vineri, 3 septembrie 2010

Dr. Spock, prietenul de care aveam nevoie

Voiam de la început o singură carte care să mă ajute să mă descifrez pe mine așa cum sunt în lunile de sarcină, pe mine în timpul și după momentul nașterii, ca să nu mai vorbim de misterul descifrării propriului copil. Aveam nevoie de o asemenea carte. Aseară am ridicat-o de la poștă și-am înfulecat vreo 60 de pagini din ea, cât să-mi pot face o idee.

Știu că sunt viitoare mame care le simt pe toate din prima și știu exact la ce să se aștepte și acceptă toate schimbările cu o încântare care mie mi-a fost străină. Eu am avut altfel de nevoi, altfel de trăiri, altfel de întrebări. Nu spun că aș fi singura concepută așa, dar pe mine de mine mă interesa, nu de celelalte. Îmi dădeam seama că am niște nevoi pe care nu numai că nu le puteam satisface, dar nici nu puteam vorbi cu cineva despre ele. Mă dureau schimbările prin care treceam, sufeream de fiecare dată când mai pierdeam ceva din vechea-eu, mă trezeau din somn niște gânduri absurde, dar care atârnau greu de sufletul meu, iar peste toate astea trona sentimentul sufocant de vinovăție că nu mă bucur că o să am un copil așa cum fac alte femei, că mă las afectată de nimicuri (n-aș îndrăzni niciodată să numesc nimicuri fără ghilimele astfel de stări). Pentru că toate trăirile astea au fost atât de puternice, iată-mă și în imposibilitatea de a nu fi în stare să vorbesc cu soțul meu sau cu o prietenă despre ele, mă acaparau dar în acelasi timp mă chinuiam să le ignor, poate-poate or dispărea, poate mi se părea că. Din când în când aveam niște ieșiri pe care acum mi le explic cumva, dar atunci păreau cel puțin ciudate: reprize de plâns (eu nu-s o plângăcioasă profesionistă) în fața dulapului de haine, în mașină sau în cabinetul doctorului. Îmi dădeam seamă că pierd controlul, dar nu puteam face nimic, mă deprima dacă-mi dădea drumul la mână cât își aprindea țigara, dacă nu mă mângâia în timp ce dormea, dacă se străduia să-mi facă ceva să pot să mănânc și nu puteam, dacă întârzia 5 minute de la muncă, dacă mi se părea că nu-s sunată suficient de des de prietene, dacă uitau să mă întrebe cum mă simt, dacă, dimpotrivă, mă întrebau cum mă simt sau, "întrebarea mea preferată", ce face burtica? De aici până la a mă întreba dacă sunt zdravănă la cap n-a mai fost decât un singur pas, mic și el. Sunt normală? Dacă prin atitudinea asta a mea atrag toate forțele negative din univers, dacă copilul simte toate astea și crede că nu e dorit? Sunt pregătită pentru toate astea, m-au luat ele prin surprindere? Sunt stricată? Nu-mi pasă? Sunt un monstru, o animală?

Eh, dr. Spock a venit să-mi spună că e ok, că sunt normală, că trebuie să am încredere în mine, că știu mai multe decât îmi dau seama, că deși nu suntem toate la fel, toate suntem bune în felul nostru. Nu-i așa că par niște tâmpenii, niște rahaturi care nu vă spun nimic, sau care, cel mult, vă amintesc că știați toate astea? Dar știți ce răsunet au avut astea în mine, cum m-au calmat și mi-au domesticit demonii? Sigur, nu zic că asta e cea mai bună carte în domeniu, posibil ca toate să aibă acest efect reconfortant, la fel cum e posibil ca multe femei nici să nu aibă nevoie de așa ceva, cărora să li se pară o glumă ideea de a da bani pe asemenea cărți. Pentru mine, însă, a fost o ușurare să o descopăr, nu aveam de ce să încerc să atrag atenția mai mult asupra mea cu poveștile mele, nu aveam de ce să împovărez pe cineva cu gândurile astea, erau ale mele și eu trebuia să le descâlcesc.
Mulțumiri Carla!

13 comentarii:

Carla spunea...

Ma bucur mult ca ti-a fost de folos...

Si ma bucur ca, gasind tu aceasta recomandare pe blogul meu, am gasit si eu gandurile tale, care imi sunt atat de familiare...

Ma bucur ca te-am descoperit, frunzaresc cu placere paginile blogului tau de dimineata, cu fetitele jucandu-se frumos langa mine, in pat, la caldurica... Si vreau sa-ti transmit un singur lucru: curand vei uita de toate temerile si gandurile negre. Vei trai o minune si, odata cu ea, vor veni alte spaime, alte obsesii, alte chinuri... ;) Pe care le vei invinge, una cate una, bazandu-te - in primul rand - pe propriile instincte si puteri!
Nicio carte din lume nu-ti poate insufla mai multa putere decat exista deja in tine, din clipa in care ai decis sa fii mama...

Enchanting Me spunea...

Te citesc inca din vremea cand nu erai insarcinata si m-am bucurat cand ne-ai impartasit bucuria de a avea un copil. Acum ma bucur ca ai reusit sa te mai linistesti un pic. Dr. Spock sa traiasca! :)

Anda spunea...

Eu, desigur, nu inteleg nimic :) Dar te citesc cu drag si ma bucur sa te (re)descopar calda, sincera si puternica. Daca va fi vreodata cazul, stiu cui sa-i scriu! :P
Iti/va doresc tot binele!

shmeny spunea...

vorba ta, cine spune ca sarcina e un corn cu lapte si miere de la inceput pana la sfarsit, o cam sugizeaza! ma bucur ca ti-ai gasit un punct de sprijin, dupa cum ma induioseaza ca ai putere si umor sa-ti expui toate indoielile si intrebarile tale.

Ambasadoarea spunea...

Carla, si pe mine ma bucura descoperirea blogului tau, emana atata caldura, atat normal frumos... abia astept curand-ul asta despre care-mi vorbesti, incep si eu sa cred ca o sa fie bine:)

Enchanting me, merci. Dr. Spock sa traiasca sau poate orice alt autor de astfel de carti; cateodata nu prietenii ne dau cele mai bune sfaturi si oricum cantaresc altfel niste pareri avizate.

Anda, tu esti o draguta:) Cu mare drag o sa-ti raspund dac-o sa-mi scrii:) Te pup!

Ambasadoarea spunea...

Shmeny, eu mi-am propus din prima sa nu imbrac ca altele in poleiala aurita aceste 9 luni, mai ales pt ca n-as fi putut sa ma mint in halul asta. Bine, nici nu m-asteptam sa fiu eu chiar asa... :D
A, pai daca n-as fi scris aici, acum eram la Socola, cu parul albit, unghiile roase si privirea tulbure:))

PS: Am comandat Urechile pisicii Olga. Le astept ca si cum:)

Carla spunea...

Mulțumesc de aprecieri...

Nici pentru mine sarcina nu a fost chiar miere și lapte, n-aș numi-o cu niciun superlativ, desi acum - privind in urma - deja simt gustul unei dulci nostalgii... insa ceea ce m-a schimbat total, transformandu-ma din acritura depresiva ce eram in femeia calma si vesela de acum, a fost venirea pe lume a mazarichilor mele... Acolo s-a produs declickul, atunci m-am nascut si eu, din nou...

Iti doresc din suflet sa ti se intample si tie la fel.

Ambasadoarea spunea...

"Acritura depresiva"? Hmm, parca-mi suna cunoscut:D
Daca n-as fi avut in dotare teama asta cronica, nebuna de necunoscut... as fi fost altfel si in situatia asta... sper, cred ca o sa se produca declickul, nu sunt eu asa bestie cum par uneori:)

shmeny spunea...

ma bucur sa aud ca iti doresti cartea mea. sper sa-ti si placa!

de-la-A-la-Z spunea...

Repede si io: sa zic ca ma bucur ca te-ai mai linistit. Mi se pare ca daca cineva apropiat ti-ar spune tot ce ai gasit in carte si te-a reconfortat, nici nu l-ai lua in seama. Dar o Carte are o alta greutate...In plus iti lasa timp sa rumegi problemele si raspunsurile.
Mai e ceva: in timpul sarcinii sunt o gramada de schimbari hormonale. E greu de crezut, dar cel mai mic dezechilibru ne influenteaza enorm starea de spirit. Pana in punctul in care ai/avem iesiri de ai senzatia ca nu mai semeni cu tine. Asta e explicatia fizica pe care am vazut-o prin documentare (sunt la stadiu de documentare:)Sa nu mai dai "vina" pe tine. Da vina pe "mormoni".:p

Ambasadoarea spunea...

Alina, cu documentarea nu faci nimic, nici nu se compara si te si sperie in avans, dar ma bucur ca esti in faza asta:)
Asa e, cartile au alt fel de greutate si tot de la ele astept intelegere si ajutor cand or da hormonii cu mine de toti peretii, mai ceva decat pana acum, si anume inspre finalul acestei perioade. Chiar daca sunt ai mei, eu ii urasc:D

Angela Ribus spunea...

Cartile Dr.Spock sunt de departe cele mai bune in domeniu. Iti spune o mama care a citit muult inainte, pentru ca tot simtea ca e nepregatita.

Si, da, dupa ce nasti, ai sa vezi ca vor veni un milion de alte intrebari si stuatii carora le vei gasi singura raspunsul sau rezolvarea.

Ai sa te miri singura de unde ai atata intuitie. :)

Ambasadoarea spunea...

A, ce ma bucur, Angela, ca-mi spui asta! In mine n-am atata incredere, dar in instincte da:)