vineri, 31 octombrie 2008

Sweet child o' mine

Când eram mică-mică mâncam praful de pe florile din grădina bunicilor, niciodată din alta:) Şi consideram delicatesă mâncatul prafului de pe flori după ce ploua. Am încetat să mă simt o ciudată când am aflat că şi maică-mea, la aceeaşi vârstă, avea aceleaşi apucături:D

Momentul special din cale-afară al semi-dezviriginării mele a fost la ţară. În faţa porţii, era o grădiniţă. Grădiniţa avea un gard, înalt de vreun metru. Gardul era metalic. Ca o bară de grosimea a două degete, să zic. Fiind (pardon, crezându-mă) balerină-şefă, m-am gândit să dau startul unui nou concurs. Şi trebuia să merg pe bara asta de la un capăt la celălalt. Neavând de ce să mă ţin, la un moment dat s-a produs nenorocirea nenorocirilor, mi-a alunecat un picior în dreapta, celălalt în stanga şi ... uite-aşa m-am dus plansă toată şi crăcănată de durere la bunică-mea, bufnind de nervi şi ofticată la maxim că nu reuşisem să parcurg toată distanţa, după ce mă lăudasem în gura mare că eu o să reuşesc pentru că sunt de la oraş, da?

Prin clasa a 5 a, cred, dezvoltasem o fixaţie de toată frumuseţea pentru Andrii Popa, cel vestit. Eram fascinată şi atât de mândră că o ştiam pe toată că am turbat-o pe maică-mea. Cum o vedeam în faţa ochilor, cum începeam reprezentaţia. Uneori nu mă mai răbda nici să aştept să se trezească:) Încetând după vreo două zile să se mai minuneze de memoria mea sau de geniul meu, mă trimitea afară, pleca ea de-acasă sau îşi căuta de treabă numai cât auzea cine trece-n Valea Seacă ... :) Mai târziu, îndrăgostindu-mă de Eminescu, băgam cot-la-cot cu sor-mea să învăţăm tot Luceafărul. M-a cam dovidit ea, da' nici eu n-am fost mai prejos, că ajunsesem să iau 10 la română în generală doar pentru că turuiam Luceafărul. Norocul meu că orele erau prea mici ca să apuc vreodată să-l duc la bun-sfârşit, că de!, mi se amestecau şi mie strofele în cap:D
________________________
I love to look into those eyes

16 comentarii:

Anca Mk spunea...

Mais ou sont les neiges d'antant? :)

Alice spunea...

tres jolie

Sorin Grumazescu spunea...

Frumoase vremuri. N-ai facut altceva decat sa-mi aduci aminte de copilarie. Care, la mine cel putin, a fost tare frumoasa.
Urâto. :)

Ambasadoarea spunea...

Anca, intr-o tara pe nume "candva":D

Alice, jolie? Partea cu mersul pe gardul ala, jur ca nu mi s-a parut asa:)

Sorin, pai de ce nu impartasesti cu noi cateva amintiri din copilarie?

Si? Cum adica "urato"? "Specialo", "preaminunato", "nemaintalnito", asa mi se spune:))

Sorin Grumazescu spunea...

Raza mea de soare...promit sa scriu si amintiri din copilarie, dar vreau sa termin peripetiile mele in Creta mai intai. Si merg si la serviciu si varuiesc si scriu si pe alt blog si tot asa. Mama ce ocupat sunt. :)

Ambasadoarea spunea...

Sorin, abia astept sa citesc;) Cu ce culoare varuiesti?

Busy, busy, da' eu zic sa ne unim fortele si sa n-o lasam pe Cora sa ne abandoneze;)

Alice spunea...

"Jolie" nu e bine, "magnifique" era mai potrivit :)) asta in completarea epitetelor tip "preaminunato", "nemaintalnito"... mai vrem amintiri din copilarie!

Ambasadoarea spunea...

:D Asa da:)

Si eu mai vreau, sper sa-mi mai aduc aminte de ele;)

carmenS spunea...

m-ai facut sa zambesc,ce amintiri placute.
o seara frumoasa

Ambasadoarea spunea...

Carmens, ma bucur;)

Sorin Grumazescu spunea...

Un violet deschis.
Iese bine. Si frumos.
Si azi am mai aflat o chestie care m-a dat peste cap. Deci am niste zile...
Dar sunt de acord sa n-o lasam pe Cora.

Liana spunea...

=)) Deci azi ma apucase si pe mine expunerea cu "atunci cand eram eu mica" ... :))

Ambasadoarea spunea...

Pai, baga, Liana, ca prea au ras copiii astia numai de mine:))

Ambasadoarea spunea...

Sorin, interesanta culoare si destul de neintalnita;)

Chestie buna macar?
____
Cora nu ne mai iubeste, eu asa zic:(

Sorin Grumazescu spunea...

Chestia nu buna. De doliu. Nasa mea de botez.
Cora ne iubeste, dar probabil vrea o pauza. Oricum sa n-o lasam.

Ambasadoarea spunea...

Sorin, imi pare rau...

N-o lasam noi pe Cora, da' nici ea sa nu ne lase;;)