miercuri, 28 aprilie 2010

Și fericirile au nevoile lor

Ați observat cum tristețea are întotdeauna întâietate? Că niciodată fericirea nu e înaintea ei? Că dacă suntem noi fericiți, cineva din jurul nostru trece fix printr-o stare antagonică? Dacă luăm o stare de fericire și una de tristețe, obligatoriu perfect echilibrate, din bun-simț și poate pentru că-mi pasă de tine, o să las fericirea mea într-un plan secund și-o să mă concentrez pe tine, așa e normal. Dar dacă fac asta de fiecare dată, nu-mi uit fericirile, nu le las să se stingă pentru că în momentul ăla n-am putut și n-am avut în fața cui să mă manifest? Nu e aiurea că nimeni nu mai ia în seamă fericirea, că trebuie să taci dacă ești fericit, pentru că alături altcineva plânge? Așa e normal, cred că așa e normal, dar dacă ne pasă de cei care trec prin momente urâte, de fericirea noastră cui îi mai pasă?   De momentul ăla când țipă în tine mii de guri care se cer afară, în lume, auzite, cine să mai întrebe? N-o lăsăm așa să se ducă fără să mai fim vreodată în stare să-i mai recunoaștem chipul?
Și fericirile au nevoile lor: vor să fie cunoscute, să le știe lumea, să le recunoască pe străzi, să se vorbească despre ele, fericirile nu se trăiesc în șoaptă,  înăbușite, pe întuneric, pe ascuns. În plus, m-am convins de-atâtea ori, dacă mie-mi pasă de nefericirea ta, nu-nseamnă că reciprocitatea îmi e garantată.

5 comentarii:

metro rider spunea...

sunt si fericiri care se traiesc in soapta, am vrut sa stii :)

Ambasadoarea spunea...

Daca ma gandesc mai bine, asa e, unele fericiri nu se traiesc decat in soapta. Sau in intuneric:)

Unknown spunea...

Absolut genial răspunsul lui alice :)

Ambasadoarea spunea...

Alice e geniala cu totul, Keltoighost;)

metro rider spunea...

ia priviti ce comentarii ratam eu :))
je vous salue, les filles, tout chaleureusement !