu îi voi privi la fel, când, de fapt, niciodată nu privim o persoană la fel şi nici împrejurările nu rămân la fel şi drumurile sunt altele şi interacţiunile diferă. Poate ne învăţăm să catalogăm drept best friend o persoană care încetează să mai fie. Încetează sau nu? Dacă primeşti titlul ăsta, rămâne al tău toată viaţa? Să zicem că dacă faci vreo nefăcută, nu rămâne. Dar dacă investeşti în prietenia asta, dacă te duci mereu în piaţa accesoriilor pentru prietenii şi alegi cu grijă cele mai proaspete ierburi care împiedică răcirea relaţiei, dacă ţi-e dor mereu şi nu uiţi să suni, dacă nu te imaginezi mergând prin viaţă fără ei şi, totuşi, cu toate astea şi încă multe altele, continui să te plasezi, cu tot cu nevoile tale nesatisfăcute, undeva la mijlocul distanţei dintre tine şi ei, şi simţi că nu ajunge să deţii marele titlu de best friend când nu mai beţi cafeaua împreună, nu vă îmbătaţi râzând în acelaşi club, nu vă ţineţi de mână în drum spre vreun cabinet medical, nu mergeţi la cumpărături împreună, nu mâncaţi nici măcar în fiecare duminică împreună şi urechile care ai vrea să-ţi asculte toate prostiile, ascultă prostiile altora, pentru că urechile tale cele mai bune s-au mutat în alt oraş, ce faci?!
Cred că prieteniile au la bază toate lucrurile mărunte pe care le facem din nevoie, instinct şi gând. Ţi-aş da titlul ăsta înapoi dacă ne-am putea întoarce la ceea ce a determinat să ne catalogăm aşa. Ştii, îţi faci o idee despre ceva dintr-o nevoie absolut naturală şi constaţi că nu e nimeni nici la dreapta, nici la stânga ta. Şi începi să spui, să ceri, să impui, să cerţi, să (te) superi. Şi e păcat că faci asta şi-ţi pare rău că ai spus, ai cerut, ai impus, ai certat şi (te-)ai supărat. Pentru că dacă toate astea nu au venit firesc, de la sine, de la tine, n-or să vină nici cerute. Dar frustrarea ta creşte şi-ţi vine să-ţi bagi picioarele, dar n-o faci pentru că înţelegi şi ştii că dincolo de tine există şi viaţă şi muncă şi distracţie şi substituţi.

Şi timpul trece, sapă. În rest, nimic.