joi, 28 noiembrie 2013

Poate sună la fel, dar nici un "te iubesc" nu seamănă cu altul

A început să ningă. Fulgi mari se rostogolesc din cer ca să se culce de tot în părul meu.

Mi-amintesc noaptea aia dintre ani, în care, îmbrăcat la 4 ace, stăteai în genunchi lângă mine, cu mâna pe fruntea mea și mă-ntrebai dacă n-ar trebui să mergem totuși la spital. Nu trebuia, mă lovise o banală gripă, o ignorasem, cum fac cu toate lucrurile care nu-mi convin, dar ea se dovedi mai puternică și mai urâcioasă. În încăpățânarea mea, îmbrăcasem rochia roșie și, făcută covrig pe canapea, tremuram.
- te iubesc, urâtule!
- și eu te iubesc, mă! hai că mă schimb și-o să ne uităm la filme ca niște moși!
- nu te schimba, mai bine stăm așa o vreme.
Ne-am cocoloșit pe canapeaua prea mică, eu cu capul pe pieptul lui, în așa fel încât inima lui îmi bătea în urechi.
- dacă eu aș fi marea, tu ce ai fi?, îl întreb cu ochii închiși, știind că nu-i plac jocurile astea ale mele, dar că, din cauză că sunt bolnavă, n-o să zică nu.
- eu aș fi marinarul care vine să-ți îmblânzească valurile, și râde ca un șmecher frumos ce e.
- dar dacă aș fi o frunză?
- atunci eu aș fi copacul de care să te agăți. Îmi zâmbește incapabil să înțeleagă cât de mult îl iubesc.
- eu te iubesc mai mult. de câte ori pleci, inima mea se deșiră, ca un pulover vechi, mâncată de moliile dorului. o să te iubesc și peste 10 ani, când noi nu vom mai fi împreună și atunci nu te voi mai vedea, dar te voi visa. o să te iubesc mereu pentru că tu ești începutul. o să te iubesc și când o să spun că nu te-am iubit niciodată, o să te iubesc mereu pentru că, așa cum ai fost al meu, așa vei fi mereu pentru mine.
- delirezi, vulpe, hai la mulți ani, e trecut de 12, putem să ne culcăm. Mă sărută și mă agăț de gâtul lui convinsă fiind că relația noastră are un termen de expirare și că pe noi nu ne mai așteaptă nici un revelion, nu împreună.
În maxim 5 minute îi aud respirația de somn. Ajutor de nădejde, felinarul din stradă îmi luminează trecutul. Mă ridic din pat, mă uit la el și-mi vine să-i cuprind fața în mâini, s-o pup pe față și pe dos, dar ies din cameră, din casă și din viața lui.

Fulgii s-au întins prin tot orașul, ca o molimă albă și inofensivă. E o după-amiază ca alea din filme, ninge cu fulgi mari, liniștit, se-aud colinde din magazine și chiote de copii cu nasul rece. Mă opresc în fața ușii unui magazin și-aștept să iasă o familie cu 2 copii, fetița, mai mare, iese prima, mama după ea. Aud din nou inima aia bătând în urechi. Ridic privirea și-n ochi mă înțeapă verdele crud al ochilor lui. Are fire albe-n păr, dar, doamne, e mai frumos! În brațe, un băiețel de nici un an îl trage de urechi. Mă privește și-așa cum o face îmi simt ochii aburindu-mi-se.
- de ce-ai plecat, mă?
deceamplecatdeceamplecatdeceamplecatdeceamplecatdeceamplecatdeceamplecatdeceamplecatdeceamplecatdeceamplecat
- haaaaaai, taaaaati!
- vin acum, Aimee.
- Aimee e fetița noastră, îi zic.
- Da, mă, așa trebuia să fie.
- Nici o mare nu s-a căsătorit vreodată cu vreun marinar, îi zic zâmbind amar.
- Da, mă, bine, dar nici frunza nu s-a mai întors niciodată la copacul părăsit. Te-am așteptat 10 ani, nebuno, îmi zâmbește și el amar.
Fetița vine și-l trage de mână. Se îndepărtează împreună. Eu mă sprijin de peretele magazinului și din ochi guguloaie calde și sărate plonjează sinucigaș pe obrajii înghețați. Plâng și râd în același timp, de cât de mult am putut iubi la 20 ani și, totuși, de cât de proastă am putut să fiu.

Nu-mi mai trebuie nimic din magazin. Intru în cafeneaua de pe colț, iau 2 ciocolate calde la pachet, urc la etajul 7 al clădirii de birouri din strada următoare, bat la ușa primului birou din stânga și intru.
- Iubita, ce cauți aici? 
- Ieșisem să cumpăr cadouri, dar mi-am amintit că am un soț și-am venit să-ți dau o ciocolată caldă la schimb pentru niște pupici. Ai? Mai ai câțiva pentru mine?
Râde bucuros de surpriză și mă sărută, el știe ce magie face, de mi se încălzesc picioarele instant.
- Fulgii ăștia ți-au întins un pic machiajul. Parcă erai mai frumoasă în luna de miere, râde iar, cu ochii sclipind.
- Sunteți așa amuzant de când v-ați însurat, domnule!
- Știi ce, hai că plec mai devreme azi, unde vrei să mergem?
- Poate în pat? Știi că noi n-avem copii?
- Serios? Vai, păi trebuie neaparat să rezolvăm această problemă. Te iubesc așa mult, soție personală!
- Da, da, vorbe, văd eu acasă.
Râdem ca niște adolescenți fugiți de-acasă. Sunt fericită.

2 comentarii:

dramaqueen spunea...

Pe cuvantu' tau ca exista viata dupa o iubire d'aia? D'aia impartasita si mare si pe bune?

Ambasadoarea spunea...

In cazul asta, da:p