luni, 5 iulie 2010

4 luni, un singur gând

Mi-e frică. Câteodată mă sufocă atâta teamă. Mă întreb despre fiecare lucru care mi se întâmplă dacă e normal, dacă așa e pentru toate, și dacă nu e, ce fac?! Cum deosebești o durere de spate normală de una cu mesaj? Cum îți dai seama că burta ta e un pic tare față de cum era în altă zi și de unde să știi că asta ar cam ieși din sfera normalului și se încadrează la copilul suferă? Cum te prinzi care sunt semnele care să te facă să fugi la doctor sau măcar să-l suni? Cât trebuie să suporți și cât să tratezi? În ce măsură lipsa unui tratament corespunzător e mult mai gravă decât administrarea antibioticelor? Cum știi ce decizii să iei când nu găsești 2 doctori cu aceeași părere? Pe cine să crezi, pe doctori sau pe cele care au trecut deja prin asta? Au femeile instinctul de a cunoaște cu precizie ce trebuie făcut, atunci când situația o cere? Și dacă greșești? Dacă nu știi să naști normal? Și dacă nu poți să naști prin cezariană? Dacă n-o să mai fii niciodată femeie, așa cum ai fost, poți să fii mamă fără să mai fii femeie?

Nu mai e nici un dubiu pentru nimeni. Faptul că sunt însărcinată e vizibil acum și pentru miopi. Mărturisesc că creșterea burtoiului nu mă face să mă simt sexy și drăgălașă. În zilele bune, mă amuză. În zilele proaste, mă sperie. Când mă oglindesc în geamurile unei clădiri sau când trec prin faţa oglinzii de pe hol, de cele mai multe ori tresar la vederea ei, nu am sentimentul că-mi aparţine și câteodată aș vrea să nu vadă și să nu știe nimeni că sunt însărcinată. În plus, mi se pare extrem de invadator, de urât și de scârbos ca oameni care nu au ce căuta în mod normal cu mâna pe burta mea, acum să se înfigă ca-n butoiul cu galbeni să o mângâie sau măcar să o atingă așa, în treacăt. Cred că până la sfârșitul celor 9 luni o să fac o mare criză de nervi din cauza asta. Oamenii ar trebui să înțeleagă că e ceva prea intim să-și permită așa ceva.

Am senzația, acum că am scăpat de grețurile alea oribile, că ele nu au fost decât o joacă. Deși a fost înfiorătoare perioada, situația pare să se prezinte acum și de acum înainte nu chiar roz și liniștită. Și cum mie mi-e frică de dureri... mai ales când nu le știu cauza, traseul și scopul... o să mă sperii de fiecare zvâcnire ca și cum ar fi ultima...
Dintre dubioșeniile înregistrate în ultima perioadă tre să amintesc de amorțirea membrelor, mai ales superioare, de gustul amar din gură pe care l-am avut continuu și 2 zile, de durerile de spate de-a dreptul paralizante care mă fac să cred că la următoarea criză sigur mă sparg în mii de bucăți, de niște pete cool de pe față, parcă îmi cade și mai mult păr decât de obicei (paradoxal, răsare prin alte locuri, vai, ce bucurie!). Am reînceput să iau vitaminele, tot cu greutate le înghit, și cel mai tare mă bucură că am reluat frumoasa mea relație cu apa plată. Cu mâncarea nu mai am probleme, nu grave cel puțin, și chiar m-am îngrășat un chil sau două, era și cazul. Corpul e tot într-o continuă transformare (sau adaptare la noua situație) și nu pot să spun că mă încântă că îl pierd treptat pe cel vechi în favoarea celui nou (sau poate sunt eu prea sentimentală, mă despart prea greu sau chiar deloc de lucruri...).

În rest, toate bune și frumoase, mă râd cu beau-ul de parcă ne-am pierdut mințile și maturitatea, ne întrebăm ce sex o avea puiul-florea și numărăm zilele până la întâlnirea edificatoare cu el (AMR 11 zile), iar în timpul ăsta o iubim pe Loli cu toți ficații și am apucat, mare minune!, să trăim și ziua-n care să ne bucurăm de reciprocitate:)

3 comentarii:

Ionouka spunea...

>:D<

femeia fericita spunea...

Banuiesc ca inca nu se simte cum da din picioruse (doctorul meu spunea ca da "din labute"), sau?

Cica "frica" din timpul sarcinii si cea de dupa nastere, paste puiul de primejdii; adica nu ne mai aventuram la orice "nesanatosenie" ca pana acum. Si astfel, puiul creste sanatos. Daaa, e foarte fain sa-ti fie frica de detoate. Cred ca isi face de cap creierul, ca inca n-am auzit gravida sa nu-i fie frica... ba de una, ba de alta. Mie mi-era frica in timpul sarcinii ca... ah, la naiba, nu-ti mai dau idei si de alte frici!

Daca se poate sa te gandesti si la altceva inafara de faptul ca ti-e frica, bine. Daca nu, asta e.

Legat de "cum sti tu ca e bine sau nu" in germania moasele te lasa sa faci ce vrei. Atat in timpul sarcinii, cat si la nastere si dupa. ABSOLUT tot ce vrei. Cica instinctul matern nu da gres. Imi place ideea. Normal ca ele te sfatuiesc, ba una, ba alta. Dar decizia ta e cea mai buna.

Nu-ti fie teama ca pe bebe il doare ceva. Cum sa il doara cand sta la adapost intr-asa o mami ca tine?

Just in case, cand intri in panica in ideea ca ceva nu e in regula, mergi la medic. Fara sa intarzii . (Eu urasc medicii, dar cei care au de-aface cu sarcini/nasteri sunt umani.)

Ambasadoarea spunea...

Nu, Elena, nici o bataie-fluturare inca. Sau poate am ratat-o pe prima:)
Iti multumesc ca mi-ai scris si, mai ales ca nu mi-ai spus de ce-ti era tie frica:) M-ai scapat de o grija-n plus.
Ce tare mi se pare faza cu moasele! Sper ca atunci cand va fi cazul sa stiu si eu ce decizii sa iau. Ti pup!