joi, 12 martie 2009

Leapşă cu dor

Mi-a copt-o iar Barbie, ceea ce mă face să cred că tre' să ai maaare grijă ce-ţi doreşti, nu numai că se poate întâmpla, da' chiar vin în valuri. Lepşele, mă, de ele vorbesc!:)) Aşadar, tre' să spun, fără limită de cuvinte, de ce îmi este mie dor. Nu ştiu cum să încep, cred că o iau cronologic, după ce spun că eu sunt persoana căreia mereu îi este dor de ceva, cred că-mi curge dor prin vene.
So:
- mi-e dor de ciocolăţica aia mică, rotundă, învelită în staniol cu imaginea Scufiţei, atât de bună şi de aromată, cu un gust demenţial de trufe şi rom şi nu-mai-ştiu-ce. Să tot fie vreo 20 de ani de când nu am mai mâncat una, şi totuşi, gustul şi mirosul ei îmi sunt adânc fixate în memorie, ca o punte spre copilărie, spre Tulcea plimbărilor mele cu un unchi care mă iubea pe mine cel mai mult şi care nu mi-ar fi refuzat nimic, niciodată.
- mi-e dor de anii când, fiind băiet, plantaţii de salcâmi cutreieram şi apucam şopârlele de coada care îmi rămânea mie ca amintire după ce le eliberam, de toporaşii pe care nu mă înduram să-i smulg din locaşul lor, de florile mov nemuritoare din care-mi făceam coroniţe, de poveştile pe care le inventam şi pe care le puneam în scenă, la care eram neîntrecută, de cartofi-roşii-dovlecei-vinete coapte pe un grătar improvizat la lumina lunii, de şatra de copii şi veri cu care împărţeam dealurile şi terenul de fotbal, de salturile care îmi par atât de periculoase acum de pe casă, de şurele de paie în care plonjam la întrecere, de primul câine de care m-am ataşat, Bobică, de gogoşile şi cartofii prăjiţi ai bunică-mii, de alergatul ei după mine şi sor-mea când nu ne mai înduram să intrăm în casă, de întrebarea ei Pe cine iubeşti tu mai mult, pe mine, sau pe bunică-ta ailaltă? la care nu i-am răspuns niciodată nădăjduind că ştie sau că o să-i spun eu la un moment dat că mi-e dragă ca ochii din cap.
- mi-e dor de anii de liceu, de marea familie în care îmi duceam veacul, de tupeul meu, de cum mă vedeam şi mă ştiam atunci, de atâţia oameni pe care nu-i mai văd şi nici nu-i voi mai vedea vreodată, de barurile în toaleta cărora ne ascundeam de un prof care ne căuta acolo, de un anumit Paşte, de cât eram de uniţi şi de tineri şi de nebuni.
- mi-e dor de momentele când mă simţeam queen of the world.
- mi-e dor de maică-mea aşa cum arăta ea acum vreo 10 ani, cu părul ei lung, negru, ondulat, cu dinţi albi, perfecţi, atât de frumoasă când se pregătea, cu un minim machiaj, să plece la vreo nuntă, ceva. Că mi-am adus aminte, în trusa ei de machiaj din baie, nu era decât un ruj din ăla verde, dar care pe buze se făcea roz, cleşti din ăia pentru gene în care mi-am prins eu ochii, de proastă ce eram şi cam atât. Târziu au început să apară creme, creion dermatograf, rimel. Sau astea erau ale noastre? :)) Da, cu aproape nici un produs de înfrumuseţare, a fost şi a rămas frumoasă, coţofana:) Şi eu nu mai am loc pentru atâtea creme, rujuri, creioane, parfumuri, demachiante, deodorante, oje şi alte nenorociri... ce vremuri!
- mi-e dor de venirile Chiriloilor din Rusia, Germania, Turcia, Ukraina, Polonia, Ungaria, Italia, Spania şi pe unde au mai circulat ei, care mă transformau pe mine într-o vedetă mai mare ca Michael Jackson, în cartier, când aruncam cu bomboane, gume şi ciocolăţele în stânga şi-n dreapta, ca un rege generos supuşilor săi, şi-mi schimbam ţinutele din juma în juma de oră, defilând cu nas pe sus şi cu buzunarele pline de cutiuţe mici-mici de dulceaţă delicioasă de căpşuni sau caise, de mândria cu care am apărut eu şi sor-mea cu minunaţii noştri blugi, primii din cartier:)) Că tot zic, mirosul coletelor venite din altă ţară îmi lua minţile şi muream de plăcere desfăcând, cotrobăind, probând, gustând.
- mi-e dor de primele petreceri la care am fost când emoţiile mă strângeau de gât şi care, paradoxal, mă făceau să trec drept cea mai mare dezinhibată...

... Şi lista ar putea continua la nesfârşit, pentru că puţine sunt momentele de care nu vreau să-mi amintesc şi de care, evident, nu mi-e dor. Ca să ştiu o treabă, îi provoc pe toţi din listele mele de bloguri să se întoarcă în trecut şi să evoce pentru noi şi pentru ei, momente de care le e dor. Sau nu:)

2 comentarii:

Bya. spunea...

Foarte frumos ^^

Ti'am mai zis ca imi place cum gandesti, tu?

Prin postul tau m'ai facut sa ma gandesc la multe lucruri... la care nu m-am gandit de ani de zile :-?

Pe mine nu ma ai in lista ta, poate nici nu ai avut timp sa ma citesti...

Eh, lasa...eu te citesc in continuare ^^

Ambasadoarea spunea...

Bya, daca tot te-am facut sa te gandesti la multe lucruri, pune mana si fa leapsa asta, nu te mai fofili :D