vineri, 20 februarie 2009

Antrenament pentru saltul pe capră:)

Post nerecomandat băieţilor!
Pentru mine e sfârşitul lumii când sunt bolnavă şi grijile cresc cu atât mai mult cu cât mi se pare că ceea ce am eu nu a mai avut nimeni niciodată şi că nici un doctor de pe faţa pământului nu ar putea să mă trateze corepunzător. La asta adăugaţi şi o părere cam proastă despre medici şi o superioritate din partea mea şi gata, apocalipsa se şi instalează ca la mă-sa acasă. Eu sunt un pacient scârbos, enervant, stresant, neascultător, care vrea să ştie tot. Adică tot ce îţi trece ţie prin cap ca şi doctor în timp ce mă consulţi, tot ce ai învăţat în facultate, tot ce vezi, tot ce crezi, tot ce bănuieşti, tot ce gândeşti, tot-tot-tot. Dacă mă tratezi cu superficialitate, dacă râzi zeflemitor, dacă o faci pe grozavul, pe inabordabilul sau pe atotştiutorul, dacă nu explici sau te exprimi analfabetic, pentru mine eşti prost şi aşa te voi şi recomanda altora. Pentru că da, eu nu tac! Ştiu că sunt o primitivă şi că mă manifest ca atare când vine vorba de ginecologi şi ale lor mese-capre, dar nu cred că sunt singura tâmpită care vrea ca într-un astfel de cabinet să se simtă cât de cât confortabil şi care are pretenţia ca atunci când te schimbi să o faci în spatele unui paravan unde să găseşti un halat din hârtie-plastic-ceva în care să te înfăşori înainte de saltul pe capră. Şi nici nu mi se pare o exagerare să vorbeşti cu mine, nu să dai din cap ca un surdo-mut-special. Şi dacă n-ai umple cabinetul ăla de atâtea asistente sau prietene care să se holbeze-n curu' meu, ar ajuta mult! Mă rog, până nu găsesc un ginecolog care să îndeplinească minimele mele condiţii sau până nu-mi adun ovarele de pe jos, eu nu mă duc nicăieri:) Cu asta, îmi recunosc primitivismul, oroarea şi inconştienţa, ca să nu mai aibă nimeni nici un dubiu;;)

7 comentarii:

metro rider spunea...

Ce as dori sa inteleg este cum ti-ai propus sa ii testezi in prealabil pe bravii practicanti care au onoarea sa "se uite" si sa-si dea cu parerea? :)
Si ca tot s-a ivit ocazia, afla ca eu am cerut si medicului stomatolog sa evacueze intreaga asistenta, caci cavitatea mea bucala e la fel de speciala si intima ca si zonele considerate astfel de acceptiunea comuna :)

Ambasadoarea spunea...

He!:) Pai ma duc sa vorbesc cu ei, mai fac o ecografie, un control la sani da' refuz politicos si cu nasul pe sus in acelasi timp "saltul pe capra" din unul din motivele enumerate:D In timpul asta ochii imi fac in cap ca girofarul, vad tot si ii provoc la discutii; daca cumva indraznesc sa balbaie abia 2-3 cuvinte la misto, fara sa ma lamureasca am tulit-o si nu ma mai vad a doua oara:))
Ce bine ma faci sa ma simt cu marturisirea ta! Parca ma simt normala:D

Unknown spunea...

imi place enorm, cu voia ta am sa mai trec pe aici... salutari...

Ambasadoarea spunea...

Paul, sa mai vii, las usile deschise;)

metro rider spunea...

Buna strategia, doar ca reclama consum suplimentar de resurse :) Succes! :)

Ambasadoarea spunea...

Right! Da' daca l-am gasit pe "ala", crezi tu ca nu-i caut nod in papura in continuare? Iti spun eu, orice, numai sa nu fac saltul:))

Anonim spunea...

Aveam o prietena care spunea ca o dispera (si in acelasi timp, o amuza) cand merge la ginecolog, si, in timpul consultatiei, doctorul se uita in gol si, pipaind, spune de parca ar citi in globul de cristal: "ti-a venit la 14 ani, nu ai avut nici o operatie, etc".

Just a thought...