marți, 4 noiembrie 2008

Codul meu de bare

Nu ştiu cum şi cine pune preţ pe o viaţă. Un anumit preţ. Nu ştiu de ce şi cine stabileşte dacă o viaţă valorează mai mult decât alta. Nu înţeleg sistemul ăsta de valorizare sau devalorizare, nu ştiu cine emite asemenea pretenţii pecuniare, stabileşte reguli ori proceduri clare de urmat şi toarnă nişte principii atât de absurde de te întrebi, naiv, dacă lumea nu s-a întors cumva cu curu'-n sus, cât ai dormit tu. Aş vrea să am norocul să mi se explice cine guvernează lumea asta în care sunt stabilite nişte preţuri aberant de mari pentru ceva ce este, sau ar trebui să fie, de nepreţuit.

Dacă aş avea un copil care ar avea nevoie de o operaţie de 85.000 de euro*, cred ca aş înnebuni încercând să pricep cine şi pentru ce se cer atâţia bani şi, mai ales, dacă nu îi ai, cum să te abţii să nu-i fuţi una-n gură medicului care îţi spune că nu-l poate opera fără suma respectivă. Cu alte cuvinte, lumina ochilor tăi poa' sa se stingă din partea lor... Şi uite că-mi dau seama, a nu-ştiu-căta oară, că dacă aş fi avut înclinaţia să mă fac doctor, aş fi fost (tot) un om sărac dar cu casa plină de tot felul de bolnavi încercând să îi salvez sau doar să îi sfătuiesc şi nu aş fi putut să mă uit în ochii umezi ai unor pacienţi sau rude ale acestora şi să le zic Îmi pare rău, achitaţi în hol, la casierie şi dup-aia trecem la treabă. În condiţiile în care orice zi poate fi ultima.

Azi sunt tristă că nu am bani. Să dau mai mult. Să fac mai mult. Să scap pe cineva, măcar o singură persoană, de un chin. Până mă voi lămuri cum stau treburile, mă duc să mă uit în oglindă, să mă întorc pe o parte şi pe alta, să îmi caut codul de bare. Să ştiu, dac-ar fi, pentru ce sumă o să-mi vând sufletul. Sau care e suma care mă va trimite fix în braţele unei anumite doamne în negru.
____________________________
*Cum e cazul copilului unui coleg:(

13 comentarii:

kafka spunea...

Interesanta scriere..am propus si eu pe blog un subiect destul de interesnt zic eu,intra si spune ce parere ai.

Everyone is entitled to my opinion spunea...

Sunt perfect de acord cu tine... Din pacate, lucrurile astea se intampla atat de des...
Am ajuns in momentul acela al vietii in care imi doresc un copil (de fapt doi) si de fiecare data cand vine in discutie subiectul asta, nu pot sa nu ma gandesc la cum as reactiona daca viata copilului meu ar fi in pericol... E simplu: as face orice, dar chiar ORICE pentru a ma asigura ca-i va fi bine.
Mi se pare ca in astfel de momente e asa usor sa-ti pierzi simtul ratiunii, cand esti asa de aproape de a-ti pierde sensul vietii...
De cate ori n-am plans in fata televizorului, cand vedem cati copii sufera din diferite motive... Si, la naiba, e asa nedrept.

Ambasadoarea spunea...

Kafka, "interesanta scriere", atat ai putut? Avea un mesaj, ceea ce blogului tau ii lipseste;;) Deocamdata, cel putin.

Ambasadoarea spunea...

Alina, pai cred ca asta a fost si la mine, gandindu-ma ca o sa vreau un copil la un moment dat, imediat ce trec peste groaza pe care mi-o inspira faptul nasterii, am realizat ca e ingrozitor sa ajungi intr-o astfel de situatie, sa depinda de o suma de bani viata propriului tau copil. E infioratoare realitatea asta si continui sa ma intreb CUM este posibil...

Anca Mk spunea...

Mi-e frica sa ma gandesc la astfel de lucruri!Ma enerveaza ca ele se intampla,dar mai ales ca cei care ar vrea sa ajute cumva,n-au puterea materiala s-o faca...Iar cei care au banet....investesc in fotbal,politica si alte porcarii...Ma mai cert si cu Dumnezeu ...cand lacrimile si nervii nu sunt de ajuns ...

Anna spunea...

Apropo de ceea ce ai scris...

Varul meu e bolnav de leucemie si mai are si un virus asemanator cu HIV-ul. Daca te intrebi cum s-a pricopsit cu virusul... ei bine... de la o transfuzie de sange de care a avut nevoie cand s-a nascut. Riscul de a dezvolta o boala asociata virusului este de mai putin de 4%. In fine... Ideea e ca prognoza de supravietuire e de 3-6 luni. In momentul in care cele 3 luni s-au implinit, starea lui a inceput sa se deterioreze rapid. Si acum sa ajung unde trebuia...
Mama lui trebuie sa se roage de scorpiile fara suflet de la centru de transfuzii sa ii dea sange. Sange care este prescris de doctor, face parte din tratament si ar trebui sa i se aduca direct in salon.
Daca in timpul noptii are dureri, pe sectie nu e nicio asistenta.
Isi fac somnul de frumusete in alta parte ca nu cumva sa fie deranjate.
Gasite in cele din urma... si rugate sa-i administreze ceva pentru durere raspunsul a fost daca aveti piafen, ii facem.
Wtf???
Lista continua.
Sunt convinsa ca exista o mica mafie a medicamentelor in spitale.
Stii cat costa cateva pungute de sange, care nu inseamna nici un sfert din cantitatea necesara? Multa umilinta si 30 de lei.

I-as bate pe toti! Eu cu mana mea!

Ambasadoarea spunea...

Anca, e o realitate odioasa asta.

Anna, e cutremurator ce ai scris tu si lumea asta medicala (cu tot pachetul ei de manageri de spitale, asistente si doctori) e una hapsână si nemiloasa. Stiu si aud o sumedenie de cazuri din astea nefericite si mi se ridica parul in cap de atata nepasare si nesimtire...

Dar nu au fost dati in judecata responsabilii pentru cazul varului tau?

Imi pare tare rau pentru varul tau...

Anna spunea...

Scuza a fost ca prin anii '80 nu se testa sangele pentru acel virus...

Dragos are 25 de ani impliniti in august... si-a serbat ziua cu tot felul de cocktailuri cu citostatice.

Ambasadoarea spunea...

Anna, orice as spune, e de prisos...

Sorin Grumazescu spunea...

Suntem cu totii intr-un roller coaster care nu se va mai opri niciodata. Noi prin parintii parintilor nostri i-am invata sa fie asa. Noi le-am dat si le dam "ceva" pentru a misca un deget(fie ca sunt medici, fie ca sunt asistente), pentru ca persoana la care tinem sa nu mai sufere. Noi, nimeni altcineva.
Nu stiu daca vom opri asta vreodata, sau daca vom schimba ceva.
Eu sunt convins ca exista oameni printre oameni si ca exista si medici sau asistente care chiar isi fac treaba si fara sa le impingi ceva.

Acum am o intrebare totusi, intrebare care nu e a mea, nu eu am inventat-o. Am auzit-o nu stiu in ce context...Nu stiu daca era scrisa undeva sau am auzit-o la radio sau tv.Oricum m-a cutremurat si imi permit sa citez acea persoana.

@Everyone is entitled to my opinion, chiar ai face orice pentru a te asigura ca-i va fi bine?
Ai vinde droguri pentru asta?

Raspunsul meu (daca intereseaza pe cineva) cand am auzit intrebarea asta, a fost DA. Uuuuuun mare DA.

Ambasadoarea spunea...

Sorin, right, da' nu vezi ca e o capcana aici, un cerc vicios? S-au invatat si ne-am invatat asa pentru ca nu avem de ales. Cine ar face pe grozavul nespaguitor cand ar fi in joc viata cuiva drag sau suferinta acestuia?

Da, toti am face orice si spunem asta fara sa stim sau sa intuim ce intindere are acest orice...

Sorin Grumazescu spunea...

Eu raman cu o curiozitate...
Daca nu am mai da, ce fac? Ii lasa sa moara pe masa de operatie sau in salon? Nu cred. Dar probabil tratamentul si la propriu si la figurat, va deveni preferential.

Ambasadoarea spunea...

Sorin, repet, cine si-ar asuma riscul asta?;;) Tare spinoasa mai e problema asta...