miercuri, 18 februarie 2009

Fabulouse like me, fabulouse like you!

Numită atât de frumos în funcţia de fabuloasă şi de Barbie şi de Alina şi de Tomata, am înţeles şi mă supun regulilor, ceea ce înseamnă că trebuie să numesc nişte feminine care îmi plac mie, ceea ce am vrut eu să fac mai demult, dar se pare că gusturile mele nu rămân niciodată aceleaşi măcar pentru vreo lună şi asta a întârziat apariţia acestei liste. Ete că acum nu mai am ce face:) Precizarea nr. 1: este de la sine-înţeles că cele care m-au minţit atât de frumos, se bucură sincer de reciprocitate şi, în general, le consider interesante şi mişto pe toate cele care sălăşluiesc sub marea categorie din marele blogroll, numită FETILI;)

Precizarea nr. 2: Hon v-ar plăcea la nebunie, dacă ar avea timp şi chef să scrie mai mult, Cora şi Lola sunt născute în aceeaşi zi ca şi mine, ceea ce le face şi mai speciale:) Alice nu a ştiut niciodată că îmi încurca ideile în cap cu textele ei atât de bine închegate şi ma surprinde şi acum, pentru că, de fapt, habar n-am cine e cu adevărat, ceea ce e tare;) Pe Alina Zaharia o consider specială, fabuloasă sau cum mai vreţi voi pentru că, pe lângă faptul că scrie într-un fel anume (că tot am ocazia vreau să-i urez să scrie mai mult, mai des, mai personal; că aşa vreau eu:), mai şi cântă, ceea ce o face să crească în ochii mei afoni:). Liana, Kidha şi Vyannaenervează că sunt atât de tinere şi le doresc să nu uite că ăsta e cel mai mare avantaj al lor şi că pot ajunge oriunde (vorbea baba satului sau mama-omida din mine:)
Acum că am terminat cu precizările, să continuăm:
- Innuenda, pentru că e extrem de talentată şi de caldă.
- Bad Pitzi, pentru că are umor, mult umor şi sper să-mi lase nişte indicii când (dacă) s-o hotărî să devină o anonimă, ca să n-o pierd;)
- Miky, pentru că mă face să râd, pentru că e însărcinată şi nu se plânge de toate transformările, cum ar face disperata din mine:)
Acum, la final, încă o precizare: eu le apreciez pe toate pe care le am în lista de bloguri, pentru că nici una nu seamănă cu alta, pentru că, fiind şi eu un amestec ciudat de nevoi şi dorinţe şi amintiri, fiecare în parte mă surprinde într-un fel, îmi aminteşte de ceva sau, pur şi simplu, mă bucură cu nişte texte pe care aş fi vrut să le scriu eu, cu nişte poveşti pe care aş fi vrut să le trăiesc eu, cu nişte gânduri pe care ar fi trebuit să le am eu;) So, fetelor, ştiţi ce aveţi de făcut, trebuie să publicaţi şi voi fabuloasele pe care le citiţi, împreună cu imaginea de mai sus;)
PS: Ce distractiv ar fi să scriem despre ce nu ne place la blogurile pe care le citim cu regularitate, nu?:))

10 comentarii:

metro rider spunea...

fabuloasa eu? fabuloasa tu !! :)

Anonim spunea...

Daca am scrie despre ce nu ne place pe anumite bloguri, am risca sa le suparam pe proprietare. :P Ca nu toata lumea accepta usor critici si nu toate criticile sunt constructive. :P

metro rider spunea...

In principiu, de acord cu Tomata cu scufita, dar daca te tenteaza sa scrii despre ce nu-ti place cand ma citesti, nu m-as supara deloc... ba chiar m-ar amuza si, foarte probabil, as fi de acord cu tine :))
N-am multumit pentru scurta descriere pe care foarte generos mi-ai atribuit-o! Ma onoreaza!

Anonim spunea...

deci daca nu spui de ce ma citesti, atunci pur si simplu nu te cred! am zis! :>

Ambasadoarea spunea...

Alice, bineeee, eu:)))

Tomata, asa e, dar ar fi interesant, mai ales daca exprimarea e in asa fel incat sa nu "doara";)

Alice, da' mi se pare o adevarata provocare in sensul cel mai provocator posibil si poate chiar am sa incerc intr-o zi :D Asta si daca o sa vreau sa scap de cititori:)

Ambasadoarea spunea...

Barbie, pai esti amuzanta, te-ai plimbat prin Lisabona, ai baut vin de Porto de la mama lui (mai nou), te-ai balacit in ocean... cred ca mai simplu ar fi sa zic ca traiesti un vis, visul meu;;) Enough?

Anonim spunea...

Ha, de mine nu scapi tu asa usor! :))

vyanna spunea...

asa fata.. bine dracu ca m-ai precizat! :))

Anonim spunea...

ok, bine, sa zicem ca accept explicatia ta. Dar spune'mi ce'o sa te faci cand ma intorc acasa, cand n'o sa'ti mai traiesc visul? Va trebui sa schimbi placa,. probabil ca din cea veche nu va mai ramane decat faptul ca sunt amuzanta :)) Pot sa pun poze din bucuresti, daca vrei (desi nici macar eu nu vreau) :)) Si sa zic in loc de "azi am fost la Porto", "azi am fost in Cora" si sa descriu rafturile cu condimente :))

Ambasadoarea spunea...

Barbie, visul nu se opreste in Portugalia si nu devii mediocra daca iti duci existenta in alta tara, fie aia si a ta ;;)