duminică, 1 februarie 2009

Her name is Dress. THE DRESS.

Şi ea nu există. Ea se încăpăţânează să nu existe. Să nu se lase găsită, probată, cumpărată.

Am fost la Expo Ideal Mariaj, Romexpo, Bucureşti, România, Europa de Est. Am fost cu speranţe şi cu pretenţii. Am plecat de acolo cu un portbagaj plin de cărţi de vizită, pliante, calendare, cataloage şi alt gen de fiţuici, obosită, cu dureri de ochi de la atâta aglomeraţie şi cu dureri de picioare de la atâtea slalomuri. Era un fel de slalom printre cretini:) Am făcut n+1 poze, am văzut mirese-fotomodele cu păr la subraţ şi am descoperit că şi piţipoancele se mărită şi că reprezintă un target sigur şi aparte, din moment ce le erau dedicate atâtea standuri. Am văzut fete, viitoare mirese care nu au simţul măsurii şi al ridicolului, care văd oglindindu-se eronat imaginea unei fete slabe, când ele sunt caltaboaşe. Am văzut viitori miri rotindu-şi ochii în cap din cauza preţurilor şi am auzit şi o discuţie (Ea: Nu ştiu dacă mă avantajează stilul ăsta de rochie. El: Pe mine sigur nu mă avantajează preţul). Am văzut rochii foarte scumpe sau mai accesibile, scurte sau până'n călcâie, înfoiate sau mai simple, albe, crem, verzi, mov sau roşii, cu zorzoane, împletituri, înflorituri, înfofoliri, cu pietricele-pietricioase-sclipitoare, mărgele, mărgeluţe, din materiale superbe la atingere sau din perdea, sclipicioase sau banale, foarte fine sau foarte greu de îmbrăcat şi purtat. Nici una nu era A MEA! Am văzut şi rochii de seară neinteresante sau chiar cu efect de vino'ncoa, costume, fracuri şi smokinguri, diferite culori şi combinaţii pentru amenajări/decorări săli, porumbei albi cu coada neagră, limuzină de epocă, trăsuri sau limuzină-tanc, buchete de flori superbe în culori îndrăzneţe, pantofi oribili şi sandale de peizancă sau, dimpotrivă, superb făcute. M-am convins că românii ştiu să pută a transpiraţie când te aştepţi mai puţin şi nu, nu-i o scuză că înăuntru era foarte cald. Am văzut 3 minute dintr-o prezentare de rochii de seară prea scumpe şi prea naspa şi o fotomodeală căreia îi tremura guşa când mergea şi părea că calcă'n străchini (emoţii, dom'le). Ca sa conchid, 10 lei, cât costa intrarea, e prea mult pentru ce te aştepta înăuntru:) Părerea mea, of course.

Poze în susţinerea celor spuse:)

şi
to be continued;)

6 comentarii:

World Wide Alinoi spunea...

Doamne, cate sunt...
Stiu senzatia aia, cand cauti ceva anume si vezi n chestii si, desi sunt ok, nu te surprizi zicandu-ti "Uite-o! A mea e!" cand ti se tot perinda prin fata ochilor.
Iti pumnii si sper s-o gasesti pe ea, pe rochiA :)

Anca Dionisie spunea...

Ai fost la Buc...de stiam puneam de cafea :) Cat despre rochie...greu problem...dar o rezolvi tu;)

Anonim spunea...

rochii cata frunza, cata iarba, pacat ca sunt asa de multe urate... de pitzi...
ei, o sa'ti gasesti rochia, probabil cand nici nu te astepti. dar parerea mea e ca nu se merita sa dai un porc de bani pe rochia de nunta, mai bine te plimbi de banii aia :D

Anonim spunea...

Ma, tu cu ce editezi pozele?

Anonim spunea...

Prea multa atentie acorzi prostioarei. Pana in final, conteaza fix cat forma canii de cafea.

Ambasadoarea spunea...

Alina, si probabil ca, cu cat vad mai multe rochii, cu atat ma indepartez mai tare de ceea ce mi-as putea dori;) Tre' sa ma-mbrac si eu cu ceva in ziua aia, deci cautam-cautam.

Anca, anuntam cu surle si trambite daca nu eram ATAT de insotita si timpul asa scurt:)

Barbie, incep sa gandesc si eu ca nu se merita...

Liana, daca colajele astea inseamna editare, e vorba de Picasa:D

Mircea Popescu, as fi vrut sa ma fac ca nu inteleg ce-ai scris...