vineri, 30 august 2013

Raza de soare

A fost odată ca niciodată o rază de soare care-și făcuse prieteni pe pământ: oamenii, florile, iarba, copacii, animalele, toți se bucurau să o vadă, iar ea le răspundea cu aceeași căldură.

Dar într-o zi, un nor mare și cenușiu s-a pus în calea ei și ea n-a mai putut să-și vadă prietenii. S-a întristat groaznic. A încercat să-l îmbuneze pe nor, i-a făcut complimente legate de statura lui impunătoare, l-a rugat frumos, i-a promis că va veni la cursurile lui de ursuzenie și pentru o clipă a părut că-l înduplecă, dar nu. A încercat tot ce i-a trecut prin cap și totul a fost zadarnic. 

Când a văzut că nimic nu clintește norul din calea ei, s-a dus la tatăl ei, Soarele, să-l roage să o ajute. 
După ce a auzit ce i se întâmplase, Soarele i-a spus fiicei lui:
- Draga mea, dacă o să ai încredere în tine și dacă o să te gândești la toți prietenii tăi, cărora precis le e dor de tine și te așteaptă, sigur o să prinzi putere și vei reuși așa să gonești norul urâcios.

Și-a încercat. S-a gândit la toate florile care n-au mai văzut-o de atâta timp, s-a gândit la pisica cea roșcată cărei îi plăcea să se întindă ca să o mângâie pe burtă, s-a gândit la roșiile din grădină care o așteptau să vină să le dea cu roșu în obraji, s-a gândit la merele din livadă și la toate fructele care nu puteau crește fără ea, s-a gândit la codițele încurcate ale fetiței pe care o îndrăgea cel mai mult, cum i se lipeau de obraji când se bălăcea în cazanul cu apă de ploaie încălzită de ea, s-a gândit la toți și la toate și-a început să împingă cu putere și cu dorul celor 3 zile de când nu-și mai văzuse prietenii și-atunci, ca prin farmec, norul s-a risipit de-ai fi zis că nu fusese niciodată acolo.

În spatele bucuriei cu care fusese întâmpinată fiica lui, tatăl Soare zâmbea mândru scărpinându-se în barbă. Ce fetiță grozavă, Raza mea de soare!
***
M-am pomenit într-o seară că îmi iese povestea asta din gură (nu cu atât de multe cuvinte) și Iris a fost captivată. Habar n-am dacă mi-a zis-o și mie cineva când eram mică, dacă există vreo carte care să cuprindă și o astfel de poveste pe care s-o fi citit cândva și, sincer, ideea mi se pare mult prea drăguță ca să nu fi trecut prin capul nimănui niciodată, așa că dacă știți ceva despre asta, please let me know!:)

Niciun comentariu: