vineri, 17 octombrie 2008

Abandonul de sine se pedepseşte

Mă ascund în spatele lentilelor ca şi cum m-aş piti bine la o v-aţi ascunselea. Mă gândesc că nimeni nu mă vede, că nu se observă dacă am ochii obosiţi sau nemachiaţi. Mă strâng covrig în coconul rutinei, e cald şi moale, dar am picioarele reci. Sunt zile în care soarele nu ştie că exist, pentru că nu mă vede.

Am avut şi eu aşteptările mele de la mine, de la viaţă. Aşteptări care s-au luat la întrecere cu posibilităţile mele, cu imaginaţia mea, cu rezistenţa mea... Inutil să mai spun că aşteptările mele au fost atât de bune încât au câştigat întrecerea, lăsând în urmă nişte posibilităţi rahitice, care nu puteau să nu depindă de alţii, mereu de alţii, o imaginaţie care şi-a rupt picioarele de naivă ce e şi o rezistenţă care s-a dovedit a fi cel mai mare duşman al meu.

Că am construit pentru mine drumuri şi autostrăzi cu cinşpe benzi care să mă ducă în toate direcţiile, dar înainte, mereu înainte, nu ştiu cine-şi mai aduce aminte. Că am visat pentru mine trepte speciale pe care să le urc în zbor şi că voi creşte-ntr-un an cât alţii în cinci, nu mai ştie nimeni. Că eu din mine puteam să mă ridic deasupra tuturor, da' nimeni nu m-a iubit atât încât să mă lase să mă pierd. Că eu pentru mine aveam vise, aveam planuri, aveam nişte idei şi credeam că doar fi'ncă le am, ele mă vor lua de mână şi mă vor duce acolo unde nici cu gândul nu îndrăzneam să ajung. Visele mele, şi-aşa neconcretizate şi-n formele lor de modelino mi-au scăpat printre degete.

Eu vreau ca nimeni să nu-şi dea seama. Eu vreau ca nimeni să nu gândească ce gândesc eu despre mine. Eu vreau ca nimeni să nu vadă că ratarea, deşi când vine iţi oferă o falsă impresie că a venit pentru că tu ai chemat-o, ea vine doar pentru a se instala confortabil la locul ei. Locul ei e locul unde ratatul îşi linge rănile, imaginându-şi, pentru a nu se anula complet că a pierdut bătălia pentru că a avut nişte adversari puternici. Adversari care, evident, nu au existat decât în mintea lui.

Mă declar limitată. Restrânsă. Încorsetată. Dependentă. Dependentă. Dependentă.
Mă declar vinovată. Învinsă. Părăsită. Abandonată. Abandonată. Abandonată.

Conform art. 13 din Codul de procedură chirilică "abandonul de sine se pedepseşte cu închisoarea pe viaţă, făptuitorul urmând să-şi execute pedeapsa într-un spaţiu de detenţie de maximă siguranţă, propria sa minte."

Sentinţa instanţei este clară şi seacă: social eşti un sinucigaş.

- Aşa-i că regreţi lipsa de voinţă si toţi anii aştia în care ai trăit ca o plantă agăţătoare, mereu atârnată de ceilalţi, de ceea ce-şi doresc ei, într-o permanentă dependenţă, că te-ai anulat ca fiinţă socială din teama de a pierde pe cineva?Ai pierdut trenul, ai pierdut momentul, ai pierdut curajul, ai pierdut tinereţea, încrederea şi voinţa.
- Aşa-i că ai senzaţia nu doar că viaţa ta trece pe lângă tine ci că efectiv se separă de tine, merge paralel cu tine, departe de tine?
- Aşa-i, Onorată Instanţă...

11 comentarii:

Anda spunea...

Eu cred ca problema e ca vrem prea mult...de la noi, de la oameni, de la povestile care ni se intampla. Idealizam tot. Unii oameni (aia multumiti de sine care nu isi pun intrebari in legatura cu nimic, nu inteleg dar nici nu vor sa inteleaga) nu viseaza. Din pacate, visele dor si consuma.

Anna spunea...

Am pierdut multe, asa e.
Tot ce nu am pierdut e tineretea, pe ea n-o voi pierde nici la 100 de ani, nici cand voi fi plina de riduri, nici cand voi fi avea parul alb. Am zis.

Anna spunea...

Am pierdut multe, asa e.
Tot ce nu am pierdut e tineretea, pe ea n-o voi pierde nici la 100 de ani, nici cand voi fi plina de riduri, nici cand voi fi avea parul alb. Am zis.

dordemare spunea...

Asa-i, Onorata Instanta :-<

Ambasadoarea spunea...

Anda, de fapt, ne dorim ceea ce nu avem, lucru normal, de altfel. Ca de aia si suntem (unii dintre noi:) fiinte superioare si tindem mereu spre mai mult. Numai ca uneori lucrurile nu se aseaza asa cum ne-am dorit si ne trezim fata-n fata cu un sentiment de esec, de frustrare si neimplinire si ti se pare ca ai intalnit persoane care nu au facut altceva decat sa te tina in loc. Nu stiu cat e real si cat e doar in imaginatia noastra.

Anna, as vrea sa fiu si eu atat de sigura pe "tineretea mea". Uneori mi se pare ca-mi traiesc viata la misto si c-o sa ma trezesc intr-o zi cand nimic nu va mai putea fi schimbat. But, hey, toamna imi vantura fluturii din cap si asta-mi creeaza stari care vin si pleaca fara sa lase ravagii;;) Sper:)

Liana,n-ai voie sa zici "asa-i";)

azde-la-a-la-z spunea...

Onorată Instanţă instantă,
Ladies and gentlemen,
Protestez “contra”:
- expresiei de “sinucigas social” folosita de inculpata din spatele fluturilor a carei vehementa narativa nu ma face sa uit ca imi place cum scrie;
- sentimentului de esec ce matura din fiinta noastra-vostra-mea-mie-mi fapte, calitati reale, experiente adunate care inseamna muuuult sau toooot;
- tendintei de minimizare a propriei persoane-prezenţe-existenţe din cauza unor dorinte egoiste ce presara tot felul de regrete;
- vălului ce ne impiedica sa vedem ca poate toate astea sunt niste lectii care ne slefuiesc, care ne poarta pasii spre o cale – acum, in functie de fiecare caz – the one sau nu.
I rest my case, in this case - our case!

dordemare spunea...

Ba am voie. Crede-ma ca am voie. Cand om sta la o cafea si oi avea ceva depresii tomnatice ti-oi povesti :)

Ambasadoarea spunea...

Alina, protesteaza, ca doar nu degeaba toti ne bucuram de prezumtia de nevinovatie pana la proba contrarie;;) Acum, eu recunosc ca am niste lipsuri in existenta mea speciala care se inscriu cu brio si fara preselectie pe lista ratarilor. Da' nu-i bai, ca se poate si (mult mai) rau;)

Liana, iti scot eu depresiile din cap daca ne-om intalni. Pana atunci, ma chinui aici cum pot si eu:)

daninho spunea...

esti la Drept?

Kidha spunea...

asa-i, onorata instanta :P

Ambasadoarea spunea...

Daninho,da, am terminat Dreptul;)

Kidha, si tu? Nu, eu vreau sa-mi spuneti ca nu-i asa;;)