Mi se pare un non-sens să folosești grade de comparație în iubire. Și nu e corect să spunem îmi iubesc mai mult fratele decât sora, mai puțin prietena decât verișoara, mai mult iubitul decât părăsitul, mai puțin cățelul decât copilul, mai mult mama decât tatăl, mai mult copilul decât soțul sau îmi iubesc la fel copiii ori pe toți iubiții mei i-am iubit la fel.
Ani la rând m-a ars gândul că maică-mea o iubea pe sor-mea mai mult decât pe mine, de ce dacă eu eram mezina nu mă iubea pe mine mai mult?! Deși ne cumpăra același număr de haine și ne tundea pe amândouă la fel de urât, mulți ani am crezut că eu sunt cea iubită mai puțin. M-a săpat gândul ăsta. Un șanț pe care nu-l vedeam niciodată umplut se căscase între noi, eu știam că e acolo, rece și gol, oare ea nu-și dădea seama, de ce nu-și dădea seama, de ce lua totul ca pe o glumă când îi aduceam atâtea dovezi?! Era posibil să nu-i pese? În adolescență citeam mult mai mult decât comunicam cu membrii familiei. Din când în când ne mai nimeream la aceeași masă, cel mai des în weekend, eu acră cum am fost (aproape) întotdeauna în relațiile cu ei. Într-una din zilele adolescenței mele, probabil pentru că nu primisem ceva ce cerusem, i-am pus în cutia poștală niște rânduri, din care nu-mi amintesc decât nu-i drept să fii pentru una mumă, pentru alta ciumă! Nu vreau să știu nici acum cam ce-a putut să simtă când a citit cuvintele astea, supărarea din ziua aia spunea oricum totul. Nu mi-a ajuns. Mă simțeam nedreptățită și-aș fi făcut totul să recunoască asta, m-aș fi potolit și eu. De ce nu recunoștea? N-a recunoscut niciodată... cât am chinuit-o eu și tot n-a făcut-o...
Abia în anul când i-am anunțat pe ai mei că mă mut cu Clisti, adică acum aproape 2 ani jumate, șanțul a început să se umple... Comportamentul ei, numărul apelurilor zilnice și al invitațiilor la masă măcar la fiecare prânz și la fiecare cină au adus cu ele și amintiri din vremuri trecute, limpezindu-le, și mi-am dat seama (chiar dacă și acum, din când în când, mai am scăpări) că pe mine, ca și pe sor-mea, m-a iubit și mă iubește cel mai mult. Doar că altfel. Potrivit cu mine.
Un comentariu:
Dedic un "Hm" contemplativ, pentru ca incep sa ma identific la anumite chestii cu tine. Asa am zis si eu de ai mei,si tot asa: de cand m-am mutat, incep sa-mi dau seama de adevarurile profunde care au stat in spatele "nedreptatilor" si "indiferentei", sau mai stiu eu ce acuzatii infantile inventasem. Grea treaba sa fii parinte! Si nici nu te invata nimeni cum s-o faci, ca n-are cum.
Trimiteți un comentariu