joi, 19 martie 2009

Dacă înainte e bătrâneţea, eu vreau înapoi!

Poate că nu toate percep la fel schimbările. Poate că nu toate simt revoluţia din propriul corp. Poate nu vor să vadă sau nu vor să ştie. Eu una sigur nu am vrut să cred asta. Am crezut că mie nu mi se poate întâmpla. Că fiind aşa specială, o să fiu ocolită, cruţată. Că merit să fiu ignorată. O, cât mi-am dorit să fiu ignorată!
Totul a început la 25 de ani. Am depăşit cu greu criza de atunci. Şi nu, nu în linişte! Nu nevăzută şi neştiută de nimeni. Se întâmpla să mă desfăşor, împotriva voinţei mele, exact la locul de muncă, un cabinet de avocatură în care îmi duceam veacul. Colegi tineri şi atenţi. Mi-au cântat La mulţi ani!, mi-au dat flori şi cadouri, totul ca să mă simt bine. Şi eu ce-am făcut?! Am plâns cu lacrimi de crocodil ca o bocitoare de profesie toooooooată ziua. Si se uitau săracii la mine şi nu întelegeau furtunile care-mi scurmau ochii şi dădeau în ploi dese. Şi mă sunau prieteni de la primele ore ale dimineţii şi-mi cântau şi ei frumos, ba au şi venit să-mi dea cadouri, cadouri frumoase, nu aşa, orice. Şi planificau întâlniri şi chefuri şi inspirau voie-bună, numa'-numa' să mă simt şi eu sărbătorită şi iubită. Si eu ce-am făcut? Având deja apucăturile de bocitoare satisfăcute (eu, care raaarrrr plâng), n-a mai ţinut vrăjeala asta şi am dat-o-n nervi, în ţipete, în drame, în nimeni nu mă iubeşte, nimeni nu mă-nţelege, toţi îs proşti.
Ce se întâmpla de fapt? Păi ce să fie, ce să fie... iaca făceam primul pas spre bătrâneţe. Spre boli. Spre transformări nedorite dar inevitabile. Şi de-atunci traseul a fost ascendent. A apărut o cută odioasă între sprâncene. Au apărut primele 3 fire de păr alb şi da!, nu mă mai vopsesc de fiţe, mă vopsesc ca să ascund asta. Dinţii mei, minunaţii mei dinţi albi, comoara mea, nu mai sunt perfect albi, complet minunaţi, s-au străvezit pe alocuri, s-a stricat o măsea. Greutatea mea minunată de 50 de chile maxim s-a transformat în greutatea mea minunată de 55 de chile minim. Hormonii mei de a căror existenţă nu ştiam nimic, au început să se deregleze, să o ia aiurea pe coclauri. Apropos de asta, caut pe cineva care să-i dirijeze, că eu nu mă-nţeleg cu ei:) Părul meu minunat şi foarte des s-a transformat în părul meu mai puţin des şi cu apucături dubioase de a mă părăsi. Corpul meu care era într-o stare perfectă de funcţionare suferă de nişte apucături pe care nu ştiu cărui fenomen să le atribui. Eu nu aveam probleme, marea boală cu care mă luptam era, din când în când, o răceală ameţită. Tenul meu care nu a suferit nici în perioada pubertăţii, acum face nazuri, mă machiază cu nişte mici pete, aşa, când are el chef, că na! toţi îs şefi pe-aici pe la mine, observ. Ovarele mele cred că trăiesc independent de mine, au viaţa lor, nervii lor, manifestările lor, crizele lor şi recunosc, mie mi-e frică de ele! Acum sper să nu se revolte dacă află că le batjocoresc printre străini.
În curând împlinesc 27 de ani. Ce-am făcut eu 2 ani? Păi am devenit conştientă de toate schimbările pe care corpul meu mi le rezervă, cu mare greutate şi nu fără nervi. Am acceptat că fiecare an vine cu alte bucurii, alte emoţii, alte probleme, alte decizii. Mi le asum şi le aştept. Nu mai sunt speriată, am cumva senzaţia că începe să se restabilească iarăşi ordinea (după atâtea răscoale), că ştiu să le gestionez şi poate să previn. O să mă rog să-mi fie bine şi blestemul ăsta sper să vă urmărească şi pe voi!;)

12 comentarii:

Cora spunea...

Pff :):) auzi ia gandeste-te ca in fiecare zi esti cea mai tanara , comparativ cu zilele ce vor urma, si traieste-o la maxim :):) Si apoi , se apropie si ziua mea , nu numai a ta :):) deci nu esti singura :)

Ambasadoarea spunea...

Cora, da, asa trebuie sa fie, dar e imposibil sa nu observi schimbarile, desi nu (mai) fac o tragedie din asta. Sper:)) Da, ma, bun ar fi sa ne si chefuim impreuna;) Ti pup!

mariana spunea...

trebuia sa pui tu sare pe rana....nu puteai sa te abtii...eu care sunt absolut terminata,disperata....ca imbatranesc.si sa nu zici ca aberez...ca eu nu vb aiurea niciodata fara motiv...si eu chiar sunt inca cica tanara :((
Dumnezeule...eu care credeam ca n-o sa imbatranesc decat pe la vreo 30 de ani.

Ambasadoarea spunea...

Mariana, n-o lua razna inainte de vreme. Eu la varsta ta nu aveam apucaturi de genul asta (cred!) si, in plus, sunt doar niste transformari. La pachet cu ele vin si alt gen de multumiri, alt gen de emotii, alt gen de nevoi... si e interesant, asa, intr-un fel:))

AncaMk spunea...

27 de ani...schimbari mai?:)))pffff...chiar ca ai flututasi;)
sa nu strigi mamaie" dupe" mine, ca...hmmmm..auzi la ea...27...hi hi hi...sa fii sanatoasa lasa-le naibii de schimbari...

Anonim spunea...

fiecare varsta are criza ei de identitate...trebuie, chiar necesita sa o intampini cu intelepciune.important este mediul in care traiesti. traiesti intr-un mediu linistit, esti frumoasa...traiesti intr-un zbucium sufletesc, te uratesti pe zi ce trece ...important este sa stii ca esti iubita de cineva. de sot[sa nu-i pui sufletul pe tava], de prietene [ar dori sa te vada in prapastie, intinzandu-ti doua degete sa te salveze], de mama soacra[intrebandu-te cum ti-a iesit zacusca toamna asta stiind ca tu nu ai avut timp pt. asa ceva], si nu in ultimul rand, de parintii tai care te iubesc pana la sfarsitul zilelor lor.

INTJ spunea...

hahaha ... citind, ma intrebam io asa in mintea mea: "oare cati ani are?" si am ajuns la "in curand implinesc 27 de ani."! omg, de mult n-am mai ras cu atata pofta! multumesc!!!

mariana spunea...

mda...eu sincer inca nu vad partile alea misto....care or fi ele.
sincer chiar nu aveam nevoie de probleme de genu'....cum naiba ma pieptan sa nu mi se vada firele albe,sau sa stau in oglinda sa ma chiorasc pana ma ustura ochii sa vad cate fire albe mi-au mai aparut....
sincer...dintre toate relele care puteau sa mi se intample mi s-a intamplat singurul care chiar ma afecteaza :(
eu nu am fost niciodata teribilista si nici nu m-am aruncat cu capul inainte in cine stie ce trend.
so when i say smth...i really mean it!

Ambasadoarea spunea...

Anca, ce sa zic, ele sunt, cred ca ai uitat tu de ele si te-ai luat cu altele:) N-am sa strig pt simplul motiv ca nu te consider :D

Anonim(o),da.

INTJ, ma bucur ca te-am amuzat;)

Mariana, calm down! Se gasesc solutii. Pt. orice! Nu e asta cel mai urat lucru care ti se poate intampla;;)

INTJ spunea...

fetelor ... ce conteaza cu adevarat e sa-l gasiti pe acela care "nu vede" acele fire de par alb si/sau cele cateva kg in plus. altfel spus: de 19 ani ma tot uit la sotia mea si parca nu s-a schimbat deloc. ok, mai sunt si cazurile in care ma sacaie cu "am imbatranit" (de parca io am intinerit), "uite, am inca un fir alb" (invizibil imho, da' ea insista), "vai ce m-am ingrasat" (desi poarta aceeasi marime de peste 10 ani) ... da' deobicei ii trece repede cand ii repet (pentru a nu-stiu-cata oarea!) "te iubesc" sau cand ma prinde uitandu-ma la ea si se mira "ce te uiti asa la mine?". ;)

Liana spunea...

Tu incerci sa ma speri sau ceva? Nu de alta dar peste 7 luni minus 1 zi o sa trec si eu pragul. :)

Ambasadoarea spunea...

INTJ, esti un romantic;;) Problema e ca acum nu mai e atat de simplu sa gasesti persoana potrivita. E criza. De baieti buni. (imi spun prietenele singure si disponibile)

Liana, te pregatesc sufleteste:) Si oricum, exista si posibilitatea sa fii crutata. Desi eu nu cred :)))