miercuri, 12 februarie 2014

Povestea lui senor Jose și-a preafrumoasei lui Josefina


Cum stăteam eu așa, cu vreo juma de oră înainte să mă duc să-mi culeg copchilu' de la grădiniță, m-a lovit: ce-ar fi să-i fac repede o șoricică și să o iau cu mine în poșetă?, cred că ar bucura-o surpriza mea!, îmi spuneam eu încântată. Îhî!
Zis și făcut! Ia bucata de fetru, taie bucata de fetru, coase repede că zboară timpul și, șoc, a ieșit un șoricel:)) Senor Jose, după cum mi s-a prezentat.
L-am aruncat în poșetă și zâmbind mulțumită de ideea mea, mă prezint în fața Marelui Juriu. Mulțimea era în delir, îngerii dansau, primarul tocmai apărea să-mi înmâneze premiul pentru ză greatest mom evă', eforturile mi-au fost, desigur, răsplătite:
- NU MI PAȚE, MAMI!
- hă, say what?!
- nu mi pațe, e foate uât!
Ăăă, ok, păi bine, atunci îți mai fac unul:)) Și-am făcut-o pe Josefina că na, nimeni nu tre să fie singur pe lume:p

PS: Iubirea nu știe de regnuri:p Iubiți-vă azi, iubiți-vă mâine, iubiți-vă poimâine, iar dacă nu e iubire, nu vă prefaceți:p

Niciun comentariu: