Întâlnire cu dracu'

Era genul ăla de întâlnire programată. Ar fi vrut să nu se ducă. Ar fi vrut să se termine totul într-o clipă, să nu fie întrebată, să nu fie nevoită să-şi facă recenzii în cap, pe care apoi, ca la un semn, să le împrăştie înspre curioşi. Totul clocotea în mintea ei. Păreri adunate în ani de zile, poveşti trăite sau inventate de altele, temerile ei.
Când a plecat de acolo, îşi spunea că violul tre' să fie o experienţă plăcută pe lângă proporţiile cutremurătorului moment care risca acum să devină, de departe, cea mai urâtă şi bestială imagine, pe care nimic nu i-o va mai şterge din amintire. Imaginea lui de hipopotam răsfirat pe scaun, cu o ţigară Marlboro în mâna lui imensă, cu buze negricioase, atârnânde şi ochi hulpavi de beţiv nesatisfăcut, o făcea să tremure de nervi, să înjure cap-coadă pe el şi pe neamul lui, dorindu-i pe rând, ba moartea, ba decadenţa, urlând şi urând fiecare părere care i-a ajuns la urechi înainte, blestemând nevoi, situaţii şi metode. Lacrimi pe care nu şi le asuma îi înceţoşau privirea, se gândea doar la cum va depăşi momentul, dacă îl va uita vreodată şi iar începea să înjure şi să blesteme un întreg sistem, cu procedura şi metodele sale pe care le considera primitive, barbare, invazive, retardate. Îi ura pe toţi, îi jignea pe toţi, nici apa Dunării nu-i mai spală după beţia de cuvinte care le-a fost dedicată.