luni, 3 noiembrie 2008

Miere în bocanci

Nu ştiu cum Doamne-iartă-mă o să fac eu copii când mie mi-e frică de ei.

Am doi nepoţi, băiat şi fată. Când erau mici-mici mă speriam de ei când plângeau sau când îi luam în braţe. Că erau mici. Şi dacă îi strângeam prea tare? Dacă adormeam şi mă urcam pe ei cu picioarele? Dacă-i sufocam că îi înveleam prea cu foc? Dacă îi luam la plimbare şi îi uitam prin parc? Într-o zi mă ardea o curiozitate: de ce şi cât de moale e capul copiilor? Inutil să mai spun că sor-mea nu mai nimerea să mă dea pe uşa-afară cu curiozităţile mele de a-mi băga degetele în capul lor:)

Iar ce am auzit eu despre momentul divin al naşterii e tare departe sau chiar la polul opus de ideea mea de armonie, împlinire şi mulţumire. Ca să fiu mai exactă, mi se pare fix iadul pe pământ. Culmea durerilor. Coşmarul oricărei femei. Nenorocirea nenorocirilor. Şi dacă mi se spune că e o durere atât de puternică că nu se poate compara cu nimic, nu mă ajută! Dacă se adaugă că ţi se pot îngălbeni dinţii sau ca ţi se sparg vasele de sânge de pe faţă (cum a păţit o prietenă) şi că burta se crapă în mii de firicele (cum a păţit maică-mea, deşi, evident, erau alte vremuri, condiţii şi posibilităţi), nu mă convingi decât, poate, să-mi fac un bine şi să adopt un copil;) Sau poate am norocul şi face cineva mai mulţi copii odată (de la tripleţi în sus) şi-mi dă şi mie unul, zic.

Ştiu toate metodele de pe faţa pământului de a avea copii fără să trebuiască să-i nasc eu (în afară de adopţie, e mama-surogat, e furtul de copii:) că doar nu degeaba mi-am dat licenţa în dreptul familiei ... da' parcă ... curiozitatea e prea mare. De ce să-mi refuz plăcerea de a ţine în braţe un suflet din sufletul meu? De ce să ratez ocazia de a vedea aşa o creatie? Da' dacă iese aşa cum îmi ies mie tablourile, ce mă fac?:D Că atunci, iar o să-mi placă numai mie şi restul o să-l privească ca pe o ciudăţenie:)

10 comentarii:

Alice spunea...

Daca iti pui toate intrebarile astea, inseamna ca e timpul :) probabil in curand o sa ai raspunsurile tale, ceea ce-ti si doresc! Adica orice, numai sa nu ratezi ocazia, caci senzatia de mama nu se poate povesti, cel mai bine se simte...

Ambasadoarea spunea...

Nu stiu, Alice, daca e sau nu timpul, sunt mult prea ingrozita de ideea de a naste ca sa mai pot sa-mi dau seama de ceva:)

Alice spunea...

Ma blocheaza certitudine ta :) Eu iti sugerez sa razi pe marginea subiectului, cica inhiba frica ... n-ai decat sa ma crezi pe cuvant, nu e dracu' asa negru cum pare :)

Ambasadoarea spunea...

Rili?;;) Nu ma pacalesti?:)

Alice spunea...

'cros mai hart & haup to dai :)
tu care esti cea mai zaluda dintre cuvantatoare, te temi de asa un nimic :) hai, lasa, si daca o sa-ti fie frica, noi suntem aici... tot e ceva!

Ambasadoarea spunea...

Alice, ci frumossssss ai spus si ci m-ai mai alintaaaat;;)Mersi, fata:D

Oboiterul spunea...

:)) M-ai facut sa rad cu certitudinea ta. Imi plac la nebunie copiii, todeauna mi-au placut, am lucrat doi ani cu cei de gradinita...dar ...sa stai 9 luni cu n kile in plus, sa nu poti sa stai pe burta aproape 9 luni, sa iti fie greata toata ziua...si apoi sa il si nasti...As vrea sa mai ai blogul asta dupa ce o sa fie momentul...sa aud descrierea unui om ingrozit ca si mine!!! :)

Kidha spunea...

heh, azi de dimineata am aflat ca e insarcinata cumnata mea. O sa fiu matusa! Abia astept sa mi se raspunda la toate curiozitatile in genul celor ale tale :)

Ambasadoarea spunea...

Felicitari!

Kidha, te-ai scos:D Si un singur sfat: nu incerca sa bagi degetul in capul copilului, nu se face:))

Ambasadoarea spunea...

Oboiterul, tu esti fata?;;)

Si sa stii ca am in plan sa ma plang in gura mare, cand va fi sa trec prin experienta asta. Nu scapati de mine:)