Din jurnalul unei fumătoare abstinente. The end.

Ziua a 3 a:
Pare cea mai grea. Sau aşa tre' să fie, din ce în ce mai greu.
Azi nu înţeleg de ce mă supun chinului, de ce mă lupt, de ce nu cedez dracu'. Nici unul dintre avantajele lăsării de fumat nu-mi trece prin cap, parcă nu le-aş fi ştiut niciodată, parcă nici n-ar exista. În schimb, tot bifez descoperirea unui nou dezavantaj. Deşi eu şi tot restul lumii am crezut că beau-ului o să-i fie foarte greu, spre imposibil chiar, să renunţe la ţigări, iată că el n-are nici o problemă şi nu disperă ca mine. Recunosc, sunt o turbată. Îmi dau seama că mă gândesc prea mult la ţigări, dar mi-e poftă şi-mi tremură plămânii de plăcere numai cât mă gândesc cum i-ar învălui fumul. So sick.

Ziua a 4 a:
Aseară a venit naşul pe-aici şi l-am adulmecat, simţeam o nevoie stringentă şi voiam cu dis-pe-ra-re să simt miros de ţigară. A dracu', mirosea a Lenor. Mi-a lăsat o ţigară şi sunt fericită că o ştiu acolo, pentru mine. Azi însă, am o stare de rău când mă gândesc la ţigări, la fumat. Încep să mă simt specială că am reuşit aşa o performanţă. Cu siguranţă ieri a fost momentul critic. Odată depăşit, mi-am găsit liniştea.
Seara: Beau-ul voia să-mi fumeze ţigara. Sau să o fumăm împreună. Culmea, eram tentată ca naiba. Iar mă întreb de ce mă chinui că oricum n-o să rezist fără ele...

Ziua a 5 a:

Aş vrea să întâlnesc o persoană care să mă înveţe să fumez 3 ţigări pe zi. Pentru că mi-e clar, o viaţă definitiv fără ţigări nu poate fi a mea.
Seara, fix când s-au împlinit 5 zile de abstinenţă tabagică, la oră, minut şi secundă, am aprins ţigara de la naşu'. Eu m-am ales doar cu 3 fumuri. Şi nu, nu mi-a fost rău, nu am simţit nevoia să o fumez şi pe următoarea. Doar m-am liniştit, mi-am eliberat mintea de apăsătoarea dorinţă de a fuma.

________

Acum, fără să mă intereseze cât credeţi voi sau voi sau voi că vom reuşi sau nu, avem un plan care a venit atât de natural după astea 5 zile, că mă-ntreb cât de cretină pot să fiu de nu m-am prins până acum că, de fapt, asta e soluţia şi asta e varianta care ni se potriveşte. Pentru că ştiu că oamenii au talente nebănuite de a batjocori şi zădărnici eforturile celor care încearcă să-şi învingă viciile şi dependenţele, voi înceta să mai vorbesc despre asta.

Ca să conchidem, asta am înţeles eu din experienţa stop-fumat:
- ca şi fumător de cel puţin 10 ani de zile, cum e cazul meu, teoria m-am lăsat de fumat de-fi-ni-tiv e nu numai demoralizatoare ca naiba, dar, din start, sortită eşecului. Părerea mea e că odată fumător, mereu fumător, în sensul că îţi păstrezi titulatura asta (doar pentru confortul psihic şi poate temporar), fără obiectul viciului. Dacă încerci şi cauţi să te obişnuieşti cu ideea că n-o să mai fumezi niciodată, intri într-o stare de semi-depresie, apatie şi pofta de a fuma n-o să dispară niciodată. Şi asta pentru că psihicul nu face faţă diferenţei. Sper că-s clară...
- dacă există un imbold din categoria probleme de sănătate sau sarcină, de exemplu, şansele de reuşită cresc considerabil. În absenţa lor, fără un stimul mai serios... cam greu. Pentru mine, cel puţin.
- nu toată lumea poate să se lase de fumat, aşa, pur şi simplu, zic că e ultima ţigară şi gata, nu mai fumează în veci. Tocmai de asta s-au inventat programale anti-fumat, în care eu cred, de asta există Nicorette, plasturi and others.
- sfaturile în general nu ajută, dar cât de bine e să te sprijine cineva, mai ales un ex-fumător, pentru că înţelege mult mai bine prin ce treci şi nu o să i se pară că ai luat-o rara dacă îi spui că ţi-ai fuma şi părul din cap de poftă.
- cum ziceam, fără cretinii care-ţi vor spune că n-o să reuşeşti, care râd de ideea ta, care îţi dau expres fum în nas, care te îndeamnă să fumezi, care te ameninţă că nu mai trec pe la tine dacă nu îi laşi să fumeze în casa ta, care râd de tine că vrei să le reduci şi-ţi spun dacă nu reuşeşti ţi-am zis eu cu aerul ăla de superioritate complet scârbos, nu se poate!!! Fiţi atenţi, unii dintre ei sunt mai aproape decât par!:))

Vă urez succes, dacă aveţi vreun gând de-a vă lăsa dracu' de ţigările astea (bune)!;)