Din jurnalul unei fumătoare abstinente

Ziua a 2 a:

Am senzaţia că am pierdut ceva important din viaţa mea. Într-un mod ciudat, nu mă mai simt liberă să fac ceea ce vreau, când vreau.

Nu mai beau cafea pentru că nu mai fumez. Nu mă mai întâlnesc cu prieteni fumători pentru că nu mai fumez. Nu mai citesc pentru că fumam când citeam. Nu mai ies în oraş şi nu ştiu cum naiba să fac cu tot timpul ăsta pe care-l am acum pe cap. Nici la telefon n-aş mai vorbi pentru că eu fumam când vorbeam la telefon. Mă uit seara la beau şi el la mine şi parcă nu ştim ce să facem cu noi. Parcă aşteptăm să treacă timpul ca să ajungem undeva. Unde? Habar n-am. Dar parcă stă să vină ceva şi noi aşteptăm. Da, aşteptăm să vină ziua când vom fi iar liberi să fumăm. Am, peste toate astea, pornirea de a mânca compulsiv; deh!, tre să facă ceva şi gura mea dacă nici o ţigară nu-i mai atinge buzele:)
Timpul pentru noi se măsura în ţigări: după baie o ţigară, înainte de culcare o ţigară, după masă o ţigară, ţigara de după, ţigara de plictiseală, ţigara telefonică, ţigara boemă, ţigara cititoare, ţigara nervoasă, ţigara cu planuri, ţigara care ţinea companie ţigărilor prietenilor veniţi în vizită, ţigara când găteam, ţigara când mă uitam pe geam; viaţa mea era plină de ţigări. De ce mi s-o fi năzărit să renunţ la ele nu-mi amintesc. Cred că era vorba de nişte bani, de sănătate parcă da' nu mi-e clar nimic acum...

Vreau să fumez! Dar pentru că nu sunt în stare să mă opresc la numărul de ţigări pe care le fumez cu plăcere (pentru că-s haplea) va trebui să îndur. Sau să nu îndur? Să mă las iar cucerită de fum, să-l las să se aşeze pe toate hainele mele, să se cuibărească în poşetele mele şi pe dinţii mei?

Da, îs dependentă, îs în sevraj şi-aş fuma o ţigară şi cu ochii.