marți, 1 iunie 2010

A cam trecut un an de când ploua cu soare la nunta noastră...

Mă gîndesc că a cam trecut un an de zile de când un "Da" oficial m-a teleportat în cealaltă parte a lumii. E o altă parte a lumii cea în care am ajuns ținută de mână și de inimă și-mi pare rău că m-am străduit pentru ziua aia să-mi iau rolul în serios, să mă raportez la ceilalți, să mă văd cu ochii lor și să mă port așa încât ei să creadă că sunt importanți pentru mine și că în absența lor n-aș mai fi putut să râd cu toți dinții și cu toate celulele ființei mele.
Dacă m-ar întreba cineva care ar fi acel singur și cel mai important motiv care m-ar face să mă mai mărit o dată și înc-o dată și-apoi iar și iar, acela ar fi de fiecare dată legat de ce am simțit în ziua și seara nunții, de cum l-am văzut pe el, imagine care mă însoțește mereu de atunci și care-mi umple sufletul de baloane colorate, vată de zahăr și artificii. Nu am avut nunta în aer liber cum a fost stabilit, tortul a fost un rahat etajat, rochia acum o găsesc a fi oribilă și-atunci era extrem de lipicioasă, lungă și țepoasă, am uitat de artificiile pentru tort, pe melodia de la primul dans n-am făcut decât să mă atârn de gâtul lui cu gura întinsă la maxim ca un elastic, într-un râs pe care nu l-am mai cunoscut de-atunci, să-l sărut și să mă las sărutată în fața tuturor ochilor cu nerușinare, machiajul și coafura au fost extrem de neconforme cu mine, brățărica de care eram atât de mândră s-a dezmembrat bobiță cu bobiță, buchetul s-a ofilit înainte să ajung la starea civilă, pozele fotografilor, deși cam scumpe, nu ne-au prea reprezentat, muzica a lăsat tare de dorit...

... dar ochii lui, sclipicioși și jucăuși, capul lui înfășurat tot într-un zâmbet like no other, m-au făcut să alerg pe toate cărările și prin toate cotloanele sufletului meu, să mă mir, să râd, să plâng, să țip, să tremur și să-mi dau seama că aceste clipe rămân mereu ale mele, nu ale invitaților, nu ale părinților sau prietenilor noștri, nici ale lui, doar ale mele, ele sunt pentru mine icoana relației noastre. Deși mi-e dor de ea și mă doare absența ei de pe degetul meu cum te doare piciorul care a fost amputat, nu am nevoie de o verighetă să-mi întărească convingerile și nici nu simt nevoia să mă arăt lumii ca fiind măritată... altceva mă face să tânjesc după ea, un sentiment ciudat de apartenență, de lipire, mă simt mutată în sufletul lui și vreau să se vadă că am cheia lui pe deget...

Pentru că avem o convenție tacită, ziua de 27 iunie trebuie să ne prindă într-un loc frumos, de unde să ne întoarcem cu o poză care să stea în albumul destinat doar amintirilor din această zi. Pentru că mă tem de apucăturile mele de însărcinată și pentru că n-am primit nici un indiciu până acum că m-aș putea simți la un moment dat mai bine (vreo câteva zile), o să rămânem în țară, caut o destinație în care să ne sărbătorim. Da, pe noi ne sărbătorim. Sugestii?

10 comentarii:

Ionouka spunea...

Ce frumos ai scris... Si eu cind ma gindesc la nunta mea, de la care acusi se face un an, ce retin cel mai clar e cum l-am simtit pe el in orele alea, cum am fost noi o echipa, ECHIPA, complicitatea dintre noi...

Eu, daca m-as simti bine si-as avea chef, as merge la Balcic sa sarbatoresc. Nu e in tara, dar nici departe nu e. Romantic, liniste, mincare buna...

elEna spunea...

oriunde mergeti, sa duci cu tine gandurile astea... n-o sa va lipseasca nimic!

Ambasadoarea spunea...

Ionouka, pai nu e nimic mai important. Voi cum sarbatoriti?:) Ma incanta ideea de mare, de Balcic, dar nu de soare, caldura si aglomeratie... se poate totusi si ca masina sa aiba ultimul cuvant, sa ne duca ea unde-o vrea.

Elena, asta e sigur;)

Ionouka spunea...

Noi nu ne-am gindit unde sarbatorim, mai ales ca sigur n-o sa am liber. Asa ca intr-un weekend, ori Balcic, ori ceva pensiune la tara, aproape de bucuresti...

Unde vad si eu poze de la nunta voastra? Nu gasesc deloc p-aici prin blog...

>:D<

Ambasadoarea spunea...

Ionouka, ori sunt eu cretina ori inca dorm, ca nici eu nu gasesc vreo adresa de mail unde sa-ti trimit niste poze doveditoare:) Pe blog nu mai sunt.

Ionouka spunea...

ionouka@yahoo.com

Can't wait!

Margeluta spunea...

Ce frumos ai scris! M-a emotionat articolul asta, mai ales ca si eu ma casatoresc la vara, in iulie! Casa de piatra! ;)

Ambasadoarea spunea...

Felicitari, Margeluta, iti doresc o nunta frumoasa si casa de piatra!

Laura spunea...

E o cronica frumoasa 'de nunta'. Cred in tot ce ai scris desi am trecut doar pe la starea civila, acum imi doresc ca pt cea de-a doua parte si cea mai importanta cred eu, sa me 'prezint' altfel.

Stii ca sunt multe cupluri care se destrama din cauza stresului provenit din organizarea acestui moment?!

Laura spunea...

Uneori am impresia ca nunta nu o faci pt tine, ci pt rude si alte neamuri proaste, pt prietenii putini la numar si pt nenumarate cunostinte care, in ciuda tuturor eforturilor tale, vor avea intotdeauna ceva de comentat.