luni, 22 noiembrie 2010

Aș vrea

... să merg cu trenul. Să tot fie vreo 5 ani de când m-am urcat ultima oară-ntr-unul. Da, mă duceam pentru prima oară la mare cu beau-ul. Vacanța asta a rămas în memoria noatră ca fiind una atât de nasoală că ne umflă și râsul amintindu-ne.

Dar acum, mă uitam în gol pe geam (între timp s-a și întunecat) și m-a apucat un dor de ducă, undeva departe, nu undeva anume, vreau să adorm în huruitul ăla (mai huruie trenurile, nu?), vreau (deși nu se mai poate) să fumez o țigară pe hol, la geam, să urmăresc copacii, dealurile și vacile, să răsară și să apună soarele la geamul compartimentului meu, să întind pe măsuța aia mică 2 sendvișuri cu orice și salată verde, să deschid o carte sau un album de poze vechi, să râd de cât de inspirate mi se par rândurile sau cât de aiurite fețele, să mă prefac că dorm când vine controlorul (sau cum îi zice), să cobor într-o gară să-mi iau o revistă și să-mi tremure inima de teama că o să plece trenul fără mine și, dacă tot visez cu ochii deschiși ... cușeta să fie matrimonială.

Îmi place să plec la drum cu mașina și-n mod clar îmi place să zbor, dar trenul ... are așa un aer nostalgic de vremuri în care nu se putea altfel, de vacanțe la mare sau la munte... și azi îmi trec prin fața ochilor
- imagini cu mine pe la 15 ani fumând prima țigară la Bușteni, era Kim și eram sigură că n-o să mai fumez niciodată, mă iubea un băiat mișto pe care îl iubeau 2 colege, eu nu, și care-mi cumpăra mie gogoși și lor nu, eram atât de inocentă (sau proastă, merge și-așa:) că mi se părea grozăvia de pe lume să beau martini la o masă dintr-un bar, ca oamenii mari.
- imagini cu mine la o vârstă nedefinit de mică, mă ținea în brațe sau de mână maică-mea, mă uitam pe geam, era iarnă, frig și-n apropierea unei gări era o apă înghețată pe care cineva scrijelise (cu patinele?!) un cuvânt care a răsunat în tăcerea de pe hol ca un clopoțel, când am început, încet, pe bâjbâite, să citesc: p... u... l... și un a astupat de mâna maică-mii. Mult timp n-am înțeles de ce nu m-a lăudat nimeni c-am citit un cuvânt întreg.
- imagini cu mine și cei mai ochi verzi (duși pentru prima oară la mare în anul ăla) pe la 18 ani, mergeam la Neptun ca să descopăr că cel pe care îl iubeam de-mi plesneau ochii-n cap, mă înlocuise, la o zi după ce-mi spusese că-i nașpa rău că nu pot merge cu el la banchetul de sfârșit de liceu, cu una mai creață sau mai blondă sau mai la-ndemână, nu mai știu cum a fost exact. Deși a fost un dus și-un venit rapid, ziua aia a fost mai plină decât un concediu întreg și n-am uitat nici acum fețele celor 2 spectatori din gara din Constanța, care se uitau și ne făceau tot felul de semne și invitații, iar noi le-am răspuns cu un sărut improvizat (era mare distanța ca să vadă ei cât de greu ne era să nu râdem cu toți dinții) și ne rugam să plece dracu' trenu' mai repede ca să nu urce ăia peste noi.
- imagini cu mine și altă zăludă cărând 2 genți imense plus 2 rucsacuri pentru 4-5 zile de Costinești:) Asta e încă o vacanță care-mi confirmă faptul că am noroc și întâlnesc oameni frumoși. Sau poate doar așa era atunci, pe la 20 de ani.
- imagini cu mine, beau-ul (asta a fost prima noastră vacanță) și o gașcă, mergeam la Predeal de Crăciun, ne dădeam cu sania și-mi pocnea curu' la fiecare căzătură, beam vin fiert cu mere și portocale la cota nu-știu-care și ne hlizeam la capetele de animale împăiate de pe pereți...

Hai că mă trezesc, cineva trebuie să spele vasele! Looooliiiii? :)

2 comentarii:

shmeny spunea...

trenul e clar cel mai marfa. nu se poate inlocui cu nimic.

Ambasadoarea spunea...

True story :D