Extrase din cărţi (2)

... singurătatea celor părăsiţi nu e chinuitoare din iubire, ci din pricina chiar a acelei singurătăţi. Şi că e bun în acele ore grele oricine e alături de noi şi că atunci se fac şi cele mai mari greşeli: nu suporţi acest gol care se face în suflet şi nu alegi pe cel care vine să-l umple.

<<Viaţa ca o pradă, Marin Preda>>

În absenţa vacarmului, odată liniştea redobândită, pot să ascult fluturii care-mi zboară prin cap. E nevoie de multă atenţie, chiar de reculegere, pentru că bătaia din aripi e aproape impreceptibilă. O respiraţie mai puternică ajunge ca s-o acopere. E straniu- auzul meu nici vorbă să se îmbunătăţească, şi totuşi, îi aud din ce în ce mai bine. Trebuie că am urechi fine, de fluture. Oare există undeva în tot cosmosul ăsta nişte chei care să deschidă costumul meu de scafandru? O linie de metrou fără punct terminus? O monedă suficient de puternică încât să-mi răscumpere libertatea? Trebuie căutat în altă parte. Plec într-acolo.

<<Scafandrul şi fluturele, Jean-Dominique Bauby>>

Nu te văd nici frumoasă, nici urâtă ci mereu aceeaşi, iar această constanţă mă mâhneşte. Chiar dacă toate femeile din lume ar fi nişte urâţenii, aşa cum doreşti tu, tot le-aş face curte din simpla plăcere de schimbare, de a gusta din alte trupuri. Adevărata frumuseţe este o plăcere a numărului, ea rezidă din diversitatea carnaţiilor, în mulţimea chipurilor; cele mai frumoase femei sunt cele pe care încă nu le cunoşti.
...
Refuzam să dobândesc o memorie amoroasă şi nu existam decât prin privirea mobilă şi versatilă a celorlalţi. Nu mai voiam ca o fiinţă, una singură, să îmbrăţişeze totalitatea vieţii mele, nu voi avea acel confident unic şi deosebit care va depune mărturie, pentru posteritate, de ceea ce am fost.

<<Luni de fiere, Pascal Bruckner>>

Există cărţi pe care le citeşti pentru că nu ţi-a spus nimeni că nu se merită să le citeşti, sau, chiar dacă ar fi făcut-o, tot te-ai fi simţit atras de ele, din cine-ştie-ce motive. Uneori doar titlul unei cărţi e genial şi bănuieşti între coperţile ei poveşti menite să te răscolească, bine scrise; şi deşi te înşeli, tot n-aş numi asta o pierdere.
Despre cartea lui Bauby, pe care am citit-o în două ore cu tot cu pauzele de ţigări sau de telefoane, nu prea ştiu bine ce să zic. Nu e o capodoperă, nu e fascinant de bine scrisă, dar te zguduie povestea reală din spatele rândurilor. Atât. Nu e un act artistic, o carte care o să facă istorie, e doar o relatare, prezentarea unei situaţii de-a dreptul înfiorătoare a unui om, prizonier în sine.
Despre Pascal aş tot scrie. După ce am citit primele 20 de pagini din Luni de fiere nu înţelegeam cum acelaşi autor a putut să scrie şi Iubito, eu mă micşorez!... care e foarte light şi cam slăbuţă, aşa. Alegerea cărţii pe care să o recomand de data asta a fost naturală, spontană pentru că nu am mai citit până acum o carte care să mă uimească, să mă scârbească, să mă captiveze aşa. Deşi reia şi foloseşte clişee amoroase ori idei întâlnite deja, o recomand pentru stil, claritate, mărturisiri şocante, împinse până aproape de limita suportabilităţii şi, dacă interesează, vă poate îmbogăţi vocabularul;)

__________________
ultimul post pe luna asta.