Lumea asta e toată o mare grădină. Prin ea zboară fluturi mai mici sau mai mari, mai coloraţi sau mai şterşi, cu capul mare sau doar cu ochii larg căscaţi, fluturi-copii sau fluturi-adulţi, fluturi talentaţi sau spectatori, pragmatici, simpli, solitari sau familişti. Eu îi adun pe toţi aici, voi alegeţi şi dacă şi cât şi care dintre ei vă plac;)
Dacă eu îi învăţ să zboare,
- e cineva care iubeşte copiii atât de mult pe cât mi-e mie frică de naşteri şi reiese asta din fiecare pagină a blogului ei numit simplu fluturi;
- apoi am găsit la el acasă un fluture care activează din 2005; îmi place stilul lui de a scrie despre nimic şi despre tot, cu genul ăla de umor în exprimare care zice (stilul) că nu e o acritură de om; sau mi se pare:)
-fuge după fluturi o puştoaică de la mine din ogradă ca să zic aşa, căreia aş vrea să-i spun că aceIaşi întrebare nu e o formulare demnă de o fată de 18 ani şi sunt sigură că a fost doar o scăpare;) E poate nedrept că specific tocmai asta din tot blogul ei, de asta o să adaug că îi admir dăruirea, intenţiile şi pasiunea pentru franceză şi cred că o să devină un adult frumos;
- nu ştiu dacă sunt chiar genul meu fluturii exotici, dar nici nu trebuie, că nu pentru mine s-au inventat:)
- fluturi de decembrie? de ce nu? mai ales când crezi că cele mai simple lucruri sunt minuni.
- sertarul cu fluturi. îmi plac posturile scurte dar bogate, cu substanţă.
- cuvinte şi fluturi. altfel de fluturi. pentru altfel de oameni.
- un fluture prin lume, feminin, student, nervos, neastâmpărat şi cu drag de mare.
- eh, în dimineaţa unui fluture nu m-am trezit niciodată. Mai ales că dimineaţa asta e a unui zmeu clandestin de fapt. Bă, să ştiţi şi voi, zmeismele sunt mişto, dar puţine! Nu?:)
- aripi de fluture. cu fotografii în spinare.
Cam asta e. Dac-or mai fi, i-om mai găsi:) Păreri şi comentarii- binevenite.

5 comentarii:
Eu raman la fluturii tai. Si doar ai tai.
;)) ce frumos, si eu ma gandisem sa strang, sau macar sa salut, fluturii din blogosfera.
Greseala mea (nu am diacritice,deoarece nu sunt la compul meu) te rog zi-mi si in ce articol ai remarcat...
multumesc frumos pentru atentie.
Este interesant si de apreciat faptul ca "ai prins fluturii blogosferei in plasa acestui articol"
Liana, poate si pt. ca am avut ocazia sa ne privim ochi in ochi, ca sa zic asa:)
Puck, pai eu ma consider salutata:) Si ai putea sa-i strangi si tu pt. ca sigur "caracterizarile" ar fi altele.
Ame Libre, am reusit in sfarsit sa fac asta si-a fost o placere;)
http://ame-libre.blogspot.com/2009/05/tu-ce-ai-face-daca-ai-stii-ca-nu-mai-ai.html.
Multumesc pentru aprecieri.
Trimiteți un comentariu