Homo aberatio

Homo sum, deci aberez!

Cred că sunt somnambulă. Sau doar aseară am fost. Şi m-am ridicat din patul în care mă culcuşisem doar ca să ies afară în ploaia-ninsoarea supierbă. Pentru că sunt o rebelă sigur am ieşit dezbrăcată. Mi-am zvârlit pijamalele, chiloţii şi elasticul cu care aveam prins părul. Şi am dansat în ploaie. Şi nu-mi era frig. Şi râdeam şi alergam cu gura deschisă, aşa cum nu mă lăsa maică-mea să fac când eram mică, apoi când eram mai mare profii de educaţie fizică. Şi n-aveam cum să răcesc. Doar că_chiar am răcit. Şi n-aveam cum să tuşesc. Doar că_chiar tuşesc acum. Greit dei!

Şi nu-i corect. Aveam planuri. Pentru vichend. Şi vremea e chişărcoasă. Şi am întâlniri amoroase, mă aşteaptă cei mai ochi verzi şi Cora. Şi vizionări de verighete, poate dă Domnu' şi le şi cumpărăm. Şi poate apuc şi eu să zic yes to THE dress :)

Şi mai sunt 13 săptămâni până la nuntă. Avem DJ-ul, firma de amenajări, costumul lui, invitaţiile şi cartea de oaspeţi:) Ne lipsesc fotografii, cameramanii, verighetele, preotul, rochia, pantofii amândurora, bijuteriile, chiloţii şi multe altele:) Cel mai tare şi mai tare mă enervează că nu ne-am hotărât cu luna de miere. Până acum am fost (cu gândul) în Thailanda, Mexic, Cuba, Republica Dominicană, Portugalia. N-am rămas la nici una. Ba datorită averii pe care ar fi trebuit să o risipim pentru unele dintre ele, ba datorită contradicţiilor dintre noi doi ori dintre nevoile noastre şi posibilităţile locului. Pe scurt, nu prea ştim ce vrem. Posibilităţile, deşi infinite, tot nu suntem în stare să alegem. Suntem varză.

Later edit: Plecaţi să achităm restul de bani şi să ne luăm invitaţiile în după-amiaza asta am nimerit într-un magazin, purtaţi de o forţă străină nouă, că altfel nu-mi explic şi am plecat de acolo fără bani dar cu o pereche frumoasă de verighete. Ale noastre, mă!:) Nici nu vă mai spun cum mă fac să mă simt şi cât de uimită sunt de faptul că au încetat căutările în domeniul ăsta;)