Povestea celor 21 de zile, the end

15. Trezirea la viață a simțurilor, înregistrată din prima săptămână, mă face să nu mai pot mânca, de exemplu, brânza care-mi plăcea înainte, pentru că acum mi se pare imposibil de sărată. Nu cred că asta mă încântă, dar, oh, boy, chiar așa de sărat mâncam și nu-mi dădeam seama?!

Încep să-mi folosesc colții și pentru altceva decât mârâit, altceva gen râs, you kno'?

Cred că am intrat pe curba ascendentă.

16. Am visat că mi s-a întins o țigară și am luat-o, am aprins-o, am tras vreo 2 fumuri din ea, și abia apoi am realizat ce fac și am aruncat-o. Urmarea acestui e vis e că, ce să vezi, vreau să fumez.
Nu mai vreau în roller-coaster-ul ăsta, lăsați-mă să cobor.
Cred că nu există curbă ascendentă.
18.Ciufută.

Aaaa, gata??? Au trecut 21 de zile? Reaaalllllyyy? Păi și io acum ce fac? Unde mă duc? De ce mă agăț? Ce opțiuni am? Păăăăăi:

1. Pot să îmi aprind o țigară. Chiar pot. Nu mă oprește nimeni. Nu e ilegal. Nu e imoral. Nu îngrașă. Nu mă omoară (în clipa aia). Pot să-mi mai aprind încă una. Chiar pot. Nu are cine să mă oprească, nimeni nu mă poate opri. Pot chiar să revin la normalul meu de dinaintea celor 21 de zile. Chiar pot. Pot să mă întorc la viața mea dinainte, la dependența mea, la sclavagismul atâtor ani. Pot să. Aș putea să.
2. Sau aș putea să merg mai departe pe drumul ăsta nou. Dacă n-aș fi văzut cum e de partea asta a baricadei, dacă n-aș fi cunoscut-o pe ea, ză greatest, minunata, înnebunitoarea, amestecata, fermecata, buna, duioasa, promițătoarea, de toate făcătoare, incredibila stare-amestec de libertate, putere, încredere, zen, care se încăpățânează să nu mă părăsească nici în momentele cele mai proaste, aș fi spus good bye, 21, mi-a părut bine să te cunosc, dar nu chiar așa bine, see you never. Dar pentru că am cunoscut-o, simt că nu mai pot fără ea. Nu mai vreau fără ea.
Și nu vreau nici să anulez atâtea zile, în care, da, mi-am exercitat voința și-am deșălat-o ca pe caiii de curse, pentru că, nu că nu cred ce zice cookie, dar eu n-am ajuns acolo, probabil că merg cu pași mai mici sau pe căi mai îmbârligate, până să ajung, definitivă și precisă, în fața lui niciodată și să-i spun da, mă, ți-am zis numele, ni-cio-da-tăăă, ai vreo problemă cu asta?!:p Plus că beau-ul rezistă și el, iar asta chiar e a really big deal.

Nu știu ce-o să fac, nu știu ce zi va veni prima. În unele zile, în unele momente, cheful de fumat se insinuează destul de puternic iar în viața mea, și asta deși fumătorii cu fumul lor îmi par din altă dimensiune acum. Habar n-am, probabil o să continuu să număr aceste zile până când numărul va fi prea mare și n-o să mai conteze:p