sâmbătă, 11 septembrie 2010

În fața porții cu numărul 7

Am niște gânduri pe care mi-e teamă să le fac publice ca nu cumva să mă acapareze cu totul. Dar dacă nu le spun, le simt oricum clocotind în mine. Dacă tac, n-o să mă frigă lava lor? Ce să fac cu toți șerpii ăștia care mi se încolăcesc în jurul gâtului, lipicioși și reci? O să fiu directă. Încape un copil în viața mea?

Eu nu mai știu ce să cred. Am făcut eu ceva? E vina mea? Așa trebuia? Brusc și dintr-o dată m-am trezit că în 3 săptămâni am reușit să colecționez 5 kg. N-oi fi știind eu prea multe despre toate astea, dar, pana mea, 5 kg? În 3 săptămâni? Păi eu m-am îngrășat 5 kg în 10 ani până în momentul ăsta...

Nu sunt pregătită pentru ceea ce urmează. Dar, la fel, nici pentru terminarea liceului nu eram pregătită:) Pentru nici o schimbare majoră din viața mea nu am fost pregătită. Sau oi fi fost și am uitat?!
Să-mi bag picioarele, unele persoane au așa un talent să mă facă să mă simt ca un exponat dubios din nu-știu-ce muzeu cu ciudățenii. Iar altele doar se pricep de minune să vadă în mine doar o burtă. Nu mai sunt fiică, soră, fină, prietenă, om, sunt toată numai o burtă.

Săptămâna asta m-am trezit cu noaptea-n cap pândindu-l pe beau. Când se trezea într-un final, îl așteptam să ajungă în bucătărie, să își facă cafeaua, ca apoi să apar și eu, cu ochii cârpiți și părul vâlvoi, cu aceeași întrebare  ieșită din străfundurile sufletului, Dacă mor în spital? Cred că-l ajutam maxim să înceapă cu bine ziua:)

Am momente depresive, n-am să neg asta, nici n-o să încerc măcar să le colorez cumva altfel decât sunt, am înțeles că ele sunt normale, că așa înțeleg unele femei să treacă prin perioada sarcinii (sau doar eu, I don't care) și-n plus, am înțeles și puterea pe care o au hormonii, acum sau doar în unele zile ei dețin controlul:) Știu că insist pe stările astea negative, că pot lăsa impresia că sunt toată, mereu, un ghem de nervi, furii, depresii, nemulțumiri. Ăsta e modul meu de a le face față, de a mă elibera de ele. În plus, despre cele pozitive vorbesc cu greu, mi se încleștează limba în atâta miere.

Ciudățenia pământului, mi s-a modificat râsul. Complet. Și eu sunt șocată când mă aud râzând. E un râs plin, viu, molipsitor, un râs rotund, așa îmi vine să-i zic. A, și neaparat cu lacrimi. Apropos de lacrimi, mă trezesc că le am pe obraz și că nu le-am simțit alunecarea.

Mâinele sunt umflate, cu pielea uscată. Am făcut ce-am făcut și tot nu am verigheta pe deget. Not happy.

Nu mă obișnuiesc cu privirile oamenilor de pe stradă, de cele mai multe ori mă simt scanată așa intim că mă ia cu tremurat.

Am peste tot înșirate liste cu ce trebuie să (mai) cumpărăm, pentru copil, pentru mine, pentru camera lui, pentru sănătatea lui, pentru confortul lui, îmi vine să dărâm totul din jur ca să construiesc eu, cu mâna mea, o casă mai bună, o lume mai bună, le întorc în mintea mea pe toate cu curu' în sus și nici o potrivire nu mă satisface, nu-i destul spațiu, destul aer, destulă lumină, destulă căldură, destul sens, destui bani și-apoi mă trăsnește gândul că nu voi mai fi niciodată singură și ceva cald mă umple pe dinăuntru scoțând la suprafață un zâmbet prostesc de om care abia așteaptă să-i fie livrată jucăria. Nu, despre metodele de livrare nu vorbim, nu ne-am împăcat cu gândul că avem doar două variante posibile. Ca să pot să ajung totuși la un asemenea nivel de detașare, extrem de important și necesar, va trebui să învăț să-mi privesc corpul ca pe ceva ce nu-mi mai aparține, ceva pus la dispoziția copilului și a medicilor pentru ca totul să se termine cu bine. Apoi, ne-om descurca noi cu toate.

A, și să nu uit. De o bucată bună de vreme am energie cât pentru 10 oameni. Aș merge pe jos zeci de kilometri, aș muta paturi și dulapuri prin casă, m-aș cocoța în copaci și pe scări să șterg pânze de păianjen sau să culeg prune, m-aș întinde să șterg geamurile, eventul de mai multe ori pe zi, aș alerga-o pe Loli prin tot cartierul, aș purta tocuri și-aș merge în club să le tocesc flecurile, aș cutreiera magazinele și-aș târî zeci de sacoșe după mine. Astea doar într-o zi. Păcat că nu-mi răspunde nimeni la telefon la 7 dimineața, când am eu chef să-mi încep în forță ziua.

13 comentarii:

Carla spunea...

In primul rand, la 7 dimineata unii sunt deja satui de schimbat scutece! :D

In al doilea rand, kilogramele alea, cu cat vor fi mai multe, cu atat vei percepe unda de soc mai usor... ca la box, dupa ce ai incasat primii pumni care dor ca naiba, amortesti si nu mai simti ce vine (nu ca as sti pe propria piele, dar asa se vede in filme :)...) Sa vezi ce senzatie e la poarta cu numarul 9... :))))

In al treilea rand, ai mare grija cu energia si mutatul muntilor... desi te simti in plina forma, burtica e totusi fragila si resimte orice efort...

In al patrulea rand... of, cate ti-as mai scrie, dar tipa Sofia dupa mine si ma asurzeste cu chiuiturile ei!

p.s. Imi palce enorm sa te citesc si simt asa, o mica placere diabolica, sa stiu ca mai sunt mamici care au avut trairi din filmul asta... :D Ma si miram: oare chiar toate, cu exceptia mea, au simtit numai miere si lapte?! :)

Ambasadoarea spunea...

:D

Peste mai putin de 3 luni sigur o sa ma intreb daca pot sa functionez si pe baterii si de unde naiba le iau:)

Hei, eu ma gandesc de pe acum (si le-am si spus prietenelor mele) ca o sa ma simt razbunata cand si ele vor trece prin aceeasi situatie, deci iti inteleg perfect mica placere diabolica:)

Va pup din mijlocul unor mormane de chestii care trebuie sa-si gaseasca alt loc! Don't worry, eu sunt, de fapt, mai degraba un fel de sef de santier:)

ada spunea...

imi suna atat de cunoscut ceea ce citesc. copilul meu are acum un an si doua luni. iar eu? eu tot nu sunt pregatita pentru ceea ce mai urmeaza.

femeia fericita spunea...

Ola!

Kilele nu sunt chiar kile. Daca luni la rand ai vomat intr-una, aka si stomacul era gol si deshidratarea era la ea acasa, cam 2-3 kg "ai pierdut" in mod artificial: de indata ce esti sanatoasa le pui la loc in 2-3 zile.
5 Kile in 3 sapt. = normalizarea sanatatii si a stomacului+ 2 kile. Nimic exagerat. In timpul sarcinii nu te ingrasi regulamentar "500 grame pe luna" ci cam un kil si ceva pe luna, IN MEDIE (daca-ti retine corpul apa, pui pana la 5 kile mai mult, asta adunate la un loc pe toata perioada de 9 luni). Asta inseamna ca sunt luni in care pui "ca prostu'" si luni in care, mai degraba dai jos decat pui...

Umflatul mainilor si picioarelor: corpul retine apa ca sa normalizeze tensiunea. O sa scapi urgent de apa la nastere, asa ca sa te lauzi "am dat 7 kile jos in maternitate" si sa moara altele de ciuda ca ele nu au dat nici 5 grame. hihiihi

delia spunea...

nu esti singura care crede ca va muri in spital, mai e o tampita la Bucuresti:))! mai am niste frici, dar nu ti le zic sa nu-ti imbuib capul cu prostii!
stii ce? suntem norocoase ca am ramas usor gravide si ca o sa avem copii sanatosi, restul? sa se duca pe apa sambetei!

shmeny spunea...

nimeni nu e vreodata pregatit sa intampine primul copil. eu asta cred. poate la al doilea vom fi mai pe faza.
iar asta ce zici tu, ca toata lumea vede la tine numai burta, este o chestie foarte adevarata si enervanta. eu si acum ma mai simt o burta, desi fie-mea are un an. si la inceput, dupa ce o nascusem, voiam sa-i trag de maneca si sa le zic ca mai exist si eu pe acolo. in afara de barbatu-meu, toata lumea ma ignora aproape total.
daca razi, e de bine, oricum ai rade!

Ambasadoarea spunea...

Ada, cumva m-a speriat comentariul tau.

Elena, bine ca vii tu sa ma mai lamuresti cu una-alta, ca eu ma simt o animala care va ajunge sa aiba o mie de kg pana in decembrie:) Sper sa fie cum spui tu si sa ma descotorosesc de mare parte din ele inca din spital.

Delia, ce proaste suntem!:D
PS: Cum a fost in vacanta?

Shmeny, nu, nu, nu folosi pluralul, nu spune "vom", nu stiu daca as mai vrea un copil, dar cu siguranta inca 9 luni din astea nu:)
Da, ma, de ce naiba considera oamenii astia flatant ca se gandesc la copilul tau si l-au pus pe primul loc, ca si cum tu ti-ai incheiat misiunea, poti sa crapi, esti neinteresanta?! Ah, stupid people!

maria spunea...

aaaaaah, felicitari multe si intarziate. noroc cu blogul oanei ca m-am prins ca o sa o ai si tu pe fata ta. pentru ca eu de cand o am pe a mea zau daca mai am timp de cotrobairi interneticesti.
kilogramele se duc, jur cu mana pe inima. ale mele s-au dus toate in 3 luni

maria spunea...

ah, treci prin momentele alea in care lumea se uita induiosata la burta ta si te intreaba ce face bebtiza? de ii vine sa ii ucizi instant...plus cetatenii care fara avertisment iti pun mana pe burta...bleah bleah

Ambasadoarea spunea...

Multumim, Maria, primim felicitari si ganduri bune oricand, fara restrictii:) Wou, in 3 luni, rili? N-oi avea eu norocul tau (sau organism/chef de miscare/ ce mai trebuie), dar suna incurajator tare ce zici.

Si da, momentele astea sunt... le iubesc maxim. NOT!

delia spunea...

vacanta a fost nasoala ca atunci m-a apucat raul cel rau:((; oribil; o luna m-am simtit altcineva, eram depresiva si m-am autizolat; dar de vreo 3 sapt mi-am revenit frumos, sunt fericita ca am energie si nu ma mai grabesc sa aflu ce sex o sa aiba copilul, mi-e de ajuns ca e bine si ca ma simt si eu bine! sarcina poa sa fie si mistoaca:));
cat despre cat de proaste suntem....las ca vb dupa ce nastem, sa vezi atunci rasete si plansete de bucurie, uitam de toate si de frici si de ganduri aiurea; iti promit, asa o sa fie!
p.s baga si tu o poza, ceva blurat, semiprofil, nu stiu, numa sa te vaz; sau pe mail

Ambasadoarea spunea...

Cred ca prefer mailul, Delia! Trimite-mi unul la adresa afisata si-o sa raspund cu o poza:)

Ma bucur ca ai depasit luna critica, de-acum o sa fie din ce in ce mai bine si din ce in ce mai interesant. Tu cat ai?

delia spunea...

iti dau mail acus si astept poze, neaparat!
eu sunt in sapt 15, abia, cresc incet dar sigur:).