vineri, 22 noiembrie 2013

Născută într-o joi, luni avea deja 3 ani

Povestea acestor 3 ani ar putea fi spusă, pe scurt, chiar așa: am născut-o într-o joi (și asta e și va rămâne cea mai vie amintire a mea), iar luni avea deja 3 ani. Pentru că timpul, animal nehalit, înghite zile, luni și ani, de-ajungi nedumerit la nunta copilului tău:p Mă sufoc de dragoste când mă uit la pozele ei, când era cât o gogoașă cu mâini și picioare, mă mir că n-am înghițit-o, mă mir și mă mir că e, că mi-au dat-o mie (oricine ar fi ei, cei care se ocupă cu livrarea fericirii în lume) și de când o am pe ea, simt că am tot, ea cu mâna ei mică a împins ce nu-mi era de trebuință în afara vieții noastre, ea a șters singură geamul existenței mele și-a făcut ca totul să fie clar, frumos și senin. Mulțumesc, creatură perfectă, tu mi-ai așezat inima în piept și-ai pudrat-o cu zaharuri alese care nu îngrașă decât iubirea asta de mamă!
E cam grozav să fii martorul creșterii și dezvoltării ei, uneori amețești de la viteza cu care se întâmplă toate, alteori îți scuipi în sân de frică și-ndrugi instinctiv, pe muțește, rugăciuni pe care nu ți le-a dictat nimeni la ora de religie și-n rest, zilele trec, ce să facă și ele, au atâtea să ne mai aducă!

E o zvârlugă. Îi place să danseze și-o face cu ritm, cu scheme, cu atitudine.
Când i se pare ei că spune o prostie, râsul îi zbughește din gură ca un iepure care-a descoperit șampania. Nu poți să fii în altă cameră, să faci o treabă, că lași tot și vii să vezi spectacolul și să-ți umpli buzunarele inimii cu râsul ei colorat ca o pungă de m&m's.
Și-a tras voce de narator și seara, la culcare, îmi spune ea mie povești. Sunt ori despre un șoricel care merge la grădiniță, ori despre un elefant (ori chiar, varianta combo, șoricelul e prieten cu elefantul).
E un copil grozav, grozav-grozav. Io-s ciudata, că, uite, îmi vine să plâng când mi-o laudă educatoarele, când mă uit la desenele și picturile ei de la grădiniță, bineînțeles că nici un pictor nu a pictat vreodată atât de frumos ca ea:))
Are totuși și bufnelile ei, când nu poți să-i intri în voie și-i încăpățânată și tazmanian (just like her lovely mother:D), dar astea, deși îs enervante, le iau ca pe niște semne bune, în primul rând pentru că se manifestă (și așa).

Când mă vede încruntată, râde la mine și-mi spune fațe-te fumoasă, mami! Fă-te frumoasă. Și mă fac, ah, cum mă fac și cum, de dragul ei, ce nu m-aș face!
Ne frecăm nasurile cum facem de când ne știm și ea, sensibilă și romantică, îmi spune mi-era dor di muții tăi, mami!.

- De ce-ai făcut febră?
- Petu că n-am fost atentă, mami.

Vorbește singură în baie (în timp ce eu cred că se spală pe mâini, dar ea de fapt spală chiuveta): A muți ani. Ții ce-nseamnă asta? Înseamnă să tăiești.

Mami, veau să chețc și eu mică! 

Veau mai multă pâine la colecție.

Copaculeee, tezește-teee!, urlă îmbrățișând trunchiul unui copăcel.

Mergem să cumărăm bani. De la Kaufland. În ziua aia am aflat și eu că se vând bani la Kaufland, dar nu i-am găsit niciodată la raft. Vă dau acest pont, poate aveți mai mult noroc ca mine.

Baticu' cu căciula sunt petini, mami.

Mami lu' ciori se duc și ele la Kaufland, nu? Da, da, precis:))

Ne desenează. Mami, tati, ea. Toate desenele ei se termină întotdeauna după ce a unit toate mâinile între ele. E kind of aww (oh, pe cine păcălesc, totally aww:p).

5 comentarii:

Anonim spunea...

Esti o fericita! Felicitari pentru curajul de a o aduce pe lume! In zilele noastre, cum se spune...chiar daca suna banal, cred ca e un act de curaj sa aduci pe lume un bebe mic. Si sa-l faci mare! :)

Alina

Anonim spunea...

Ai scris superb ! Mi-au dat lacrimile la primul paragraf :D

Cristina

Ambasadoarea spunea...

Multumesc:p

Ioana spunea...

Vaivai ce text minunat si perfect ai scris, musai ca Iris e minunata si perfecta, dar si tu esti cam misto! La multi ani, sa te uimeasca si sa te iubeasca asa toata viata ta!

Ambasadoarea spunea...

Ah, meeerci, Ioana, nu stiu de mine, dar ea precis e!:D