... îi văd la tivi pe mai marii si mai tarii noștri conducători/parlamentari/deținători de funcții înalte vorbind și gesticulând ca niște neanderthalieni și n-am să înțeleg pân-am să mor cum a devenit posibil ca unu' ca Becali și una ca Eba să ne reprezinte în Parlamentul European, cum și de ce e posibil ca unu' care are atâtea capete de acuzare în procese de-ar speria pe cel mai fioros balaur imaginat vreodată să fie lăsat să zburde și să fie judecat în libertate, alături de alți inocenți din ăștia acuzați (doar) de crimă organizată cu o așa lipsă de importanță și de greutate de parc-ar fi the same cu furtul unei acadele din mâna unui copil.
... intru în contact, mai mult sau mai puțin direct, cu învățători (grație nepoților) și cu profesori care îs mai prost pregătiți ca un copil de clasa a doua. Mi-e rușine-rușine-rușine că de la ei vor învăța și copiii noștri și pe unii ca ei îi vor avea ca prim secund model în viață. Ce s-a întâmplat cu învățătorii și profesorii pe care i-am avut noi (sper să nu mă întind prea tare cu ideea asta și să consider aiurea că toți am avut măcar o învățătoare sau o profesoară de română care să ne facă să vrem să ajungem la maturitate măcar jumate din ce reprezintă ele, ca și pregătire, bun-simț)?
Și da, mă, eu aș pune ca și condiție eliminatorie cunoașterea limbii române (scris și vorbit) pentru toți cei care vor să acceadă la funcții/posturi care implică contactul cu mai mult de 3 persoane pe zi, care se vor a fi niște modele pentru ceilalți sau care reprezintă în orice fel interesele unei mase.
... nepotul meu de clasa a patra îmi pune sub nas o problemă de matematică care mă face, shame on me!, să mă îndoiesc că aș fi trecut și eu vreodată prin școala primară. Ce naiba-s așa complicate și cum să-i explic lui cum am făcut de am ajuns la rezultatul ăla (dacă am reușit și m-am prins într-un final) când metodele (mele) folosite îi sunt (încă) complet străine?
... am vise care-mi transmit informații pe care nu le-am știut niciodată. Ultimul din această categorie e cel pe care l-am avut când am început să citesc Convorbirile cu Octavian Paler. Nu citisem nici 20 de pagini când am visat într-o seară că îmi explica ce mare prostie a făcut că și-a luat în rate pe 30 de ani o mașină, Opel parcă, și că acum, când nu mai are mult de trăit, se gândește că fiului său n-o să-i convină să-i rămână în cârcă o așa rată. Mi s-a părut ciudat, n-am știut niciodată nici un fel de detalii despre viața personală a lui Octavian Paler.
Cred că mă cam opresc, dacă aș mai continua mi-aș face șanțuri în cap de atâta scărpinat.
Mulțumim celei dătătoare de leapșă, nu mai făcusem una de (prea) mult timp și le invit pe Ionouka, Liana și Barbie să se scarpine și ele, că doar toți ne tragem din maimuțe, în cazul ăsta, niște maimuțe speciale, se-nțelege:)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu